La munca

Mereu am zis ca pamantenii sunt putin sau mai mult plecati cu vaca…da’ ce sa le faci, e parte din ADN. Sunt cate unii dom’le, paine lu’ Dumnezeu -incearca sa te ajute asa, din putinul lor- pentru ca asa au fost educati, li s-a spus de mici ca e frumos sa imparta.

Mai sunt unii, care ar face orice sa duca o viata decenta, fara griji. Ca muncesc cinstit sau nu, asta nu-i problema mea. Imi place genul asta de oameni, muncitori, care stiu ce vor de la viata si incotro se indreapta.

Ce ma enerveaza cel mai mult pe mine la un om, e atunci cand vine la mine si-mi zice cate’n luna si in stele. Omu’ vrea casa, vrea ultimu’ ragnet de telefon, tzoale la moda si alte minunatii scumpe. Cu ce le cumperi maica, ai bani? Exact, genul ala de oameni lenesi (nu lenesi in sensul ca nu isi fac curat in camera in fiecare zi, ci  aia care asteapta sa le pice din cer).

Toti vrem cate ceva si ca sa obtinem trebuie sa muncim- munca de convingere, pe camp sau la birou- fara munca, nu reusesti sa ai ceea ce iti doresti. Zilele trecute vorbeam cu un indivit, care a reununtat la job pe motiv ” ca era prea greu si seful il certa”. Partea enervanta este ca incepe sa se planga cum ca are nu stiu cate amenzi de platit, vrea PC, vrea luna de pe cer.. LA MUNCA.

Nu am inteles niciodata genul asta de oameni, care asteapta pur si simplu sa le cada din cer. Am fost invatata sa obtin ceea ce imi doresc prin munca cinstita. E cel mai frumos sentiment atunci cand culegi roadele (banii) muncii tale.