Ruşinică!

Am primit de la Roşcata o leapşă destul de interesantă. Trebuie să vorbesc despre un moment în care m’am simţit ruşinată. Sunt multe astfel de momente, dar am ales unul care nu mă pune intr’o lumina proastă chiar aşa rău :).

Acum 2 ani, când am fost prima dată în Italia mi’am găsit un job. Nu am fost pusă la fereastră ca  o floare, ci am muncit în seră, am cules struguri de masă. Toată treaba asta se întâmpla de dimineaţa până seara, cu o pauză de 2 ore la prânz. Dimineaţa începeam destul de devreme, la 6 trebuia să fiu in picioare. 10 minute îmi trebuiau numai să mă trezesc, apoi trebuia să mănânc şi să’mi fac geanta (apă rece şi iaurt) iar la 6:30 nenea era la scară, mă aştepta.

Cei care mă cunosc, ştiu că nu sunt cea mai punctuală persoană din lume, dar mă straduiesc, şi mai ales când vine vorba de muncă, îmi place să fie totul perfect. În cazul ăsta, după câteva zile de muncă, eram atât de obosită că nu voiam altceva decât să dorm aşa că intr’o dimineaţă când mama era deja la muncă, nu m’am mai trezi, am oprit alarma :D. M’am trezil la 6:30, când nenea care mă ducea la seră suna ca un disperal la uşă şi eram atât de ameţită că mi’am luat pantalonii pe dos 😀 şi abia la prânz am observat. Încă sper că nimeni nu a văzut :D.

 

8 thoughts on “Ruşinică!

  1. Ți-e rușine cu asta? 😛
    E o greșeală mică de tot… mai rău e când nu te trezești la un examen important pentru toată viața sau ceva de genul. 🙂

  2. Asta e o rusinica mica:P… de munca nimanui nu trebuie sa ii fie rusine, stiu cum e cu ruptul spatelui de dimineata pana seara :(. Felicitari… pentru ca nu iti este teama sau nu esti vreo fandosita care nu accepta “orice fel de munca”. :*

  3. Pingback: Animăluțele mele preferate | Vis De Toamna

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s