You are full of bullsh*t

Nu știu alții cum sunt, dar pentru mine blogul înseamnă mai mult decât o simplă pagină de internet, unde postez muzica și poze. Blogul este precum un jurnal, pe care tu decizi să il publici, din dorința de a împărtăși gânduri, idei și concepții, unde poți rămâne anonim sau nu. Eu nu mă consider o mare bloggeriță, chiar dacă am ceva experiență în domeniul ăsta (aproape 2 ani), sunt pur și simplu o persoană care găsește o plăcere deosebită în a pune lucrurile ”pe hârtie„.

Perfecționistă nu am fost niciodată, dar îmi place să fiu bună în ceea ce fac, la muncă și acasă. Ca orice ființă egoista, îmi place să fiu lăudată și atunci știu cu siguranță ca sunt bună, dar sunt conștientă ca întotdeauna este loc de mai bine. În blogging, cel care iți spune că ești „bun” este minunatul Zelist, numai că săracul nu te urcă în top datorită calității articolului tău, ci datorită numărului de ping-uri pe care le aduni. Ei bine, nene Zelistule, îmi pare rău să-ți spun că treci cu vederea articole minunate, tocmai pentru ca tu ești cu ochii după ping-uri, nu ți-ar fi rușine…

 

De ceva timp colind prin blogosferă după bloguri care să mă facă să-mi doresc să le citesc si vreau să spun că am găsit persoane minunate, cu bloguri pline de suflet unde mă întorc întotdeuna cu drag. Dar, cum orice pădure are și uscături mă uit, citesc și mă îngrozesc când vad cât de orb este nea Zelist. Bloguri pline de tot felul de prostii, articole de pe urma cărora unii mai deștepți profită de pe urma celor mai puțin deștepți etc. Exemple nu vreau să dau, nu încerc să supăr pe nimeni dar este tristă situația într-un fel. Până la urmă, fiecare scrie despre ce   îi poftește inima, dar câte unii sunt chiar prea de tot. Cred că știți despre ce vorbesc, chiar dacă nu dați o ceapă degerată pe ceea ce spun acum… mna, zic și eu.

Neam prost

Nu stiu daca v-am spus, dar nu sunt o mare bautoare de cafea, servesc doar de sarbatori si in cazuri speciale-sunt foarte adormita. Special pentru zile de genul asta mi-am dus la munca jumatate de borcan cu zahar, chiar daca beau destul de rar, am zis sa fie acolo si sa nu merg la cerut zahar pe la vecini. Azi, dupa ce mi-am facut un ceai oribil (menta+capsuni&fragi=not good) deschid sertarul, scot borcanul si stupoare, era aproape gol. Pai bine ma magarule, nu puteai sa iei si tu mai cum bun simt, macar sa nu se observe? Nu ma imbogatesc de la un borcan de zahar, dar gestul in sine m-a deranjat.

Imi place sa-mi ceri sau sa-mi spui ca ai luat ceva de la mine, asa mi se pare normal. Toti suntem oameni, avem pofte, avem nevoi dar spune-mi “Fai proasto, am luat si eu de la tine un biscuit/ lingura de zahar/ crocodil” nu incerca sa ma furi pe la spate, ca aflu cine esti si atunci poti sa mori si nu-ti mai dau. Nu inteleg, e asa de greu sa dea un telefon sa-mi ceara sau sa-mi spuna a doua zi? Poate nu are bani, ii dau de la mine ca si eu am poftit de multe ori la multe lucruri dar mereu am spus ca am luat sau am cerut. Nu fii neam prost. E vorba de bun simt si respect, nu un borcan cu zahar. Voi aveti asa colegi?

 

 

Cate unii sunt cu vaca..

Eu intotdeauna am incercat sa gasesc binele in oameni si sa nu ii judec de la prima vedere, pentru ca niciodata nu sti ce se ascunde sub o fata draguta. De cele mai multe ori nu ma insel in privinta oamenilor, dar sunt cate unii care pur si simplu ma uimesc. Plecand de la “iti spune unul ca esti beat, nu-i nimic, iti spune si-al doilea, te duci sa te culci” am fost putin trista sa constat ca persoana care mi-a facut o impresie buna la prima vedere era de fapt putin plecata cu vaca pe aratura, desi aproape toti imi spusesera ca e trilulilu dar nu am crezut. De la o femeie de 30 de ani astepti multe.

Cireasa de pe tort a fost cand am auzit-o spunand ca este degradant sa lucrezi ca agent de paza, in conditiile in care si eu si ea avem aceeasi functie, am dat aceleasi examene si pe diplomele noastre scrie acelasi lucru, agent de paza. E frumos sa traiaesti in mica ta Utopie, dar trebuie din cand in cand sa mai casti ochii si la realitatea din jur, altfel nu numai ca o sa vorbeasca gura fara tine, dar nimeni nu o sa te placa si la munca ai nevoie de asta, you can’t just be a bitch.

Nu stiu ce loc de munca, in ziua de azi, mai poate fi considerat degradant. Director nu te pune nimeni doar pentru ca te cheama Xulescu si atata timp cat iti castigi painea cinstit nu vad de ce ar fi degradant. Fata de ce anume poate fi consierat asa? Madam oare are impresia ca suntem iar in secolul XVIII? Din nefericire, timpul merge inainte si nu se opresite nici o secunda sa-si arunce privirea inapoi. Cate unii sunt cu vaca, zau de nu…Voi ce credeti? Ce munca poate fi considerata degradanta?

Bani sau distractie?

Esti clasa a 12-a acum, esti zmeu. Pentru ca BACul bate la usa, te pui cu burta pe carte (cam in ultima luna :P), te distrezi cu colegii, parintii nu iti stau prea mult pe cap pentru ca trebuie sa invete copilasul, iti fac toate poftele…dar dupa 18 ani, se cam strica jucaria. Esti vazut ca un adult, esti la facultate, esti mare si tara. Inca locuiesti cu parintii, dar cum e treaba cu banii? Esti student, tentatiile sunt la tot pasul si tu esti lefter. Te angajezi sau stai pe banii parintilor pana termini facultatea?

Subiectul asta l-am discutat de mai multe ori, cu mai multe persoane. Dupa liceu, ce e mai bine sa faci, sa ai banii tai sau nu? Mie corect mi se pare ca dupa ce ai fost admis la facultate sa inceri sa te descurci singur si sa nu te mai bazezi asa mult pe portofelul tatei. Un job part-time gasesti destul de usor, mai imparti un pliant, mai pe la un Mc Donalds.In modul asta poti sa le demonstrezi parintilor ca te maturizezi si esti responsabil. Nimeni nu spune ca este usor sa le faci pe ambele, dar sunt foarte multi care o fac si nu au murit.

Plus, consider ca joburile din timpul facultatii sunt foarte importante pentru ca acumulezi experienta( de viata) indiferent de domeniu in care lucrezi. Atunci cand in sfarsit aplici pentru job-ul dorit, agajatorul tau are nevoie de referinte si nu conteaza daca tu ai fost osparat si acum aplici pentru astronaut. Pe el nu cred ca il intereseaza in mod deosebit cata experienta ai tu in domeniu respectiv (cand tu abia ai terminat facultatea) ci cat de multa experienta ai in generaj, cum te comporti cu colegii, cu seful etc.  Acu’ zic si eu, na. Voi ce credeti, e bine sa lucrezi pe timpul facultatii sau dupa ce o termini?

 

Mai muncim si noi?

Cel mai”cul” loc de munca pe care l-am avut a fost la restaurant, in bucatarie. Acolo intotdeauna se rade, se glumeste, se asculta muzica. Munca a fost destul de grea, dar atunci cand faci ceva ce iti place si colectivul este unul de nota 10, timpul zboara si oboseala trece neobservata. A fost o experienta pe care vreau sa o repet, mi-a placut foarte mult (poate o sa va povestesc intr-o zi).

La noul meu loc de munca, fiind la receptie stiu cine vine, cine pleaca, la cat, cu cine s.a.m.d. Nu prea ma intereseaza ce fac ei, dar trebuie sa fiu atenta pentru ca mai sunt intrebata daca stiu unde-i Cutarescu si de unde sa il iau.

Tot “muncind din greu”am invatat cine fumeaza, cat de mult o face si cu cine. Nu stiu cat de stresati sunt oamenii aia, dar mie mi se pare dubios cat de des parasesc biroul, cu cana de cafea si pachetul de tigari dupa ei. Ma enerveaza ca se tot plang ca sunt obositi, ca sefu’ e asa si pe dincolo….pai, ai vrea sa te plateasca bine si sa-ti aduca si flori cand tu stai mai mult in curte la tigara decat in birou?

Nu pot sa zic ca el e numai lapte si miere, e sefu’ totusi, dar imi vine sa-i bat cand ii vad cu fetelea alea de “auu, am un cutit in inima”. Mai munceste cineva cu drag in ziua de azi?

 

Ziua cu 1000 de draci

Eu asa de felul meu sunt o persoana calma, chiar daca ma suni la 3 noaptea si ma intrebi ce fac, pentru ca asa m-a construit pe mine Big Boss. De cand m-am angajat, nu stiu daca m-am enervat asa tare ca azi. De obicei lumea suna, crezand ca la celalat capat al firului se afla exact ceea ce cauta ei (Mos Craciun, Iepurasul de Paste, Zana Maseluta etc) si incep sa vorbeasca ” Ma cheama Icsulescu, de la firma Y si avem si noi un porumbel care vine din Patagonia….” iar eu cu un zambet pana la urechi le spun “Sigur, va fac legatura” :)) dupa ce au vorbit doar ei 5 minute.

Daca angajatii in firma nu raspund la telefon, toate apelurile se directioneaza la telefonul meu. Aici nu mai e asa amuzant pentru ca sunt anumiti indivizi, Ion si Gheorghe care nu raspund la telefon si azi am aflat ca daca un client il suna pe Ion el ii da numarul lui Gheorghe, iar de-l suna pe Ghiorghe, el ii da numarul lui Ion (personaje fictive) si logic, ei deja nu mai raspund la telefon, crezand ca suna la colegu’. Evident, totul se intoarce la telefonul meu….

Am suportat o saptamana, cu zambetul pe buze iar azi le-am umplut frigiderul de carne. Pai asa procedam? Si nu a fost singura chestie care mi-a facut draci. Cica ar fi responsabilitatea mea sa dau presa. Pai nene, tu cand intri in cladire nu-ti vezi ziarul? Draci 1000. Tre’ sa-i trag de maneca si sa le spun frumos sa fie draguti, ca pe mine ma injura lumea, nu pe ei.

Azi am aflat ca o cana de cafea (sau ce pisici am baut eu azi) tine de foame :)).

Un cantecel pt voi :*

Si maine-i luni…

Saptamana asta-i ca un cu*, am prins cele mai anapoda zile-luni, miercuri si vineri-pfaaiiii, durere. Ma bucur totusi ca nu sunt singura care sufera-mwahahahahahaha-si voi, cei care imi citit blogul, probabil de la birou si sa nu uitam de elevii nostrii scumpi care de maine incep scoala.

O sa-mi fie dor de scoala, de zilele cand chiuleam sau cand ascultam muzica la ore :)), cand pierdeam juma’ din ora stand de vorba cu bibliotecara, de pisi…eee, ce vremuri. O sa-mi fie dor de dirigu’, de profa de turism pe care am torturat-o 2 ani de zile, de gardianul care ne alerga prin statia de autobuz :)).Dar lucrurile se schimba, timpul nu le permite sa ramana la fel. La fel si noi.

Aaaa, si m-am hotarat- devin bautoare de 3 in 1. De ce? Pentru  ca m-am saturat de apa:)). Nu beau cafea, nu fumez, nu consum alcool, nu am masina, n-am vicii. Trist, nu? Poate internetul si blogul, in rest sunt o trista. Eii, dragii mosului, va las sa urati ziua de luni in pace, cu cafeaua pe birou si nasul prin blogosfera.

La munca

Mereu am zis ca pamantenii sunt putin sau mai mult plecati cu vaca…da’ ce sa le faci, e parte din ADN. Sunt cate unii dom’le, paine lu’ Dumnezeu -incearca sa te ajute asa, din putinul lor- pentru ca asa au fost educati, li s-a spus de mici ca e frumos sa imparta.

Mai sunt unii, care ar face orice sa duca o viata decenta, fara griji. Ca muncesc cinstit sau nu, asta nu-i problema mea. Imi place genul asta de oameni, muncitori, care stiu ce vor de la viata si incotro se indreapta.

Ce ma enerveaza cel mai mult pe mine la un om, e atunci cand vine la mine si-mi zice cate’n luna si in stele. Omu’ vrea casa, vrea ultimu’ ragnet de telefon, tzoale la moda si alte minunatii scumpe. Cu ce le cumperi maica, ai bani? Exact, genul ala de oameni lenesi (nu lenesi in sensul ca nu isi fac curat in camera in fiecare zi, ci  aia care asteapta sa le pice din cer).

Toti vrem cate ceva si ca sa obtinem trebuie sa muncim- munca de convingere, pe camp sau la birou- fara munca, nu reusesti sa ai ceea ce iti doresti. Zilele trecute vorbeam cu un indivit, care a reununtat la job pe motiv ” ca era prea greu si seful il certa”. Partea enervanta este ca incepe sa se planga cum ca are nu stiu cate amenzi de platit, vrea PC, vrea luna de pe cer.. LA MUNCA.

Nu am inteles niciodata genul asta de oameni, care asteapta pur si simplu sa le cada din cer. Am fost invatata sa obtin ceea ce imi doresc prin munca cinstita. E cel mai frumos sentiment atunci cand culegi roadele (banii) muncii tale.