Când se duse anul?

A trecut un an. Un an întreg în care nu cred că am făcut mare lucru. Și uite că acum am 21. Nu-mi doresc decât să fiu sănătoasă și fericită. La fericire lucrez fără să o urmăresc cu plasa de fluturi, mergem mână în mână și sper să nu ne despărțim pentru că abia ne-am regăsit. Și este un început de relație frumos și sănătos.

Vreau să mulțumesc celor care au rupt câteva minute din timpul lor prețios să mă sune sau să-mi lase un mesaj de „La mulți ani” pe facebook, promit că astă seară o să beau și pentru ei.

 

Direct proporțional

Cu toate că nu s-ar părea, știu ce înseamnă să iubești. Sau măcar am impresia că știu, nu-mi pot da seama de diferența dintre cele două-am simțit cu adevărat  acel „ceva” sau doar mi s-a părut, sunt încă prea tânără pentru a putea trage concluzii înțelepte în urma unor acțiuni de scurtă durată.

Biblia definește dragostea astfel : „Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată.”  La mine nu s-au aplicat toate chiar așa, dar știu că a fost singurul sentiment sincer pe care l-am avut  recent și una din puținele perioade în care am vrut ca tu să fii mai fericit decât mine.

Dacă m-aș iubi pe mine în aceeași măsură cum te iubesc pe tine, aș fii foarte fericită. Măcar dacă aș fi depus jumătate din efortul pe care îl depun pentru tine, sunt sigură că acum nu aș mai scrie aici, ci aș fi undeva departe, mulțumită și împăcată cu mine însămi. Sunt sigură că mi-aș fi făcut foarte multe cadouri: parfumuri, cărți, bilete la concerte, la teatru, plimbări la munte și la mare, mi-aș fi făcut abonament la sala de fitness pentru a mă simți mai bine în pielea mea, mai atrăgătoare, pentru tine, mi-as fi dăruit toată răbdarea din lume, mi-aș fi ascultat problemele pe care le am la muncă și acasă, mi-aș fi descărcat sufletul în fața ta și cu siguranță că sentimentul de amorțire, depresie și singurătate nu ar fi existat acum, iar mintea mea nu ar încerca să facă „ceea ce e bine” doar de dragul conștiinței și al societății. Dacă mi-aș acorda la fel de multă atenție sunt sigură că atenția mea nu s-ar fi îndreptat spre tine, ci spre cineva mult mai bun.  Dar viata nu ne oferă ceea ce ne dorim, ci ceea ce avem nevoie (iar asta  este doar o teorie).

Mi-ar fi plăcut să pot să fac să mă încred în mine la fel de mult. Dragostea pentru noi înșine nu e niciodată direct proporțională cu dragostea pe care o dăruim, pentru că de-ar fi, totul ar fi mult prea simplu și frumos.

Gelozie sau paranoia?

Zilele trecute am avut neplăcerea să iau parte la o scenă de gelozie, foarte neplăcută. Sunt persoane pe care nu pot să le înțeleg, oricât de mult aș vrea. Cei doi  locuiesc împreună de câteva luni, se înțeleg destul de bine și el a făcut crize din cauza unui apel telefonic. Atunci când locuiește cu tine, merge cu tine peste tot, nu pleacă aproape niciodată de acasă, nu înțeleg, de ce faci astfel de scene? Ești gelos atunci când femeia iese, merge la serviciu, se întâlnește cu alte persoane dar nu când e 24/24 cu tine. Pentru mine asta deja înseamnă paranoia.

Mai cunosc un caz, un amic de-al meu, un fel de vedeta pe la noi prin România, cu formație, cu emisiuni etc etc și implicit, gagică. Individa, ori de câte ori încercam să port o discuție cu el, venea repede și i se agăța de gât, chiar am crezut că o să mă pleznească la un moment dat pentru că îi făcusem cunoștință cu o prietenă (fiind un viaipi individul, cunoaște o grămadă de gagici). Și poze pe facebook, și după el la concerte și în sufletul lui non stop. Femeie, lasă-l și pe el să respire.

Cunosc tot mai des cupluri care se suspectează de infidelitate, fac crize de gelozie și ajung într-un final să se despartă, de cele mai multe ori pentru ca ea e draguță și are mulți prieteni sau invers. Este normal atunci când ești într-o relație să fii gelos/geloasă, pentru că persoana cu care ești nu-ți este indiferentă și nimănui nu-i place să-i fie înșelată încrederea, dar atunci când ți se dedică ție, cu suflețel și trupușor, de ce trebuie să o iei razna? Nu poți să-ți exprimi aceste sentimente într-un mod haios, fără ca ele să rănească?

Și eu sunt geloasă și nu îmi place să arăt chestia asta. Prefer să țin sentimentele acestea pentru mine până sunt singură de ele.Nu înțeleg de ce după o săptămână de reție să te duci la el/ea și îl/o iei la rost că a ieșit cu prietenii. Fiecare are nevoie de libertate și aer, atunci când relația devine serioasă ai dreptul să întrebi de ce nu a venit acasă la 10 și unde a fost, până atunci comportă-te frumos.

Fericirea nu se găsește la colț de stradă

Toți merităm fericire. Pe fiecare altceva ne face fericit-un job nou, un câine, o femeie, sunt multe lucruri de pus pe listă. Eu consider că starea aia de liniște sufletească, când realizezi că viața ți-a oferit tot ce ți-ai dorit și nu îți mai trebuie nimic, e unicul scop în viață. Am avut câteva astfel de momente iar acum lucrez cot la cot cu Universul, poate mai prind unul.

Mai greu e atunci când treci de la o stare mizerabilă, unde totul e întunecat și miroase a mucegai la o stare de liniște deplină, când e atât de multă liniște în jurul tău încât te sperie și ai tendința de a fugi înapoi în cutia ta veche și mucegăită. Ideea de fericire, de stare de bine tinde să dea unora dintre noi o stare de anxietate sufletească, să-i scuture bine la 220 până se sperie și fug.

 

Atunci când treci de la beatitudine la „pământ, 2 metri de rahat și eu” e mult mai bine decât invers, pentru că acum știi că nu mai ai nimic de pierdut și mai jos de atât nu poți să ajungi. Cred că este mult mai ușor să lași timpul să vindece o rană decât să le expui la soare, unde există șansa să se vindece. Este mai greu să fii fericit decât să suferi. Este greu atunci când nu mai există nici o urmă de durere și ști că nu ai altă opțiune decât să faci ceea ce trebuie să faci-să iubești, să te lași iubit și să menții echilibrul.

Drumurile noastre toate

Citeam aici despre drumuri și am început să mă gândesc și eu la ale mele. Se spune că trebuie să te bucuri de călătorie fără să te gândești la destinație, să nu faci planuri, să nu te gândești la viitor prea mult și să lași viața să de ducă pe cărări nebănuite. Eu nu pot.

Am plănuit călătoria de mult timp și să abandonez totul acum ar însemna să mă abandonez pe mine, să fug de mine. Mie îmi place să îmi plănuiesc ”călătoriile„, să știu exact încotro mă îndrept. Îmi place siguranța, dar nu stabilitatea. Dacă rămân într-un loc prea mult timp încep să mă plictisesc și vrea să o iau iar la drum, să văd, să cunosc. Uneori îmi doresc atât de mult să plec iar, să încep o altă viață, să cunosc oameni noi, să mă îndrăgostesc, să am alt loc de muncă…dar nu pot să abandonez totul fără măcar să fi văzut cum este, fără să fi încercat cel puțin o dată.

Toată lumea are regrete, toți am făcut la un moment dat lucruri care acum ni se par atât de stupide și ne gândim ”Doamne, cum?„. Eu prefer să regret ce am făcut, și nu ce nu am făcut. Dacă ”drumul„ nu va fi așa cum m-am așteptat, tot voi fii mândra de mine pentru că am avut curajul să plec în ”călătorie„ și a doua oară. Prefer să știu încotro mă îndrept, viața oricum ne face surprize-plăcute sau neplăcute. Dacă sunt persoane care îndrăznesc  să o ia la drum fără să știe încotro se îndreaptă, ei bine, bravo!!, eu nu am atât de mult curaj. Călătorie plăcută!

Versiunea mea de Rai

Despre religie s-au spus atâtea, atâția mii de ani și nu cred ca un om mic și neînsemnat ca mine va face diferența în lume dacă spune ceva înțelept aici. Dar nu despre înțelepciunea mea vreau să vorbesc aici și nici despre religie. Astăzi vreau să va spun cum arată versiunea mea de Rai. Cred ca toți ne-am gândit cum arată Paradisul, cel puțin o dată în viață.  Iadul au avut grijă să ni-l descrie profesorii de religie :)).

Nu este prima dată când mă gândesc la asta, dar de curând am găsit  poza din articol și m-am gândit să vă spun și vouă, în speranța că veți face la fel. Cred că Raiul este viața perfectă pe care nu o ai niciodată pe Pământ, unde de când ești mic ești un copil fericit, cu părinți total non paranoici, cu note de 10 la școală, colegi care întotdeauna îți sunt prieteni, căsătorie cu prima persoană de care te-ai îndrăgostit ș.a.m.d. Voi v-ați gândit vreodată la cum arată Raiul? Dacă da, cum?

Love letters of great man #3

Beethoven

Good morning, on July 7

Though still in bed, my thoughts go out to you, my Immortal Beloved, now and then joyfully, then sadly, waiting to learn whether or not fate will hear us – I can live only wholly with you or not at all – Yes, I am resolved to wander so long away from you until I can fly to your arms and say that I am really at home with you, and can send my soul enwrapped in you into the land of spirits – Yes, unhappily it must be so – You will be the more contained since you know my fidelity to you. No one else can ever possess my heart – never – never – Oh God, why must one be parted from one whom one so loves. And yet my life in V is now a wretched life – Your love makes me at once the happiest and the unhappiest of men – At my age I need a steady, quiet life – can that be so in our connection? My angel, I have just been told that the mailcoach goes every day – therefore I must close at once so that you may receive the letter at once – Be calm, only by a calm consideration of our existence can we achieve our purpose to live together – Be calm – love me – today – yesterday – what tearful longings for you – you – you – my life – my all – farewell. Oh continue to love me – never misjudge the most faithful heart of your beloved.

ever thine
ever mine
ever ours 

Decizii

De ceva timp ma gandesc sa schimb ceva in viata mea, iar astazi am luat o decizie care sper ca-mi va schimba viata, in bine. Sa ma intorc pe acelasi drum pot oricand, dar nu o sa ma intreb peste 10 ani “cum era daca nu renuntam?”. Ma simt bine, sunt motivata si TREBUIE sa ajung acolo sus, asta a fost prima treapta. POT.

 

Viata e grea, dar trece

Spunea cineva ca  “Viata e grea, dar trece”. Nu a promis niciodata ca o sa fie usor, aici noi trebuie sa invatam sa ne croim drum, mai printre flori, mai printre spini. Inca nu m-am hotarat daca imprevizibilitatea este un lucru bun sau un lucru rau. Nu mi-au placut niciodata schimbarile mari, dar am fost nevoita sa le accept.  Nu imi place atunci cand lucrurile se schimba si sunt o persoana care se plictiseste destul de repede.

Cand m-am mutat in Bucuresti eram foarte bucuroasa ca o sa  las totul in urma si sa incep de la 0 si la naiba, a fost greu. Dar am facut-o si pe asta, acum sunt multumita cu ceea ce am realizat si ceea ce am, atat de multumita ca am obosit pana am ajuns aici si ma bate de ceva timp gandul sa imi iau iarasi zborul, poate spre tari mai calde. Momentan,  ramane pe lunga lista cu vise pentru ca sunt altele mult mai importante decat zborul.

Deci cum v-am spus, nu imi plac schimbarile. Nu imi place atunci cand oamenii pe care ii stiu de o viata imi apar straini in fata ochilor, cand totul este mult prea mare fata de cum stiam eu totul, cand timpul se scurge parca prea repede in momentele importante si trece ca un melc atunci cand simtim ca o luam razna. Si totusi, am nevoie de o schimbare pe care habar n-am cum sa o fac, de unde sa incep si cu cine. Si nimeni nu poate sa ma ajute…

De prin carti adunate #3

Nu sorbi prea insetat din fericire caci fericirea e insatiabila ca apa sarata a naufragiului: cu cat bei, cu atat iti crestea setea.

Mihail Drumes-Invitatie la vlas