Domnișoara Einstein

Târziu, dar am terminat și cea de-a doua carte pentru campania vALLuntar. Deja m-am săturat de programul ăsta sucit, dar n-am ce-i face. În ultima perioadă m-am tot lovit de cărți legate de Primul sau Al Doilea Război Mondial, iar descrierile de acolo, oricât de scurte, mereu îmi dau fiori. Când eram mica, îmi plăcea să vizitez un vecin mai în vârstă, care mereu îmi dădea faguri de miere sau bomboane 😀 și de fiecare dată îmi spunea că el a fost în război, și  într-un lagăr de concentrare. Atunci nu știam ce înseamnă, dar acum îmi dau seama cât de norocos a fost că s-a întors acasă și a putut să-și ia viața de la capăt. Sunt sigură că odată cu vârsta și amintirile devin mai profunde, ai mai mult timp de gândire, mai mult timp pentru a retrăi acea bucată de iad, iar și iar.

Nici Philip Sington nu ne scutește de astfel de detalii, ideile oamenilor veniți de pe front, sentimentele lor și imagini vizuale care-ți fac stomacul să se simtă precum o bucată de pământ din savană, pe care aleargă elefanții.

”Sergentul Stoehr respirase duhoarea trupurilor, se târâse printre și luptase peste rămășițe, își umpluse stomacul cu sângele lor putrezit. Carnea lor devenise carnea lui.”

Domnișoara Einstein ne prezintă povestea doctorului Martin Kirsch, un fost chirurg militar, bântuit de amintirea celor pe care i-a trimis înapoi pe front, a celor pe care i-a ajutat să moară. Amintirile nu sunt singurul „suvenir” cu care s-a întors de pe front, din nefericire în timpul unei operații a fost infestat cu sifilis ”Moarte pentru moarte. Quid pro quo”.  Acesta este și principalul motiv pentru care renunță la chirurgie și își îndreaptă atenția către psihiatrie, coșmarurile și boala nu îi mai permit să opereze. Dar ceea ce îl va schimba cu adevărat este o femeie frumoasă, pe care o zărește câteva secunde în reflexia unei vitrine a unui magazin de muzică ”I-a văzut doar chipul în trecere-buze pline, întredeschise, ochi de culoare închisă. […]. Femeia purta  o pălărie cloș simplă, de culoare maro. Arăta ca o fată sărmană de la țară, tocmai coborâtă din tren, venită să lucreze ca menajeră în marele oraș.”

Întâmplarea face că, în timp ce el fugea de somnul tulbure prin cartiere rău famate, o întâlnește într-un bar. Emoționat, o invită la dans și imaginea pielii ei catifelate îi va rămâne în amintire, la fel și mirosul de vanilie al părului și sărutul pe care „îl fură” de la ea, înainte ca o pană de curent să cadă peste oraș și să o piardă.

Acțiunea cărții are loc în Berlin, în perioada în care Adolf Hitler candidează pentru postul de cancelar al Germaniei, moment în care violențele stradale erau tot mai mai multe, victimele tot mai sângeroase. În această perioadă, o femeie este găsită pe malul unui lac, lovită și plină de sânge și tot ceea ce este găsit la locul incidentului este un pliant la una din conferințele lui Albert Einstein, nimic mai mult. Dusă la spital, femeia nu-și amintește nici măcar numele ei. În aceeași zi, Martin Kirsch se aflta în același spital, căuta o asistentă care l-ar fi putut ajută să-și demonstreze nevinovăția în fața directorului spitalului. Când ajunge în salonul indicat, o găsește nu pe sora Ritter, ci pe Elisabeth ”Pielea îi era de ceară, buzele îi erau crăpate și umflate, iar pleoapele tumefiate. Dar ea era-Kirsch nu avea nici o îndoială: fata din Grenadierstrasse. O îmbrăcaseră într-un halat de spital, genul de halat legat cu șireturi la spate, asemenea unei cămăși de forță. Gâtul îi era pătat cu vânătăi negre, difuze.” 

Atunci, Martin cere ca bolnava să fie trecută în custodia lui. Nu poate spune nimănui scurta legătura dintre ei, reputația lui de doctor și de bărbat logodit trebuiau să rămână intacte. Nu vă spun mai multe, sper că v-am trezit interesul și că o veți citi. Este o carte minunata, un roman în care aflăm foarte multe informații despre Albert Einstein și diverși doctori care au revoluționat domeniul psihiatriei. Sington te face să simți durerea lor, violențele și parcă vezi sângele amestecat cu noroiul pe fețele soldaților pentru care „viața” devine un element al trecutului.

Articolul este scris pentru campania vALLuntar, cu sprijinul ROMSILVA şi fiecare 15 comentarii valorează un copac.

Dezghețul-A.D. Miller

Am terminat de ceva timp prima carte primită de la editura ALL pentru campania vALLuntar, dar timpul nu mi-a permis să termin ceea ce am început. Astăzi am prins puțin timp liber și am zis să vă povestesc și vouă despre cartea lui A.D. Miller.

Dezghețul este drama psihologică a unui avocat englez care locuiește la Moscova, un bărbat simplu care trăiește o poveste de dragoste care îi va marca tot restul vieții. Nick Platt povestește în scris unei persoane dragi lui tot ceea ce s-a întâmplat în perioada în care a locuit în Rusia post-comunistă. Începe prin ai povesti de afacerea la care lucra împreună cu colegul lui, Paolo. Cei doi se ocupau de legătura dintre firma care exploata petrolul din oceanul înghețat și băncile care finanțau împrumutul, numai că de data aceasta lucrurile nu au mers așa cum se așteptau cei doi. De fapt, firma care se ocupa cu construcţia conductelor pentru petrol nu exista şi banii au fost pierduţi.

Maşa, roşcata cu ochii verzi care i-a furat inima lui Nick, a fost cea care i-a schimbat viaţa. Facând pe erou cand un hot încerca să’i fure poşeta, ajung să se cunoască mai bine, acesta o cunoaşte pe matuşa lor pe care o ajută cu actele unui transfer de apartamente, din centrul Moscovei, in Butovo, un loc liniştit şi numai bun pentru bătrâneţile obosite ale Tatianei. Dar nici iubirea Maşei nu este ceea ce pare în acea Moscovă îngheţată, şi o dată cu primăvara iese şi adevărul la iveală-ea nu l-a iubit niciodata, i-a usurat contul din banca cu 25.000 de dolari şi Tatiana nu era matuşa lor, era o simplă bătrână pe care, cu ajutorul lui, au păcălit-o, i-au luat apartamentul şi au lăsat-o în stradă. După toate cele întâmplate, nu a mai fost nici una de găsit, nici femeia pe care el o iubea şi cu care spera să-şi întemeieze o familie, nici bătrâna păcălită şi rămasă fără casa. Faptele lui inconştiente îl vor bântui tot restul vieţii.

Nu-i aşa că sunt ciudate acele prime telefoane, când vorbeşti cu persoana aia nouă, la care te gândeşti tot timpul şi pe care, de fapt, n-o cunoşti deloc? Acele momente ciudate care ar putea însemna o cotitură în viaţa ta, care ar putea însemna totul sau nimic.

A acoperit combinaţia optimă de nevoi: nevoia de a salva pe cineva, sau de a crede că poţi să o faci, pe care cred că toţi bărbaţii o simt pe undeva, şi nevoia de a fi salvat.

‘E o ţară bizară Rusia asta, cu păcătoşii ei talentaţi şi cu sfinţii ei de ocazie, sfinţi de bună-credinţă, pe care numai un astfel de loc, de o desăvârşită cruzime, i-ar putea produce, un amestec nebun de mizerie şi glorie.”

Articolul este scris pentru campania vALLuntar, cu sprijinul ROMSILVA şi fiecare 15 comentarii valorează un copac.

 

 

O pădure de zâmbete

A început a doua ediție a campaniei vALLuntar, organizată de editura ALL. Am participat și anul trecut, o să particip și la ediția aceasta. Și anul acesta îmbinăm utilul cu foarte-plăcutul, primim cărți, citim, comentăm și plantă o pădure cu siguranță. Anul acesta Romsilva sprijină proiectul, și pentru fiecare 15 comentarii primim câte un copac. Înscrierile se fac până pe 17 februarie, deci mai aveți timp. Regulamentul îl găsiți aici.