Ploaia

Sunetul ploii e o muzică atât de frumoasă pentru urechile mele și mirosul de pământ ud și  frunze verzi îmi inundă plămânii. Nici măcar tunetele nu mă mai sperie. Au fost zile când am așteptat cu mare nerăbdare puțină ploaie, pentru a ne răcorii sufletele încinse de ură, de invidie, de teamă. Avem nevoie din când în când să ne spălăm sufletul și trupul cu apă de ploaie, să plângem și noi o dată cu cerul.

Nu știu ce fac, un știu încotro mă îndrept, dacă ceea ce fac e corect sau nu, dar trebuie sa profităm de fiecare oportunitate pe care viața ne-o da, nu? M-am pierdut undeva pe drum, în nenumăratele zâmbete false pe care le-am oferit oamenilor, în foarte numeroasele rahaturi de care m-am tot împiedicat, reale sau imaginare, mintea mea nu a făcut diferența. Acum încerc să supraviețuiesc, să-mi plătesc chiria și să scap de sesiune. Am cerut o schimbare și am primit șansa să fac una majoră în viața mea, așa că peste vreo 20 de zile plec din țară pentru vreo 4 luni, pentru muncă. Sper.

Și am aflat secretul unei minț liniștite-nu mai gândești și lași lucrurile să meargă de la sine, fără dramă, fără „de ce”-uri. Deși uneori merită să faci o situație disperată dintr-una liniștită și să lupți, să lupți chiar cu riscul de a rămâne permanent cu cicatrici pentru că nu o faci doar pentru tine, ci pentru sufletele de lângă tine.