Observaţii

Atunci când locuieşti într’o casă mare cu mulţi oameni, ai ocazia perfectă să ‘studiezi’ caracterul omului de lângă tine. Tot ce trebuie să faci e să’ţi iei o cană de ceai şi să te aşezi pe canapea, eventual într’un colţ mai întunecat şi să asculţi. Nu toţi oamenii sunt la fel de uşor de citit, doar aceia care sunt framântaţi de griji mai mari decât ei, pe care nu le pot controla.

Foarte uşor recunoşti o persoană îndrăgostită şi la fel de uşor o recunoşti o persoană care trăieşte cu teamă în suflet. Atunci când cele două merg mână în mână, pacea ta sufletească s’a dus pe apa sâmbetei. Există loc de frică într’o relaţie în care te declari fericit? Declari lumii întregi că îl iubeşti, că ţi’e bine lângă el şi cu toate astea, atunci când îl vezi vorbind cu altă femeie ţi se aprind lumini ciudate în ochi, care spun ‘that bitch must die’ :D. Cât de mult valorează o iubire pe care trebuie să o păzeşti? Oare cel păzit este întotdeauna vinovat sau paranoia ta deformează realitatea?

Femeile tind să fie cicălitoare, mai mult decât este nevoie atunci când au siguranţa unei relaţii de lungă durată, pentru că ştiu că ‘spală dracu’ farfuria aia, de câte ori ţi’am spus’ nu e motiv de despărţire, dar până când? În teorie relaţiile sunt frumoase şi merg întotdeauna ca pe roate, dar realitate nu e făcută după manual şi de caracterul tău nu se potriveşte cu al lui, dacă glumele lui te ofensează şi doar îţi este frică de singurătate, de ce atât efort pentru o relaţie care ştii că are un sfârşit? Eu doar observ şi trag concluzii.

Advertisements

Second chances?

De câte ori ai acordat a doua șansă unei persoane care ți-a greșit și de câte ori ai regretat? A doua șansă doar prelungește chinul și te face să speri mai mult, să speri ca prostul care te-a dezamăgit o să să trezească la realitate și o să-și dea seama cât de mult ți-a greșit, o să se căiască și o să clădească o biserică în numele dreptății și adevărului. Pe naiba!

De fiecare dată am fost dezamăgită, pentru că lucrurile nu se schimbă decât pentru o perioadă scurtă de timp, după care totul revine la normal, numai dezamăgirea mea crește. Și cu cât ți-e mai dragă persoana respectivă, cu atât de mult crezi că totul o să fie numai panseluțe și prăjiturele fermecate. Probabil nici eu nu sunt capabilă să mă schimb și este posibil să rămân toată viața aceeași femeie încăpățânată care crede că poate cucerii lumea și care se plictisește după prima bătălie. Să duc un război la bun sfârșit, trebuie să însemne al naibii de mult pentru mine. În final, singurii pe care îi putem învinovății suntem tot noi, pentru că am pornit la drum cu speranțe mari, deși în adâncul sufletului știam că este greșit.

The ex factor

Atunci când eram mică, mereu îmi spuneam că atunci când o să-mi fac prieten, nu o să mă despart niciodată de el, îmi era imposibil să înțeleg de ce doi oameni decid să renunțe unul la celălalt. Acum am crescut și îmi dau seama că Utopia în care trăiam la 10 ani a început să se  degradeze, oamenii se urăsc, nu se iubesc, se despart, nu trăiesc fericiți până la adânci bătrâneți și nimic nu este ceea ce pare, nici măcar tu.

Când ajungi pe la 20 îți dai seama că sunt multe lucruri și persoane pe care vrei să le uiți, dar chiar și așa, ele poate că încă se gândesc la tine. Dacă tu ai decis să le scoți cu totul din viața ta, trebuie să nu uiți că tu vei face parte în continuare din viața și trecutul lor.

Cred ca acum vreo 2 săptămâni  am primit un telefon de la un fost prieten, doar așa, să mă întrebe de sănătate. Băiete, m-ai mințit, m-am înșelat, acum ce spanac dorești? Eu personal, am preferat să rup orice legătură cu persoanele cu care am amintiri plăcute sau neplăcute. Ce este în trecut, locuiește în trecut și nu are rost să mânjim prezentul cu rahaturile pe care le-am făcut/ trăit/ simțit cu 100 de ani în urmă. În cazul în care ne întâlnim întâmplător pe stradă, ne salutăm, ne punem întrebările protocolare de rigoare ”Ce mai faci?”, ”Ce-ți mai face câinele?”, ”Still an asshole?”….dar niciodată nu povestim la o cafea viața de zi cu zi, povești din vacanță sau minunatele experiente din timpul relației. Pentru că nu, pur și simplu nu.

Există și excepții, când despărțirea are loc de comun acord, decidem să rămânem amici pentru că oricât ne-am da peste cap relația nu o să meargă și chimia nu o să apară în mod magic peste noapte.

Dăm din casă?

Azi de dimineață, umblam din blog în blog, în speranța că o să găsesc ceva interesant. Nu m-am considerat niciodată o bloggeriță de succes, una bună sau nici măcar bloggeriță, eu vin aici doar ca să îmi vărs offff-ul. Sunt sigură că de-aș deschide acum un caiet frumos, în care să încep să-mi scriu gândurile și ideile, l-aș mâzgăli cu măiestrie, doar sunt o talentată :).

Din curiozitate, am intrat pe blogul unei gagici, pe care se întâmplă să o cunosc și în viața reală, m-am întâlnit o dată cu ea și 2 ore cât s-a ținut după mine, mi-am dat seama ce fel de poamă e, de obicei citesc destul de repede oamenii (mai ales atunci când ma enervează în primele 10 minute). Eu cred că fiecare om are și o parte bună și una proastă, depinde pe care decide să o dezvolte. Gagica în cauză am observat că și-a făcut fostul prieten cu ou și cu oțet în văzul lumii, pe blog. Unii zic că este curajos ceea ce a făcut ea, mie mi se pare ieftin și de foarte prost gust. A avut un limbaj licențios și nu cred că era necesar să-l jignească în halul ăla pe bietul om, indiferent ce i-a făcut, a recurs la cea mai joasă și jignitoare remarcă pe care o poate folosi o femeie împotriva unui bărbat…:)

Nu am dat și nici nu dau sfaturi despre relații, nu știu ce aș putea zice eu și nu e scris deja în Cosmo, dar cred cu tărie că atunci când 2 oameni se despart, chiar dacă nu a fost ok la final, să păstreze întotdeauna și lucrurile bune, dar mai ales lucrurile proaste, pentru ei. Poate că fostul nu a fost perfect, nu a avut mereu bani să te scoată la restaurant sau nu ți-a luat cadouri scumpe dar detaliile intime nu trebuie să iasă pe ușa dormitorului. Poate doar dacă îl lauzi…Nu știu alții cum sunt, dar mie îmi place să las loc de „bună ziua” mai ales dacă avem o istorie împreună.

Gelozie sau paranoia?

Zilele trecute am avut neplăcerea să iau parte la o scenă de gelozie, foarte neplăcută. Sunt persoane pe care nu pot să le înțeleg, oricât de mult aș vrea. Cei doi  locuiesc împreună de câteva luni, se înțeleg destul de bine și el a făcut crize din cauza unui apel telefonic. Atunci când locuiește cu tine, merge cu tine peste tot, nu pleacă aproape niciodată de acasă, nu înțeleg, de ce faci astfel de scene? Ești gelos atunci când femeia iese, merge la serviciu, se întâlnește cu alte persoane dar nu când e 24/24 cu tine. Pentru mine asta deja înseamnă paranoia.

Mai cunosc un caz, un amic de-al meu, un fel de vedeta pe la noi prin România, cu formație, cu emisiuni etc etc și implicit, gagică. Individa, ori de câte ori încercam să port o discuție cu el, venea repede și i se agăța de gât, chiar am crezut că o să mă pleznească la un moment dat pentru că îi făcusem cunoștință cu o prietenă (fiind un viaipi individul, cunoaște o grămadă de gagici). Și poze pe facebook, și după el la concerte și în sufletul lui non stop. Femeie, lasă-l și pe el să respire.

Cunosc tot mai des cupluri care se suspectează de infidelitate, fac crize de gelozie și ajung într-un final să se despartă, de cele mai multe ori pentru ca ea e draguță și are mulți prieteni sau invers. Este normal atunci când ești într-o relație să fii gelos/geloasă, pentru că persoana cu care ești nu-ți este indiferentă și nimănui nu-i place să-i fie înșelată încrederea, dar atunci când ți se dedică ție, cu suflețel și trupușor, de ce trebuie să o iei razna? Nu poți să-ți exprimi aceste sentimente într-un mod haios, fără ca ele să rănească?

Și eu sunt geloasă și nu îmi place să arăt chestia asta. Prefer să țin sentimentele acestea pentru mine până sunt singură de ele.Nu înțeleg de ce după o săptămână de reție să te duci la el/ea și îl/o iei la rost că a ieșit cu prietenii. Fiecare are nevoie de libertate și aer, atunci când relația devine serioasă ai dreptul să întrebi de ce nu a venit acasă la 10 și unde a fost, până atunci comportă-te frumos.

Plictiseala?

Nu imi dau seama daca eu imbatranesc sau copii din ziua de azi se “iubesc” tot mai devreme, din frageda pruncie? Oriunde merg, ma lovesc de indragostiti pupaciosi si lipiciosi, unii de-ti vine sa-i bati altii sa-i iei acasa si sa ii torturezi pana dezvaluie secretele relatiei lor perfecte. Imi place sa fiu inconjurata de iubire, pana la urma “love is in the air”.

Nu ii inteleg pe cei care spun ca se plictisesc cand sunt atat de multe lucruri de facut in 2. Cu putina imaginatie, gasesti cate un lucru de facut in fiecare saptamana (presupunem ca au job si se vad in weekend:P)-puteti gati impreuna (sau tu gatesti si el sta langa tine), puteti urmari un film acasa cu un castron de popcorn langa, plimbari prin parc, nopti nebune impreuna unde imagiantia este ingredientul principal. Cred ca sarea si piperul intr-un  astfel de moment este lenjeria intima-sexy, provocator dar oarecum cuminte.

Mie mereu mi-au placut barbatii in uniforma-marinarii, jandarmii, pompierii iar daca ai suficient de mult curaj ai putea incerca cateva costume sexy care cu siguranta or sa aprinda cateva artificii pe tavanul vostru. Lenjeria sexy este mereu cea mai buna idee de a alunga plictiseala sau chiar si atunci cand vrei sa te simti bine in pielea ta. Nu trebuie sa ai partener sa iti pui o pereche de chilotei super sexy, important este ca iti da un plus de incredere.

Imitaţie de dragoste?

De câteva zile tot vreau să scriu pe blog şi nu găsesc momentul oportun. În week’end am fugit din Bucureşti şi îmi pare foarte rău că am ratat blogmeetul, am înţeles că a fost frumos. Data viitoare, promit că voi fi prezentă.

De câteva zile mă gândesc la relaţii, nu sunt o mare cunoscătoare dar pot să’mi dau şi eu cu părerea despre relaţiile altora, nu? Să cunoşti persoana de lânga tine este foarte important, italienii spun că trebuie să mănânci un chintal de sare să ajungi să’ţi cunoşti cu adevărat partenerul.

Îmi place când văd îndrăgostiţi pe stradă, când îşi arunca priviri pline de dragoste,  se ţin de mână…şi cam atât. Nu îmi place în schimb când vad pe stradă persoane care mai au puţin şi sar unul pe celălalt, vorbesc şi râd zgomotos, se pipăie şi de aici lista poate continua. Nu cred că sunt singura care găseşte lucrurile astea nepotrivite în public.

Ce îmi displace şi mai tare, e atunci când o persoană sta cu cineva pentru anume beneficii de cele mai multe ori bani sau faimă (cunosc si astfel de persoane :P). Oare cum poţi să’ţi împarţi viaţa cu o persoană care te plictiseşte, o persoană pe care nu o placi? E ca şi cum ai mânca o mâncare care nu iţi place, doar pentru că ” aşa se poartă”.

Sper să rămân toată viaţa cu ideile mele, să nu mă schimb între timp. Eu nu vrea niciodată să depind de banii altcuiva, de banii unui bărbat. E cu totul o altă satisfacţie când ai banii tai şi nu te întreabă de ce ţi’ai mai cumpărat încă o pereche de pantofi când deja ai 5. Şi nici nu aş vrea locuiesc cu altcineva, eu îmi sunt de ajuns pentru moment :).

Încă un lucru pe care nu îl înţeleg – cei care locuiesc împreună, lucrează împreună şi se ţin unul după fundul altuia. Aş tâmpi să îl văd în fiecare moment al zilei în coasta mea. Distanţa face bine,ea este cea care este vinovată pentru aşa numitul ”dor”.  Când îi mai spui ”îmi e dor de tine” dacă sunteţi împreuna 24/24?

Titlul e inspirat de aici

Clubul nebunelor…singure

Iubire, dragoste, love, amore….spune-i cum vrei, pe mine tot ma sperie. Si o sa spuneti : dar vai,  pe tine tot ce-i mai frumos pe lume, exact acel lucru pentru care suntem meniti pe tine de sperie!!? Hell yeah. Si nu ma luati cu teorii ca intr-o zi o sa gasesti dragostea adevarata, o sa fi iubita de un barbat frumos, fidel si cu multi bani-bullshit.

Pana acum ceva timp teama asta nu era atat de accentuata, dar devine din ce in ce mai puternica. Imi e foarte teama sa ma implic intr-o relatie, nu atat de teama ca o sa fiu ranita de cel de langa mine ci mai mult mi-e frica de mine. De ce? Ca sunt nebuna, atunci cand totul e frumos si merge perfect tre’ neaparat sa fac ceva sa stric eu totul.

Nu am avut niciodata o relatie care sa depaseasca 3 luni. Pana acum un an si ceva nu voiam sa ma implic, gen el sa vina la mine, eu sa merg la el si babele din sat sa ma intrebe dupa 2 luni “te-ai maritat maica?”. Nu mi-a placut niciodata chestia asta, hai sa ne vizitam cate o saptamana, ce zici? Am nevoie de timpul meu, nu imi place sa-mi fie invadata intimitatea.

Acum un an si jumatate, am incercat sa ma implic intr-o astfel de relatie si nu a mers, nu el a fost vinovat, ci eu. Asta e, viata e nasoala. Eu nu sunt genul de persoana care poate avea o relatie 5 ani, ma plictisesc repede si am nevoie intotdeauna de ceva nou si sunt atat de plictisita (sau trista, nu imi dau seama inca) incat am nevoie sa rad mereu, nu suport gelozia si alti cativa pitici pe creier care trebuiesc satisfacuti.

Ar fi ideal daca ar merge o relatie fara sa fi nevoita sa dai nimic si nici sa primesti nimic de la celalalt-dar atunci nu am fi decat straini. Atunci cand ma implic, pai o fac cu toate organele coprului, iti dau inima, ficat, rinichi si tot ce mai vrei tu sa-ti arat ca te iubesc. Asa sunt eu, dau totul sau nimic. Partea mai nasoala aici e ca mai ranesc oameni din cand in cand. Cum am spus, viata e nasoala.

Daca mai simte cineva ca mine, as fi bucuroasa sa infiintez “Clubul nebunelor singure”:))