Second chances?

De câte ori ai acordat a doua șansă unei persoane care ți-a greșit și de câte ori ai regretat? A doua șansă doar prelungește chinul și te face să speri mai mult, să speri ca prostul care te-a dezamăgit o să să trezească la realitate și o să-și dea seama cât de mult ți-a greșit, o să se căiască și o să clădească o biserică în numele dreptății și adevărului. Pe naiba!

De fiecare dată am fost dezamăgită, pentru că lucrurile nu se schimbă decât pentru o perioadă scurtă de timp, după care totul revine la normal, numai dezamăgirea mea crește. Și cu cât ți-e mai dragă persoana respectivă, cu atât de mult crezi că totul o să fie numai panseluțe și prăjiturele fermecate. Probabil nici eu nu sunt capabilă să mă schimb și este posibil să rămân toată viața aceeași femeie încăpățânată care crede că poate cucerii lumea și care se plictisește după prima bătălie. Să duc un război la bun sfârșit, trebuie să însemne al naibii de mult pentru mine. În final, singurii pe care îi putem învinovății suntem tot noi, pentru că am pornit la drum cu speranțe mari, deși în adâncul sufletului știam că este greșit.

Cel mai frumos cadou

Nici nu știu cum să încep articolul ăsta, nu știu ce ar trebui să spun prima dată, dar pot să vă spun că sunt fericită, un sentiment rar întâlnit la mine în suflețel, de cele mai multe ori sunt mulțumită de mine, dar azi am dat apă la șoricei de bucurie.

În viață ai puține oportunități să întâlnești oameni cu suflet mare, care sunt gata să te ajute în orice moment, iar atunci când ele apar, trebuie să ne dăm imediat seama, altfel riscăm să pierdem prieteni buni cu inima cât o varză. Sunt și mai puțini ăia care iți fac cadouri scumpe, pe care tu doar le visezi și cred că încep să dispară ușor ușor oamenii care te fac să vezi viața altfel, energia lor este molipsitoare, chiar dacă sunt la 1000 de km depărtare, iar cu 2 cuvinte reușesc să-ți aducă zâmbetul pe buze.

Atunci când găsești 2 oameni de genul ăsta, poți să nu te gândești că cineva acolo sus te iubește? Ba da, te iubește și prin ei iți dă ocazia să vezi cât de frumoasă este dragoste, cât de mult se pot iubi și respecta 2 oameni și cu cât entuziasm se trezesc dimineața (asta pot doar presupune, dar nu cred că mă înșel), poate dacă îi vezi pe ei, încă sper că dragostea există, că viața este frumoasă și poate este cazul să-ți pui pe bot un zâmbet mare și să pleci cu el prin lume. Atunci când am făcut blogul, l-am făcut pentru că eram într-o stare sufletească foarte proastă și voiam să cunosc persoane, să vorbesc, să uit unele lucruri. Nu regret și nici nu cred că voi regreta că l-am făcut, pentru că am întâlnit niște oameni minunați.

Azi am primit cel mai frumos cadou, de la 2 oameni și mai frumoși. Este cel mai frumos cadou pe care l-am primit vreodată, iar bucuria pe care am avut-o în momentul când am deschis cutia, nu poate fi exprimată în cuvinte. Când eram mică, dormeam cu cadourile în pat (sandale, jucării, etc), acum o să le pun lângă pat, sunt sigură că visele urâte se vor speria și vor fugi înapoi pe fereastră. Vreți să știți ce am primit? O cutie roșie, plină cu magie.

This slideshow requires JavaScript.

Acum ceva timp mi-a spus un prieten ”Ai terminat liceul, cred că ar trebui să scapi de obsesia cu Harry Potter”…amigo, uite mesajul pentru tine 🙂

Eu știu ce-i bine pentru tine

Atunci când sunt într-o situație dificilă și nu știu ce să fac, merg întotdeauna pentru sfaturi la my boy bff, chiar dacă nu are 150 de ani și barbă alba (e mai mult ginger) este înțelept. Într-una din zile mi-a spus „ești singură și o să fii întotdeauna singură, chiar dacă eu sunt aici pentru tine”. La început am zis că nu știe despre ce vorbește, nu era exact cuvintele pe care voiam să le aud la momentul respectiv dar acum îmi dau seama că are dreptate.

Cu gândul departe, pierdut între trecut și viitor m-a lovit o idee: este mai ușor să te dezamăgești pe tine însuți și să te simți vinovat față de tine sau să îi dezamăgești pe cei care te iubesc și să te simți vinovat față de ei? Mi-am dat seama că tot ceea ce fac eu este să fac pe cineva mândru de mine și mereu încerc să mă ridic la așteptările lor, nu ale mele. Există mereu un părinte, o soră, un profesor care așteaptă de la tine mai mult decât le poți tu da, iar atunci când nu te ridici la înălțimea așteptărilor apare acel sentiment de vinovăție care îți întunecă viața.

Atunci când refuzi să îi mulțumești te transformi în copilul rebel care nu ascultă de părinți, care, cred unii, își vă rata viața și cariera pentru că nu urmează pas cu pas planul făcut de alții pentru el. La un moment dat trebuie să tăiem cordonul ombilical care ne alimentează cu visele neîmplinite ale părinților și să învățăm să greșim singuri. Poate mă înșel, dar toți am făcut la un moment dat un efort pentru a îi mulțumi un om drag sau a-i arăta că putem, că noi suntem mari și tari.

Părerea ta, irelevantă.

Sunt momente în viață când se întâmplă să judeci o persoană după mutră, să ți se pară antipatică și să nu fie deloc așa, și momente când vezi doar frumusețe, când de fapt în interior e o broască hidoasă. Eu prefer un broscoi mare și urât dar cu un suflet care cântărește de 2 ori greutatea lui în aur decât un prinț plin de smaralde care are sufletul plin de noroi. Nu după criteriul ăsta agăț eu, ci după asta îmi fac prieteni, pe viață.

Atunci când îmi fac un prieten, nu ma uit la aspectul fizic, poate sa fie un trol sau un spiriduș, nu mă interesează. Contează sufletul. Sunt foarte puține persoane pe care le iubesc și care mi-am fost alături atunci când m-a durut pe mine sufletul așa că nu veni tu la mine să-mi spui că ala e urat sau prost că ai dat de dracu cu mine. Am o răbdare mare, poate mult prea mare și tolerez mult prea multe dar atunci când vii și îmi spui că Xulescu, individ pentru care eu bag mâna în foc e așa și pe dincolo, ți-ai dat foc la valiză cu mine. Părerea ta nu mă interesează (punct, și du-te pisici!!!)

Sunt mulți „prieteni” care au făcut gestul ăsta…atunci când tu îmi judeci cel mai bun prieten după faptul că are picioare strâmbe, buze prea mari sau e prea slab, deja nu mai ești prieten cu mine. Nu știu ce părere aveți voi despre persoanele astea, dar mie nu îmi plac deloc.

Azi e 2012

De anul trecut încerc să scriu și eu un articol cap coadă, sper să iasă ăsta. Anul trecut a fost unul dat naibii și sunt tare mândră că am reușit să supraviețuiesc și că  nu mi-am pierdut mințile înca. A fost greu, agitat, plin de zâmbete și de lacrimi, de nervi, de momente mult prea calme și prieteni care au fost lângă mine chiar dacă am fost rea cu ei. 2011 de un singur lucru m-a privat dar sper că anul ăsta va fi mai darnic, am mare nevoie de el.

In 2011 m-am mutat și a fost al naibii de bine pentru că am reușit să scap de acolo cu mințile întregi și mainile nepătate. În 2011 am luat BAC-ul și a fost cea mai mare realizare. Am primit un șut în fund, am învățat o lecție importantă, mi-am luat inima în dinți și am luat-o pe alt drum iar acum timpul se scurge parcă mai repede și îmi e din ce în ce mai frică, dar TREBUIE.

2012 o să fie și el un an dat dracu’  si tot ce vreu de la el e sanatate si curaj. Va doresc tuturor muta sanatate si fericire, curaj si zile cat mai pline de zambete.

Astăzi vreau să mulţumesc

Astăzi vreau să mulţumesc tuturor celor care reuşesc să aducă un zâmbet pe chipul meu, dar mai ales persoanelor care îmi sunt zilnic alături fie cu un sfat, o glumă bună sau pur şi simplu prin faptul că imi spun ”bună” şi mă întreabă de sănătate. Vreau şi să spun că îmi pare rau pentru toate neplăcerile cauzate şi răutăţile spuse. Nu spun foarte des lucrurile astea, dar atunci când o fac, o fac cu toata inima. Nu o să dau nume, cei ce citesc se vor regăsi aici.