Frunze

Toamna-și adună frunzele. Nu-i vânt. Cad singure. Destin.

Pe subt stele au trecut aripi cu glasuri călătoare.

Cad stele pe tot cerul, lung, în noapte.

Lumina lunii pline și-a adus Craciunul la ferestre. Scârție greierii ca un omăt de ger, călca mărunt de copilași cu Steaua. Urechile și-au pierdut tăcerea. Pleoapele și-au pierdut noaptea. Sufletul și-a pierdut somnul.

Trupul nu-și mai găsește locul în culcuș. Tâmplele caută odihna, când pe-o parte, când pe alta. Fruntea se încrețește. O mână acoperă ochii. Dar luna plină a nesomnului străfulgeră în suflet ca și-n noapte.

Miroase a frunză veche.

Gândul pornește ca un câne bolnav să-și caute iarba de leac a somnului cel bun.

Ionel Teodoreanu-În casa bunicilor

 

Somn, mi-e somn

Mi-e somn. În fiecare zi, la fiecare ora și nici cafeaua nu mă mai ajută. Nu am avut timp să mă odihnesc după mica escapadă din weekend, iar acum simt că o să-mi cadă capul pe birou. Nu îi înțeleg pe oamenii care dorm 3 sau 4 ore pe noapte și muncesc toată ziua. Femeile care muncesc  full time,  au copii, fac piața, gătesc și totuși a doua zi reușesc să arate fenomenal…trebuie să primească fiecare câte un trofeu. Și bărbații se plâng când sunt trimiși, o dată pe lună, la piață. Rușinică.

Eu am nevoie de somn, mult somn, eventual pana pe la 9, pentru că atunci reușesc să mă ridic din pat din proprie inițiativă, fără să vreau să dau cu telefonul de perete. Dimineața jumătate de ora trece atât de repete, nu am timp să fac mai nimic-și nu pot să tai din timpul de somn-mă spăl pe față, îmi dau cu cremă, eventual trântesc un rimel pe gene și dacă mai am timp, mănânc ceva. Iar acum evident, mi-e somn….Noapte buna copii!