The ex factor

Atunci când eram mică, mereu îmi spuneam că atunci când o să-mi fac prieten, nu o să mă despart niciodată de el, îmi era imposibil să înțeleg de ce doi oameni decid să renunțe unul la celălalt. Acum am crescut și îmi dau seama că Utopia în care trăiam la 10 ani a început să se  degradeze, oamenii se urăsc, nu se iubesc, se despart, nu trăiesc fericiți până la adânci bătrâneți și nimic nu este ceea ce pare, nici măcar tu.

Când ajungi pe la 20 îți dai seama că sunt multe lucruri și persoane pe care vrei să le uiți, dar chiar și așa, ele poate că încă se gândesc la tine. Dacă tu ai decis să le scoți cu totul din viața ta, trebuie să nu uiți că tu vei face parte în continuare din viața și trecutul lor.

Cred ca acum vreo 2 săptămâni  am primit un telefon de la un fost prieten, doar așa, să mă întrebe de sănătate. Băiete, m-ai mințit, m-am înșelat, acum ce spanac dorești? Eu personal, am preferat să rup orice legătură cu persoanele cu care am amintiri plăcute sau neplăcute. Ce este în trecut, locuiește în trecut și nu are rost să mânjim prezentul cu rahaturile pe care le-am făcut/ trăit/ simțit cu 100 de ani în urmă. În cazul în care ne întâlnim întâmplător pe stradă, ne salutăm, ne punem întrebările protocolare de rigoare ”Ce mai faci?”, ”Ce-ți mai face câinele?”, ”Still an asshole?”….dar niciodată nu povestim la o cafea viața de zi cu zi, povești din vacanță sau minunatele experiente din timpul relației. Pentru că nu, pur și simplu nu.

Există și excepții, când despărțirea are loc de comun acord, decidem să rămânem amici pentru că oricât ne-am da peste cap relația nu o să meargă și chimia nu o să apară în mod magic peste noapte.

Speranța moare ultima

Cică speranța e cel mai rău dintre rele, pentru că prelungește chinul, dar eu încă sper că o să răsară soarele și pe strada mea, și o să fie atât de strălucitor încât o să alunge toți norii și o să atragă o ploaie de zâmbete.

3 lucruri îmi doresc până la sfârșitul anului iar la 2 dintre ele lucrez. Nu sunt singură, nu e un capăt de lume dacă nu reușesc, oricând pot să încerc a doua oară. Sunt puțini cei care sunt lângă mine, dar suficient cât să mă facă să zâmbesc atunci când simt că nu mai pot.Mulțumesc!

Greșim ca să trăim sau trăim ca să greșim?

Poate că este o întrebare stupidă, dar nu există om care să nu fi greșit cel puțin de 100 de până acum. Sunt greșeli bune și greșeli mai puțin bune, pe care le regretăm tot restul vieții, dar atunci când ai de ales între două dintre acestea și nu știi care e bună și care e rea, ce faci?( O greșeală este percepută ca o situație neplăcută și inconfortabilă, dar în final te poate duce spre ceva foarte bun-greșeală cu happy ending.)

Sunt două situații care pot în aceeași măsura să fie bune și proaste, spre exemplu, vrei să părăsești Bucureștiul însorit pentru un loc și mai însorit, dar unde există riscul să plouă. Poate că acolo o să fie soare tot timpul, asta nu ai de unde să știi și în loc să mergi în vacanță, de teama ploii ai rămas între betoane. Îți să-ți asumi riscul oricum și-ți iei zborul său rămâi între cutiile gri doar pentru că ști că te poți feri de ploaie? Poate că vacanța o să fie minunată, de 100 de ori mai minunată decât zilele pe care ai ales să le petreci în oraș și să te sufoci doar pentru că e sigur și uscat. Trebuie să ne asumăm riscul, nu? Să mergem să dansăm în ploaie. Sper că m-am făcut înțeleasă…

Și o melodie care nu are nici o legătură cu articolul, dar îmi place mult, am ascultat-o toată ziua…prenditi cura di me amore.:)

 

Dăm din casă?

Azi de dimineață, umblam din blog în blog, în speranța că o să găsesc ceva interesant. Nu m-am considerat niciodată o bloggeriță de succes, una bună sau nici măcar bloggeriță, eu vin aici doar ca să îmi vărs offff-ul. Sunt sigură că de-aș deschide acum un caiet frumos, în care să încep să-mi scriu gândurile și ideile, l-aș mâzgăli cu măiestrie, doar sunt o talentată :).

Din curiozitate, am intrat pe blogul unei gagici, pe care se întâmplă să o cunosc și în viața reală, m-am întâlnit o dată cu ea și 2 ore cât s-a ținut după mine, mi-am dat seama ce fel de poamă e, de obicei citesc destul de repede oamenii (mai ales atunci când ma enervează în primele 10 minute). Eu cred că fiecare om are și o parte bună și una proastă, depinde pe care decide să o dezvolte. Gagica în cauză am observat că și-a făcut fostul prieten cu ou și cu oțet în văzul lumii, pe blog. Unii zic că este curajos ceea ce a făcut ea, mie mi se pare ieftin și de foarte prost gust. A avut un limbaj licențios și nu cred că era necesar să-l jignească în halul ăla pe bietul om, indiferent ce i-a făcut, a recurs la cea mai joasă și jignitoare remarcă pe care o poate folosi o femeie împotriva unui bărbat…:)

Nu am dat și nici nu dau sfaturi despre relații, nu știu ce aș putea zice eu și nu e scris deja în Cosmo, dar cred cu tărie că atunci când 2 oameni se despart, chiar dacă nu a fost ok la final, să păstreze întotdeauna și lucrurile bune, dar mai ales lucrurile proaste, pentru ei. Poate că fostul nu a fost perfect, nu a avut mereu bani să te scoată la restaurant sau nu ți-a luat cadouri scumpe dar detaliile intime nu trebuie să iasă pe ușa dormitorului. Poate doar dacă îl lauzi…Nu știu alții cum sunt, dar mie îmi place să las loc de „bună ziua” mai ales dacă avem o istorie împreună.

Părerea mea…

Am lipsit câteva zile, nu știu dacă i-a fost dor cuiva de mine, mi-au închis netul înainte de salariu :), shit happens. Mă bucur că plouă (hai, aruncați cu pietre) și că este răcoare, teoretic este încă primăvară, pe vremea mea la 1 iunie venea vara, odată cu bomboanele și înghețata. Atunci când nu am net, am tot timpul inspirație, găsesc mereu subiecte bune de dezbătut pe blog iar atunci când mă așez în fața calculatorului și deschid „new post” scriu de 10 ori o frază, șterg de 20 și până la urmă postez un articol de „umplutură” pentru că piticul nu-mi dă voie să-mi pun ideile aici, pe hârtia virtuală.

Ce-am făcut? Am dormit, am mâncat și am muncit iar atunci când o să iau salariul, în 2 ore o să reușesc să-l reduc la jumătate, dacă nu mai bine pentru că na, la tăți nii greu și tătii sunt scumpe. Mi se pare mie sau mâncarea e din ce în ce mai scumpă? Întreb de mâncare, altceva nu mai reușesc să cumpăr :). Eu acum 2 secunde am căutat să vad cât e salariul minim pe economie….este bătaie de joc. În condițiile în care ai apartamentul tău în București, locuiești singur și ai salariul minim pe economie, mori de foame, pentru ca 700 de lei nu-ți ajung nici să plătești întreținerea, să nu mai vorbim de celelalte facturi care vin, mâncare, haine, un pahar de suc la o terasă este deja un lux.  Nu voiam să scriu despre subiectul astă, degetele mele pur și simplu au tastat. Mulți zică că era bine cu Ceaușescu, nu pot să mă pronunț dar pot să spun că cei care au venit după el, și-au bătut joc de tot ce a reușit el să construiască, de munca oamenilor de atunci. Este trist și sincer să vă spun, eu nu văd nici un viitor în țara asta, viitor decent.

Nimănui nu-i mai pasă, iar românul tace și înghite pentru că nu are altă opțiune (poate doar câteva gloanțe). Muncește pe 3 bani iar atunci când pleacă din tară, este huiduit că e român, nimeni nu vede că el nu are ce să dea mâncare copiilor. Eu nu mă pot plânge, de bine de rău am un loc unde să stau, am ce mânca. Nu știu politică, dar știu că încă trebuie să ne luptăm pentru ce-i al nostru, te sute de ani luptăm. Poate nu am dreptate, dar eu mi-am spus doar părerea…

Tattoo&pierce

Mereu m-am gândit să-mi fac un tatuaj :), chiar dacă jumătate dintre cunoscuții mei mi-au sărit în cap cu tot felul de argumente că nu trebuie să-mi mutilez corpul, să nu fac și să nu dreg, dar atunci când am o idee în cap, trebuie să o duc la bun sfârșit. Un tatuaj nu mi se pare un sfârșit de lume, și nici un pierce-ing dar ținând cont că lumea judecă după aparențe o bucată de metal și puțină piele vopsită cu cerneală te trimit direct pe lista „derbedeilor”.

Nu cred că un astfel de „accesoriu” iți modifică personalitatea și te va transforma într-un personaj negativ, nici dacă ești acoperit din cap până în picioare cu cerneală. Numai că atunci când vrei să iți pui un pierce sau să-ți faci un tatuaj trebuie să te gândești puțin la mediul prin care te învârți. Un job în serviciul statului, la o bancă sau la pază (în cazul meu) nu-ți permit un astfel de „lux”.

Eu chiar dacă îmi schimb locul de muncă, mama tot o să mă dezmoștenească dacă mă duc acasă cu o bucată de metal în bot, mă jupoaie și își face cizme din pielea mea :), și atâta timp cât financiar sunt legată de familie, nu pot să fac nici o mișcare. Îmi place foarte mult cel din imagine, pierceul în buză este singurul care îmi place 😀 (și părul tipei e minunat). Am vaga senzație că o să rămân cu vrut-ul 🙂

Eu știu ce-i bine pentru tine

Atunci când sunt într-o situație dificilă și nu știu ce să fac, merg întotdeauna pentru sfaturi la my boy bff, chiar dacă nu are 150 de ani și barbă alba (e mai mult ginger) este înțelept. Într-una din zile mi-a spus „ești singură și o să fii întotdeauna singură, chiar dacă eu sunt aici pentru tine”. La început am zis că nu știe despre ce vorbește, nu era exact cuvintele pe care voiam să le aud la momentul respectiv dar acum îmi dau seama că are dreptate.

Cu gândul departe, pierdut între trecut și viitor m-a lovit o idee: este mai ușor să te dezamăgești pe tine însuți și să te simți vinovat față de tine sau să îi dezamăgești pe cei care te iubesc și să te simți vinovat față de ei? Mi-am dat seama că tot ceea ce fac eu este să fac pe cineva mândru de mine și mereu încerc să mă ridic la așteptările lor, nu ale mele. Există mereu un părinte, o soră, un profesor care așteaptă de la tine mai mult decât le poți tu da, iar atunci când nu te ridici la înălțimea așteptărilor apare acel sentiment de vinovăție care îți întunecă viața.

Atunci când refuzi să îi mulțumești te transformi în copilul rebel care nu ascultă de părinți, care, cred unii, își vă rata viața și cariera pentru că nu urmează pas cu pas planul făcut de alții pentru el. La un moment dat trebuie să tăiem cordonul ombilical care ne alimentează cu visele neîmplinite ale părinților și să învățăm să greșim singuri. Poate mă înșel, dar toți am făcut la un moment dat un efort pentru a îi mulțumi un om drag sau a-i arăta că putem, că noi suntem mari și tari.

Cât de importantă este facultatea?

În drum sper casă astăzi mă gândeam că poate nu toți putem face aceleași lucruri, nu toți avem aceleași talente și chiar dacă ne place o activitate foarte mult, o urmărim la TV, în viața reala noi nu avem nici în clin, nici în mânecă cu ea. Spre exemplu, mie îmi place să ma uit la hockey, dar asta nu înseamnă că pot să joc, nici măcar nu mă pot da pe role, ultima dată era să-mi rup picioarele.

Venind de la facultate astăzi mă gândeam că am foarte multe cunoștințe care cu toate că au făcut o facultate, poate 2, cu niște joburi comune, nu sunt nici directori de bancă, nici mari profesori universitari și nici piloți de avion. Cât de importantă este facultatea în România, în condițiile în care după ce o termini riști să lucrezi precum ospătar sau ca viitorul job să nu aibă nici o legătură cu ce ai studiat tu, adică nici o legătură? Poți la fel de bine să faci un curs de calificare și cu ceva experiență adunată în CV cred că iți poți găsi un job bunicel.

Uneori am impresia că gândesc mult prea mult, mai ales atunci când sunt singură și sunt singura 95% din timp. Azi eram în 123 și citeam „Poveștile unei inimi” și m-a lovit-dacă eu nu sunt făcută pentru ceea ce-mi doresc să practic în viitor, ca job? Atunci ce fac? Renunț? Mă sperii și mă închid în casă sau pur și simplu o iau pe un drum mai ușor, îmi văd de viață ca și până acum și bifez următorul vis pe listă? Vreau să eu un sfat, o părere because I am freaking out here!

Azi

Știu că nu am mai scris de ceva vreme, aș minți să spun că nu am avut timp, pur și simplu nu am avut  starea de spirit necesară. S-au întâmplat multe lucruri în ultimele câteva zile, dar nu vreau să le subliniez decât pe cele mai importante.

Am primit şi mi’am făcut cadouri :)). Am primit un vierme :)) super simpatic de la cineva de la firmă. El.

O cană de la sor’mea

Şi eu mi’am făcut cadou următoarele:

Ondulator de păr

şi 4 cărţi

This slideshow requires JavaScript.

Îmi place că sunt capabilă să’mi fac micile plăceri fără să depind de nimeni. Nu’mi place că ele înlocuiesc lucruri mai importante. Mă bucur că în sfârşit sunt împăcată cu ceea ce sunt. Mă bucur că am avut oportunitatea să spun ce simt, chiar dacă nu e în modul în care am sperat că o să se întâmple. Am aflat ce se întâmplă dacă mă enervez şi că nu e bine să o fac, pentru binele meu. Nu sunt perfectă şi nici nu îmi doresc. Puţină linişte pentru sufletul meu este suficientă.

Cărți cadó

Știu că printre cititorii mei am și iubitori de literatura și tare aș vrea să știu dacă am și cunoscători de limba franceză pentru că acum câteva luni am primit de la cineva câteva cărți și sunt toate în franceză. Voiam să le duc la reciclat dar apoi m-am gândit că poate le vrea cineva.

Am 7 cărți, dacă le vreți, aștept un comentariu.