Substance abuse?

Nu am depășit încă perioada aia în care deschid pagina de wordpress, îmi las gândurile să facă bătături de atâta alergat prin capul meu și tot să nu reușesc să le fac să treacă de tastatură. Ultima lună a fost una de rahat, din mai multe puncte de vedere, am alergat de la un job la altul, motanul mi-a fost omorât, vizite de la părinți, facturi etc. etc.

Atunci când sunt într-o stare depresivă stau toată ziua în pat, plâng, mă uit la seriale și nu deschid draperiile, stau în colțul meu întunecat până trece :D. Când sentimentele astea în diverse culori închise dispar, se instalează liniștea, o liniște care încă ascunde semnele furtunii în spatele ei.

Atunci când sunt supărată și am 20 de lei în buzunar pe care îi pot cheltuii așa cum îmi poftește suflețelul, mă duc să-mi cumpăr cărți de la anticariat. Îmi place la nebunie să fiu printre cei care răscolesc teancurile de cărți, majoritatea sunt bătrâni și îmi place să-i văd cum le mângâie, cum le pipăie precum niște orbi, cum încearcă să le descopere. Îmi place mirosul de carte veche, îmi amintește de copilărie. Acasă am avut întotdeauna cărți vechi, ale unchilor mei, ale soră-mii și cred că asta e motivul pentru care mirosul lor îmi place atât de mult, e legat de o amintire foarte dragă.

171120121841

Am foarte multe cărți semnate, cu dedicație, și îmi place să-mi imaginez oamenii care le- au cumpărat și le-au făcut cadoul unei persoane dragi, gândindu-se că respectiva carte poate însemna ceva mai mult pentru ei decât un simplu obiect. Șatra, pe care am primit-o cadou de la un vânzător de la Universitate, e semnat 18 februarie 1986, în Numele trandafirului ”Gothe se temea că lumea modernă s-ar putea transforma într-un spital. O lume în care fiecare cetățean e un bolnav (nu e vorba de vreo reclamă la o anume meserie) și care dovedește că dezordinea s-a instalat pe pământ ca să dăinuie. Încercări de salvare!? Pasiunile purificate renasc sub formă sublimată”, 23 octombrie 1992, Marile speranțe ale lui Dickens sunt semnate 14 noiembrie 1969. Și astea sunt doar cele prin care am răsfoit acum, sunt multe pe care le-am dus acasă, pentru că nu mai aveam spațiu pentru ele. Am mai multe cărți decât citesc, îmi place să le cumpără, să le car prin orașul prin care probabil au mai fost purtate de o mie de ori, să le respir aerul vechi și înțelept, să le citesc.

Așa cum unii colecționează timbre și cărți poștale, eu colecționez cărți semnate, vechi, care au fost oferite unui prieten, unei iubite, unui părinte. Ultima dată când am ieșit în oraș mi-am cumpărat 6 cărți, am cheltuit 20 de lei. Cumpăr, cumpăr mereu cărți parfumate și recitite și reiubite pentru a-mi face sufletul să râdă, chiar dacă grămada se face mare și eu nu o să mai am timp pentru dragele mele.

090620131979

 

 

Ploaia

Sunetul ploii e o muzică atât de frumoasă pentru urechile mele și mirosul de pământ ud și  frunze verzi îmi inundă plămânii. Nici măcar tunetele nu mă mai sperie. Au fost zile când am așteptat cu mare nerăbdare puțină ploaie, pentru a ne răcorii sufletele încinse de ură, de invidie, de teamă. Avem nevoie din când în când să ne spălăm sufletul și trupul cu apă de ploaie, să plângem și noi o dată cu cerul.

Nu știu ce fac, un știu încotro mă îndrept, dacă ceea ce fac e corect sau nu, dar trebuie sa profităm de fiecare oportunitate pe care viața ne-o da, nu? M-am pierdut undeva pe drum, în nenumăratele zâmbete false pe care le-am oferit oamenilor, în foarte numeroasele rahaturi de care m-am tot împiedicat, reale sau imaginare, mintea mea nu a făcut diferența. Acum încerc să supraviețuiesc, să-mi plătesc chiria și să scap de sesiune. Am cerut o schimbare și am primit șansa să fac una majoră în viața mea, așa că peste vreo 20 de zile plec din țară pentru vreo 4 luni, pentru muncă. Sper.

Și am aflat secretul unei minț liniștite-nu mai gândești și lași lucrurile să meargă de la sine, fără dramă, fără „de ce”-uri. Deși uneori merită să faci o situație disperată dintr-una liniștită și să lupți, să lupți chiar cu riscul de a rămâne permanent cu cicatrici pentru că nu o faci doar pentru tine, ci pentru sufletele de lângă tine.

Jeguri umane

Eu toată viața mea am avut animale, pentru că am copilărit la țară, iar acolo este practic imposibil să nu ai cei puțin un câine, o pisică și o curte de găini. Am avut oi, capre, iepuri, câini  și pisici, multe pisici. Vasilica, Bismarck I, Bismarck II, Zdrovit, Mitzi, Tiganul, Zguby și Mitza, astea sunt toate pisicile de care îmi aduc aminte. Cu toate s-a întâmplat câte ceva, ori mi-au fost furate/ duse de acasă, ori au murit de moarte bună, sau au fost omorâte.

Cred că se face un an de când mi-am dus 2 pisici la țară, am zis că o să le fie mai bine în aer liber, și nu închise în apartament. Duminică mă sună mama să-mi spună că a găsit fulgi în gradină și că Zgubi lipsește de sâmbătă. Vecinul din față are porumbei și mi-a mai omorât un motan pentru ca a vânat un porumbel. E animal, vânează de placere nu de foame. Îți plătesc triplu zburătoarele, dar nu îmi omorâ pisica, pentru că e un biet suflet. De ce ești jeg, de ce nu vorbești cu mine să ajungem la o înțelegere, să-ți plătesc porumbeii, să-mi țin animalul închis? Javră ordinară…meriți să fii bătut cu parul, așa cum ai făcut și tu cu bietul meu animal. Eu tot sper că se întoarce…

040520131930

040520131937

 

Dăm din casă?

Azi de dimineață, umblam din blog în blog, în speranța că o să găsesc ceva interesant. Nu m-am considerat niciodată o bloggeriță de succes, una bună sau nici măcar bloggeriță, eu vin aici doar ca să îmi vărs offff-ul. Sunt sigură că de-aș deschide acum un caiet frumos, în care să încep să-mi scriu gândurile și ideile, l-aș mâzgăli cu măiestrie, doar sunt o talentată :).

Din curiozitate, am intrat pe blogul unei gagici, pe care se întâmplă să o cunosc și în viața reală, m-am întâlnit o dată cu ea și 2 ore cât s-a ținut după mine, mi-am dat seama ce fel de poamă e, de obicei citesc destul de repede oamenii (mai ales atunci când ma enervează în primele 10 minute). Eu cred că fiecare om are și o parte bună și una proastă, depinde pe care decide să o dezvolte. Gagica în cauză am observat că și-a făcut fostul prieten cu ou și cu oțet în văzul lumii, pe blog. Unii zic că este curajos ceea ce a făcut ea, mie mi se pare ieftin și de foarte prost gust. A avut un limbaj licențios și nu cred că era necesar să-l jignească în halul ăla pe bietul om, indiferent ce i-a făcut, a recurs la cea mai joasă și jignitoare remarcă pe care o poate folosi o femeie împotriva unui bărbat…:)

Nu am dat și nici nu dau sfaturi despre relații, nu știu ce aș putea zice eu și nu e scris deja în Cosmo, dar cred cu tărie că atunci când 2 oameni se despart, chiar dacă nu a fost ok la final, să păstreze întotdeauna și lucrurile bune, dar mai ales lucrurile proaste, pentru ei. Poate că fostul nu a fost perfect, nu a avut mereu bani să te scoată la restaurant sau nu ți-a luat cadouri scumpe dar detaliile intime nu trebuie să iasă pe ușa dormitorului. Poate doar dacă îl lauzi…Nu știu alții cum sunt, dar mie îmi place să las loc de „bună ziua” mai ales dacă avem o istorie împreună.