Frunze

Toamna-și adună frunzele. Nu-i vânt. Cad singure. Destin.

Pe subt stele au trecut aripi cu glasuri călătoare.

Cad stele pe tot cerul, lung, în noapte.

Lumina lunii pline și-a adus Craciunul la ferestre. Scârție greierii ca un omăt de ger, călca mărunt de copilași cu Steaua. Urechile și-au pierdut tăcerea. Pleoapele și-au pierdut noaptea. Sufletul și-a pierdut somnul.

Trupul nu-și mai găsește locul în culcuș. Tâmplele caută odihna, când pe-o parte, când pe alta. Fruntea se încrețește. O mână acoperă ochii. Dar luna plină a nesomnului străfulgeră în suflet ca și-n noapte.

Miroase a frunză veche.

Gândul pornește ca un câne bolnav să-și caute iarba de leac a somnului cel bun.

Ionel Teodoreanu-În casa bunicilor

 

Advertisements