Toți merităm fericire. Pe fiecare altceva ne face fericit-un job nou, un câine, o femeie, sunt multe lucruri de pus pe listă. Eu consider că starea aia de liniște sufletească, când realizezi că viața ți-a oferit tot ce ți-ai dorit și nu îți mai trebuie nimic, e unicul scop în viață. Am avut câteva astfel de momente iar acum lucrez cot la cot cu Universul, poate mai prind unul.
Mai greu e atunci când treci de la o stare mizerabilă, unde totul e întunecat și miroase a mucegai la o stare de liniște deplină, când e atât de multă liniște în jurul tău încât te sperie și ai tendința de a fugi înapoi în cutia ta veche și mucegăită. Ideea de fericire, de stare de bine tinde să dea unora dintre noi o stare de anxietate sufletească, să-i scuture bine la 220 până se sperie și fug.
Atunci când treci de la beatitudine la „pământ, 2 metri de rahat și eu” e mult mai bine decât invers, pentru că acum știi că nu mai ai nimic de pierdut și mai jos de atât nu poți să ajungi. Cred că este mult mai ușor să lași timpul să vindece o rană decât să le expui la soare, unde există șansa să se vindece. Este mai greu să fii fericit decât să suferi. Este greu atunci când nu mai există nici o urmă de durere și ști că nu ai altă opțiune decât să faci ceea ce trebuie să faci-să iubești, să te lași iubit și să menții echilibrul.
All about Giulia ♥ 