Eu știu ce-i bine pentru tine

Atunci când sunt într-o situație dificilă și nu știu ce să fac, merg întotdeauna pentru sfaturi la my boy bff, chiar dacă nu are 150 de ani și barbă alba (e mai mult ginger) este înțelept. Într-una din zile mi-a spus „ești singură și o să fii întotdeauna singură, chiar dacă eu sunt aici pentru tine”. La început am zis că nu știe despre ce vorbește, nu era exact cuvintele pe care voiam să le aud la momentul respectiv dar acum îmi dau seama că are dreptate.

Cu gândul departe, pierdut între trecut și viitor m-a lovit o idee: este mai ușor să te dezamăgești pe tine însuți și să te simți vinovat față de tine sau să îi dezamăgești pe cei care te iubesc și să te simți vinovat față de ei? Mi-am dat seama că tot ceea ce fac eu este să fac pe cineva mândru de mine și mereu încerc să mă ridic la așteptările lor, nu ale mele. Există mereu un părinte, o soră, un profesor care așteaptă de la tine mai mult decât le poți tu da, iar atunci când nu te ridici la înălțimea așteptărilor apare acel sentiment de vinovăție care îți întunecă viața.

Atunci când refuzi să îi mulțumești te transformi în copilul rebel care nu ascultă de părinți, care, cred unii, își vă rata viața și cariera pentru că nu urmează pas cu pas planul făcut de alții pentru el. La un moment dat trebuie să tăiem cordonul ombilical care ne alimentează cu visele neîmplinite ale părinților și să învățăm să greșim singuri. Poate mă înșel, dar toți am făcut la un moment dat un efort pentru a îi mulțumi un om drag sau a-i arăta că putem, că noi suntem mari și tari.

Drumurile noastre toate

Citeam aici despre drumuri și am început să mă gândesc și eu la ale mele. Se spune că trebuie să te bucuri de călătorie fără să te gândești la destinație, să nu faci planuri, să nu te gândești la viitor prea mult și să lași viața să de ducă pe cărări nebănuite. Eu nu pot.

Am plănuit călătoria de mult timp și să abandonez totul acum ar însemna să mă abandonez pe mine, să fug de mine. Mie îmi place să îmi plănuiesc ”călătoriile„, să știu exact încotro mă îndrept. Îmi place siguranța, dar nu stabilitatea. Dacă rămân într-un loc prea mult timp încep să mă plictisesc și vrea să o iau iar la drum, să văd, să cunosc. Uneori îmi doresc atât de mult să plec iar, să încep o altă viață, să cunosc oameni noi, să mă îndrăgostesc, să am alt loc de muncă…dar nu pot să abandonez totul fără măcar să fi văzut cum este, fără să fi încercat cel puțin o dată.

Toată lumea are regrete, toți am făcut la un moment dat lucruri care acum ni se par atât de stupide și ne gândim ”Doamne, cum?„. Eu prefer să regret ce am făcut, și nu ce nu am făcut. Dacă ”drumul„ nu va fi așa cum m-am așteptat, tot voi fii mândra de mine pentru că am avut curajul să plec în ”călătorie„ și a doua oară. Prefer să știu încotro mă îndrept, viața oricum ne face surprize-plăcute sau neplăcute. Dacă sunt persoane care îndrăznesc  să o ia la drum fără să știe încotro se îndreaptă, ei bine, bravo!!, eu nu am atât de mult curaj. Călătorie plăcută!