Viaţa la comun

Nu am fost niciodată un mare fan al locuitului la comun, cu persoane care nu fac parte din familie, pentru că fiecare are un alt stil de viaţă, fiecare ştie ce e mai bine pentru el şi nu toţi au aceeaşi definiţie a cuvântului curăţenie.

Nu pot spune că sunt genul de persoana obsedată de ordine şi curăţenie, dar îmi place ca lucrurile să fie la locul lor, mai ales atunci când locuieşti cu altcineva. Într-un moment ca ăsta trebuie să existe reguli generale, care se aplică tuturor, femeie sau bărbat. Dar recent am descoperit că sunt unii mai încântaţi de bani decât de o casă fără paianjeni şi dead body in the corner :D.

Compania care m-a recrutat pune la dispoziţia angajaţilor o casă mare în care locuiesc atâtea persoane cât încap. Şi încap multeeee:D. Primul lucru pe care l-am observat când am ajuns aici a fost dezordinea, de peste tot. Baie, bucătărie, camere, hol, scări…partea tristă este că aici locuiesc mai multe fete decât băieţi.

Mama m-a învăţat că este frumos ca atunci când cineva vine în vizită la tine, să fie curat. Atunci când locuieşti într-un cartier unde oamenilor le place să arate cu degetul, e bine să te ştii curat. Şi m-a mai învăţat că acolo unde locuiesc mai mult de doua femei, trebuie să fie mereu curat. Recunosc, când stau singură şi eu sunt dezordonată, foarte. Doar cadavrul din colţ lipseşte, dar când locuieşti la comun regulile jocului se schimbă. Acum nu ştiu, poate sunt eu pretenţioasă şi cu nasul pe sus…dar mi.am propus să fiu zen atâta timp cât stau aici, nu vreau să-mi stric buna dispoziţie pentru simplu fapt că unii sunt prost crescuţi şi nu ştiu să-şi spele farfuria după ce au mâncat. Mai multe despre Dublin, în curând.

Neam prost

Nu stiu daca v-am spus, dar nu sunt o mare bautoare de cafea, servesc doar de sarbatori si in cazuri speciale-sunt foarte adormita. Special pentru zile de genul asta mi-am dus la munca jumatate de borcan cu zahar, chiar daca beau destul de rar, am zis sa fie acolo si sa nu merg la cerut zahar pe la vecini. Azi, dupa ce mi-am facut un ceai oribil (menta+capsuni&fragi=not good) deschid sertarul, scot borcanul si stupoare, era aproape gol. Pai bine ma magarule, nu puteai sa iei si tu mai cum bun simt, macar sa nu se observe? Nu ma imbogatesc de la un borcan de zahar, dar gestul in sine m-a deranjat.

Imi place sa-mi ceri sau sa-mi spui ca ai luat ceva de la mine, asa mi se pare normal. Toti suntem oameni, avem pofte, avem nevoi dar spune-mi “Fai proasto, am luat si eu de la tine un biscuit/ lingura de zahar/ crocodil” nu incerca sa ma furi pe la spate, ca aflu cine esti si atunci poti sa mori si nu-ti mai dau. Nu inteleg, e asa de greu sa dea un telefon sa-mi ceara sau sa-mi spuna a doua zi? Poate nu are bani, ii dau de la mine ca si eu am poftit de multe ori la multe lucruri dar mereu am spus ca am luat sau am cerut. Nu fii neam prost. E vorba de bun simt si respect, nu un borcan cu zahar. Voi aveti asa colegi?