Drumurile noastre toate

Citeam aici despre drumuri și am început să mă gândesc și eu la ale mele. Se spune că trebuie să te bucuri de călătorie fără să te gândești la destinație, să nu faci planuri, să nu te gândești la viitor prea mult și să lași viața să de ducă pe cărări nebănuite. Eu nu pot.

Am plănuit călătoria de mult timp și să abandonez totul acum ar însemna să mă abandonez pe mine, să fug de mine. Mie îmi place să îmi plănuiesc ”călătoriile„, să știu exact încotro mă îndrept. Îmi place siguranța, dar nu stabilitatea. Dacă rămân într-un loc prea mult timp încep să mă plictisesc și vrea să o iau iar la drum, să văd, să cunosc. Uneori îmi doresc atât de mult să plec iar, să încep o altă viață, să cunosc oameni noi, să mă îndrăgostesc, să am alt loc de muncă…dar nu pot să abandonez totul fără măcar să fi văzut cum este, fără să fi încercat cel puțin o dată.

Toată lumea are regrete, toți am făcut la un moment dat lucruri care acum ni se par atât de stupide și ne gândim ”Doamne, cum?„. Eu prefer să regret ce am făcut, și nu ce nu am făcut. Dacă ”drumul„ nu va fi așa cum m-am așteptat, tot voi fii mândra de mine pentru că am avut curajul să plec în ”călătorie„ și a doua oară. Prefer să știu încotro mă îndrept, viața oricum ne face surprize-plăcute sau neplăcute. Dacă sunt persoane care îndrăznesc  să o ia la drum fără să știe încotro se îndreaptă, ei bine, bravo!!, eu nu am atât de mult curaj. Călătorie plăcută!