O Mărie leneșă

Nu știu sigur dacă să spun „La mulți ani” Măriilor si Marianilor, ținând cont de faptul că a fost Adormirea Maicii Domnului astăzi, pe mine oricum m-a sunat familia de la 8, mi-au cam stricat somnul J. Apreciez, evident, gestul, dar astăzi, cum nu s-a muncit, mi-am permis să stau în pat până la 12. Nu știu de ce, dar acum câțiva ani, sărbatorile erau mai interesante, aveam mai multă activitate. Nu pot decât să dau vina pe cel care a inventat internetul pentru că datorită lui, ies mai rar din casă. Blame me, dar trebuie sa termin si eu Dr. House odată și odată J + alte 3 sau 4 seriale la care am început să mă uit, o să vă povestesc despre intr-un alt articol.

Totuși, am reușit să ajung la piață astăzi, să-mi cumpăr diverse. M-am bucurat că am găsit mentă proaspătă și ieftina, aveam acasă câteva lămâi și am făcut o limonadă delicioasă. Poate ca ar fi trebuit să iau și un grapefruit, să o fac puțin colorata, sau poate puțină zmeură…yumm yumm. Dar azi nu am fost în totalitate cuminte, am făcut și o mica prostioară. Citeam de ceva vreme Tropicul Cancerului al lui Henry Miller și devenise atât de plictisitorrrrrrrr…așa că am dat la ultima pagină și am citit, omul mă plictisea, bătea câmpii rau, chiar nu ma interesa ce a facut prietenul lui cu prințesa și de ce se aruncase asta în Sena, eu am nevoie de o poveste concretă, care să-mi capteze interesul și să mă țină lipită de carte. Tropicul Cancerului a fost desemnată cea mai bună carte a anilor 30 (cred că doar în America, nu sunt sigura), dar pe mine m-a plictisit. Poate că nu sunt eu suficient de deep și nu pot întelege cartea complet…

Pe voi dacă vă plictisește o carte foarte tare de la început, primele 100 de pagini, ce faceți, citiți în continuare sau o lăsați din mână? Eu sincer, mă simt vinovată când nu termin de citit o carte 😦

F. …mâine e luni

Nu îmi vine să cred că peste câteva ore weekendul se termină, sunt așa de obosităăă….tot migălesc de 2 zile încoace la niște chestiuțe super drăguțe pe care vi le voi arăta cât de curând, stupize stupize. Dar ca să vă faceți o idee, uite, mie îmi place foarte mult:) (ignorați lipsa de oja/manichiură)

Nimic deosebit și important nu s-a întâmplat, ce ar fi putut fi menționat pe blog, doar o mică discuție intre mine și un altul, dar nu vreau să vărs toate frustrările aici, this is my happy place, nu îl vreau plin de gânduri negative. Știu că stau cam prost cu scrisul, dar am fost foarte obosită și nu prea am avut chef, sorry. Nici bloguri nu am mai citit, pentru ca la muncă nu mai pot, am blocat majoritatea siteurilor pe care mai pierdeam și eu vremea…rușinică, rușinică. Cum a fost weekendul vostru? Ceva productiv sau ați lenevit?

 

Prin pădure pe cărare..

În weekend am fost la țară. Am fost la pădure după ciuperci, am găsit 10 și le-am fript la bunica pe plită. Am mâncat mămăligă cu lapte prins și am pierdut câinele- care a venit acasă pe la 10 :). M-a suit în cireș, am mâncat până am crezut că o să crăp, iar apoi  am trecut la zmeură și vișine. Am ajuns în București mai obosită decât am plecat de aici, dar a meritat. Voi cum ați petrecut în weekend?

This slideshow requires JavaScript.

Hristos a înviat!

Hristos a înviat! Ce vorba Sfânta!
Îți simți de lacrimi calde ochii uzi
Și-n suflet parca serafimii-ți cânta
De câte ori creștine o auzi.

Hristos a Înviat în firul ierbii,
A înviat Hristos în Adevăr;
În poienița-n care zburda cerbii,
În florile de piersec și de mar.

În stupii de albina fără greș,
În vântul care sufla mângâios
În ramura-nflorită de cireș
Dar vai, în suflet ți-nviat Hristos?

Ai cântărit cu mintea ta creștine
Cât bine ai făcut sub cer umblând,
Te simți măcar acum pornit spre bine
Măcar acum te simți mai bun, mai blând?

Simți tu topita-n suflet vechea ura?
Mai vrei pieirea celui plin de Har?
Ți-ai pus zăvor pe bârfitoarea-ți gura?
Iubirea pentru semeni o simți jar?

O, dacă-aceste legi de-a pururi sfinte
În aur măcar azi te-au îmbrăcat
Cu serafimii-n suflet imn fierbinte
Ai drept sa cânți: Hristos a Înviat!

Vasile Militaru – Hristos a înviat !

P.S. Știu că  este puțin cam târziu pentru astfel de urări, dar am fost plecată din București și nu am avut internet.