The ex factor

Atunci când eram mică, mereu îmi spuneam că atunci când o să-mi fac prieten, nu o să mă despart niciodată de el, îmi era imposibil să înțeleg de ce doi oameni decid să renunțe unul la celălalt. Acum am crescut și îmi dau seama că Utopia în care trăiam la 10 ani a început să se  degradeze, oamenii se urăsc, nu se iubesc, se despart, nu trăiesc fericiți până la adânci bătrâneți și nimic nu este ceea ce pare, nici măcar tu.

Când ajungi pe la 20 îți dai seama că sunt multe lucruri și persoane pe care vrei să le uiți, dar chiar și așa, ele poate că încă se gândesc la tine. Dacă tu ai decis să le scoți cu totul din viața ta, trebuie să nu uiți că tu vei face parte în continuare din viața și trecutul lor.

Cred ca acum vreo 2 săptămâni  am primit un telefon de la un fost prieten, doar așa, să mă întrebe de sănătate. Băiete, m-ai mințit, m-am înșelat, acum ce spanac dorești? Eu personal, am preferat să rup orice legătură cu persoanele cu care am amintiri plăcute sau neplăcute. Ce este în trecut, locuiește în trecut și nu are rost să mânjim prezentul cu rahaturile pe care le-am făcut/ trăit/ simțit cu 100 de ani în urmă. În cazul în care ne întâlnim întâmplător pe stradă, ne salutăm, ne punem întrebările protocolare de rigoare ”Ce mai faci?”, ”Ce-ți mai face câinele?”, ”Still an asshole?”….dar niciodată nu povestim la o cafea viața de zi cu zi, povești din vacanță sau minunatele experiente din timpul relației. Pentru că nu, pur și simplu nu.

Există și excepții, când despărțirea are loc de comun acord, decidem să rămânem amici pentru că oricât ne-am da peste cap relația nu o să meargă și chimia nu o să apară în mod magic peste noapte.

Gelozie sau paranoia?

Zilele trecute am avut neplăcerea să iau parte la o scenă de gelozie, foarte neplăcută. Sunt persoane pe care nu pot să le înțeleg, oricât de mult aș vrea. Cei doi  locuiesc împreună de câteva luni, se înțeleg destul de bine și el a făcut crize din cauza unui apel telefonic. Atunci când locuiește cu tine, merge cu tine peste tot, nu pleacă aproape niciodată de acasă, nu înțeleg, de ce faci astfel de scene? Ești gelos atunci când femeia iese, merge la serviciu, se întâlnește cu alte persoane dar nu când e 24/24 cu tine. Pentru mine asta deja înseamnă paranoia.

Mai cunosc un caz, un amic de-al meu, un fel de vedeta pe la noi prin România, cu formație, cu emisiuni etc etc și implicit, gagică. Individa, ori de câte ori încercam să port o discuție cu el, venea repede și i se agăța de gât, chiar am crezut că o să mă pleznească la un moment dat pentru că îi făcusem cunoștință cu o prietenă (fiind un viaipi individul, cunoaște o grămadă de gagici). Și poze pe facebook, și după el la concerte și în sufletul lui non stop. Femeie, lasă-l și pe el să respire.

Cunosc tot mai des cupluri care se suspectează de infidelitate, fac crize de gelozie și ajung într-un final să se despartă, de cele mai multe ori pentru ca ea e draguță și are mulți prieteni sau invers. Este normal atunci când ești într-o relație să fii gelos/geloasă, pentru că persoana cu care ești nu-ți este indiferentă și nimănui nu-i place să-i fie înșelată încrederea, dar atunci când ți se dedică ție, cu suflețel și trupușor, de ce trebuie să o iei razna? Nu poți să-ți exprimi aceste sentimente într-un mod haios, fără ca ele să rănească?

Și eu sunt geloasă și nu îmi place să arăt chestia asta. Prefer să țin sentimentele acestea pentru mine până sunt singură de ele.Nu înțeleg de ce după o săptămână de reție să te duci la el/ea și îl/o iei la rost că a ieșit cu prietenii. Fiecare are nevoie de libertate și aer, atunci când relația devine serioasă ai dreptul să întrebi de ce nu a venit acasă la 10 și unde a fost, până atunci comportă-te frumos.