Second chances?

De câte ori ai acordat a doua șansă unei persoane care ți-a greșit și de câte ori ai regretat? A doua șansă doar prelungește chinul și te face să speri mai mult, să speri ca prostul care te-a dezamăgit o să să trezească la realitate și o să-și dea seama cât de mult ți-a greșit, o să se căiască și o să clădească o biserică în numele dreptății și adevărului. Pe naiba!

De fiecare dată am fost dezamăgită, pentru că lucrurile nu se schimbă decât pentru o perioadă scurtă de timp, după care totul revine la normal, numai dezamăgirea mea crește. Și cu cât ți-e mai dragă persoana respectivă, cu atât de mult crezi că totul o să fie numai panseluțe și prăjiturele fermecate. Probabil nici eu nu sunt capabilă să mă schimb și este posibil să rămân toată viața aceeași femeie încăpățânată care crede că poate cucerii lumea și care se plictisește după prima bătălie. Să duc un război la bun sfârșit, trebuie să însemne al naibii de mult pentru mine. În final, singurii pe care îi putem învinovății suntem tot noi, pentru că am pornit la drum cu speranțe mari, deși în adâncul sufletului știam că este greșit.

Cum am învățat să merg pe bicicletă…de 2 ori

Azi o să vă povestesc cum am învățat eu să merg pe bicicletă de….. 2 ori :D. Am avut o copilărie tare frumoasă, undeva la țară unde pică pădurea pe tine, unde-i aerul curat și stelele strălucesc mai ceva decât becurile ecologice. Am multe povești de spus, pentru că nu am fost copil cuminte niciodată, nici acum nu sunt dealtfel. Eram mereu într-un vârf de gard sau prin copaci, precum o maimuță :D, la cules de călțunei (toporași), la poaiană după căpșuni sau în pod. Dar azi vă povestesc despre experiența mea cu mersul pe bicicletă.

Nu-mi amintesc exact câți ani aveam când am primit o bicicletă cadou, adusă din Turcia de unchiu meu, era albastră și cum nimeni nu mai avea bicicletă la vremea respectivă, toată strada a învățat să meargă cu ea. Făceam cu rândul și ne țineam unul pe altul să nu cădem cu nasul în noroi, pentru că nu aveam roți ajutătoare și drumul era destul de denivelat și plin de bolovani iar semnele „de bună purtare” pe care le am pe picioare stau mărturie faptului că am reușit, am căzut dar m-am ridicat de fiecare dată hotărâtă să o iau de la capăt. Îmi amintesc perfect că era o zi de duminică, era primăvară, soare și mama făcea cozonac cu brânză și ne-a chemat să îl mâncăm cald, niciodată nu a avut un gust mai bun ca atunci, gustul victoriei. De sărbători mereu o pun pe mama să-mi facă un cozonac cu brânză, special pentru mine.

Odată cu mine a primit și sora mea o bicicletă, una mare și neagră. Puștanii au învățat să meargă pe-a mea, cei de-o vârstă cu ea au luat bicicleta mare pentru a învăța să meargă și pentru a scăpa de noi :D, care eram mereu după ei. Toate bune și frumoase, am crescut mari și sănătoși dar acum, na, nu mai poți merge pe o bicicletă de copil mic. Ce faci? O iei pe cea mare, cu toate că nu poți sta pe șa și pedala în același timp..Mboon, până aici totul merge conform planului, dar cum faci să mergi pe ea, ca îți e frică? Și uite așa, eu am învățat să merg pe bicicletă încă o dată, pe cea mică și pe cea mare, ajutată de un coleg de școala, eu țipam la el să mă țină și el alerga pe lângă mine :D. Mă bucur că nu o să fie nevoie să învăț și a 3a oara și îmi pare rău de cei cărora le este frică să cadă, e un sentiment minunat atunci când reușești să o faci fără ajutorul nimănui. Niciodată nu e prea târziu să înveți și cum primăvara se apropie, poate că o să facem un blogmeet pe bicicletă, până la pădure…și în 4 labe înapoi :D.

 

Meşteru’ lu’ peşte

Nu știu alții cum sunt când se mută, dar eu m’am săturat până peste cap să văd scule, şurubelniţe, cutii pline de şuruburi, ciocane şi alte astfel de minunate ustensile folosite de acei meşteri ”de ocazie” care ne bat la uşă din când în când pentru că s’a înfundat iar chiuveta din bucătărie. Nu v’am spus, dar m’am mutat, pentru a 100 oară şi de data asta într’un loc care îmi place, e linişte, am copaci, leagăn…o să vă arat poze într-o zi. Acum pot să-mi pun liniștită deoparte bocceluța de nomad, nu mai plec.

Când am venit aici, nenea meșterul a trebuit să vină de vreo 2 ori, o data pentru a-mi desfunda scurgerea de la duș, care era plina cu mortar, operațiune ce a necesitat demontarea cabinei de duș, și o dată să-mi pună chiuveta în bucătărie. Mâine vine iar, curge apă în baie. Ăsta a fost unul dintre meseriași, a mai fost unul care mi-a montat mobila la bucătărie și unul care mi-a reparat centrala, nu aveam apă calda. Sper că până  la sfârșitul anului să nu-i mai văd, că m-am săturat de ei până peste cap.

„Băiatul bun la toate” se pare că nu e așa bun. Am cam început să înțeleg de ce trebuie să fii bun într-un singur domeniu, este important să faci un singur lucru, dar să-l faci bine, nu 100 și toate cârpite.

P.S. Nu, nu-i asta meșterul meu, dacă era, sunt sigură că se strica mereu câte ceva 😀

 

Ceainăria 5

Plângem un alt weekend care e pe sfârșite și cu inimioarele cât un purice ne gândim la următorul care va veni, care va fi mai frumos, mai plin de aventura/leneveală și care momentat e la 1000 de ani lumină de azi. Concluzia e că mâine e luni și o alta shitty week începe :D, doar până vineri la cinci, că atunci ne scoatem capul dintre dosare, cărămizi și borcane și ne pregătim sufletește și trupește pentru berile ce vor veni.

Că tot am adus vorba de weekend, de cinci și de bere, ieri a fost ziua unei amice și ne-a scos la o cană de ….ceai :D. Am fost într-un locșor tare drăguț, pe undeva pe la 11 Iunie și după ce am umblat  bezmetică pe străzi, l-am găsit. La o primă vedere e o simplă casă, care are atârnată la poartă o reclamă pe care scrie „Casa ceaiului”. Când intri în curte, te vor întâmpina 3 pufoșenii și mămica lor, Dharma, copaci, un hamac, un foișor cu perne și covoare colorate și o stare de liniște și pace, de parcă nici nu ai fii în București.

Am băut un ceai foarte bun, muzica a fost minunată, biscuiții super delicioși, numai pisica nu a vrut să ne iubească. Mi-a plăcut foarte mult atmosfera de la ceainărie, o să-mi scot și eu fetele la un ceai până nu fuge vara de tot în Țările calde, împreună cu cocorii și rândunelele. Vă invit să le faceți o vizită, măcar pentru liniștea de acolo dacă nu pentru ceaiul bun.

 

 

Kreativ blogger award

Acum ceva timp am primit de la Kadia  un premiu, o leapsa, dar cum nu sunt foarte buna la a vorbi despre mine am tot amanat sa scriu articolul. Premiul consta intr-o imagine foarte frumoasa 🙂 si ceea ce eu trebuie sa fac, este sa spun 7 lucruri despre mine, 7 lucruri pe care nu toata lumea le stie :). Sarutmana Kadia :*

1. M-am apucat de citit prin clasa a 10a, asa mai serios, si asta pentru ca ma imprietenisem cu bibliotecara si era cel mai eficient mod de a-mi evita colegii, cartile pt ei era ca usturoiul pt vampiri 🙂

2. Imi plac roscatele. Sincer. Motiv pentru care sunt si eu roscata. Mi se par cele mai senzuale, pasionale si undercover nebune :). Majoritatea roscatelor pe care le stiu au cate un pitic mai razvratit.

3. Nu imi plac oamenii care se plang ca nu au bani, si cu toate astea, stau casa si freaca menta. Unul din motivele pentru care am renuntat sa termin Tropicul Cancerului e pentru ca personajul principal era un astfel de om.

4. Nu ma intereseaza credinta oamenilor cu care interactionez-atat credinta intr-un Dumnezeu sau altceva in care el/ea crede cu tarie. Este important cum se comporta, faptele conteaza, nu vorbele.

5. Inca nu stiu ce meserie imi doresc 🙂

6. Vreau sa ma mut in Marea Britanie, probabil undeva in Scotia.

7. Mi-ar placea sa scriu. Carti.

Iar acum as vrea sa dau premiul scumpei Annemarie, Andra, Oana S. si roscata mea preferata, Vis de Toamna 🙂

F. …mâine e luni

Nu îmi vine să cred că peste câteva ore weekendul se termină, sunt așa de obosităăă….tot migălesc de 2 zile încoace la niște chestiuțe super drăguțe pe care vi le voi arăta cât de curând, stupize stupize. Dar ca să vă faceți o idee, uite, mie îmi place foarte mult:) (ignorați lipsa de oja/manichiură)

Nimic deosebit și important nu s-a întâmplat, ce ar fi putut fi menționat pe blog, doar o mică discuție intre mine și un altul, dar nu vreau să vărs toate frustrările aici, this is my happy place, nu îl vreau plin de gânduri negative. Știu că stau cam prost cu scrisul, dar am fost foarte obosită și nu prea am avut chef, sorry. Nici bloguri nu am mai citit, pentru ca la muncă nu mai pot, am blocat majoritatea siteurilor pe care mai pierdeam și eu vremea…rușinică, rușinică. Cum a fost weekendul vostru? Ceva productiv sau ați lenevit?

 

Semne de carte

Eu nu am niciodată semn de carte, folosesc mereu hârtii, cartele de metrou, calendare sau creioane, și am găsit câteva imagini cu semne de carte care mi-au plăcut și am zis să dau un share…pe blog, și nu pi feisbuc. Sunt întotdeauna o idee bună pentru un cadou, mai ales dacă persoana în cauză este mare devoratoare de cărți, precum Kadia sau Oana S. :). Eu cred că o să rămân în continuare la creioane și hârtii, așa pot să măzgălesc desenez în timp ce cad pe gânduri, sunt un adevărat talent :), o să vă arăt într-o zi. Spor la citit!

Leaf-it Bookmark Post-its by Sangwoo Nam – Appree

Authors & Bookmarks

Ninja Bunny/Bear Bookmark Stickies

Silver Bird Metal Book Mark

Propaganda Help Bookmark

Hana Fusen Note Tags

Handy Bookmarks

Golfer Bookmark

Hogri Bookmark

Terminix Advertisement Bookmark

iPhone Icons Paperclips & Bookmarks

Favbook by Ilshat Garipov

Wicked Witch Bookmarks by Woodland Honey

Bookmark by Es Collection

Pointing Finger Bookmark

Monster Bookmarks by Noodoll

Puffy Bookmark

Fairy Tale Bookclip by i3Lab

Bookmarks for Penguin Books’ all-time classics

Jacket+Bookmark by Icoeye

Magnetic Photo Bookmark by Photojojo

Pagecues by London Design Studio

Haptic Penna by Nothing Design Studio

Save Bookmark by icoeye

Spectacles Bookmark by arkndesign

Cat paws

Îmi plac toate, mai puțin gândacul :). Aici este sursa 1 și sursa 2.

Un loc pentru sufletul meu

Un loc pentru sufletul meu…sufletul meu nu are un singur loc, sufletul meu lasă o bucată din el în fiecare oraș pe care îl vizitează, fiecare parc cu flori ce-i colorează zâmbetul și fiecare stradă care îi poartă pașii. Sufletul meu e încâlcit precum străzile pe care picioarele lui obosite încă se chinuiesc să pășească fără să pară că e trist, că are lacrimi în ochi sau pur și simplu vrea să renunțe și să meargă acasă.

Am fost adoptată, de București. M-a primit în inima lui gri și rece, plină de fum de țigară, de vânzători ambulanți și de  fantome ale fostelor lui iubiri care încă îl bântuie, iubiri care vor trăi veșnic în sufletul lui, alături de a mea. La început a fost greu, nu prea ne-am înțeles pentru că îmi era teama de el, era-și este- mare și impunător, întortocheat, neînțeles și oarecum pretențios, dar cu răbdare și dragoste, am reușit să ne „conectăm” de minune și să închegăm o „relație” frumoasă și loială.

Piciorușele mele obosite s-au plimbat peste tot, de multe ori s-au rătăcit dar au ajuns întotdeauna la locul potrivit, mai devreme sau mai târziu cu 10 minute. Eu mereu alerg-după autobuz, după metrou, după iubire, iar el a fost mereu aici și m-a primit cu brațele deschise, chiar dacă am întârziat 16 ani. Ne zâmbim drăgăstos printre frunzele din parcul Cișmigiu, ne plimbăm de mână atunci când adie vântul și ne sărutăm când plouă, ne sărutăm cu pasiune pentru că ne iubim și sufletele noastre sunt unul.

Anticariatul meu preferat păstrează poveștile iubirilor pe care le-a cărat și ocrotit în atâția ani de existență, iubiri care nouă ni se par basme pentru ca astăzi totul este atât de volatil și ne scapă printre degete-dragoste, prietenie, viață…Mă fascinează descrierile despre Bucureștiul interbelic și comunist, îmi permit să „văd” cum a fost „iubitul” meu în relația cu alte timpuri-la fel de elegant, de impunător, de plin de iubire și fum de țigară. Lui i-am încredințat secretul dragostei, suferinței și visurilor mele și nu mi-e teamă că le va dezvălui, străzile nu vorbesc, deși spun atât de multe…

Articol pentru concursul aniversar organizat de Kadia.

Cât de importantă este facultatea?

În drum sper casă astăzi mă gândeam că poate nu toți putem face aceleași lucruri, nu toți avem aceleași talente și chiar dacă ne place o activitate foarte mult, o urmărim la TV, în viața reala noi nu avem nici în clin, nici în mânecă cu ea. Spre exemplu, mie îmi place să ma uit la hockey, dar asta nu înseamnă că pot să joc, nici măcar nu mă pot da pe role, ultima dată era să-mi rup picioarele.

Venind de la facultate astăzi mă gândeam că am foarte multe cunoștințe care cu toate că au făcut o facultate, poate 2, cu niște joburi comune, nu sunt nici directori de bancă, nici mari profesori universitari și nici piloți de avion. Cât de importantă este facultatea în România, în condițiile în care după ce o termini riști să lucrezi precum ospătar sau ca viitorul job să nu aibă nici o legătură cu ce ai studiat tu, adică nici o legătură? Poți la fel de bine să faci un curs de calificare și cu ceva experiență adunată în CV cred că iți poți găsi un job bunicel.

Uneori am impresia că gândesc mult prea mult, mai ales atunci când sunt singură și sunt singura 95% din timp. Azi eram în 123 și citeam „Poveștile unei inimi” și m-a lovit-dacă eu nu sunt făcută pentru ceea ce-mi doresc să practic în viitor, ca job? Atunci ce fac? Renunț? Mă sperii și mă închid în casă sau pur și simplu o iau pe un drum mai ușor, îmi văd de viață ca și până acum și bifez următorul vis pe listă? Vreau să eu un sfat, o părere because I am freaking out here!

Azi

Știu că nu am mai scris de ceva vreme, aș minți să spun că nu am avut timp, pur și simplu nu am avut  starea de spirit necesară. S-au întâmplat multe lucruri în ultimele câteva zile, dar nu vreau să le subliniez decât pe cele mai importante.

Am primit şi mi’am făcut cadouri :)). Am primit un vierme :)) super simpatic de la cineva de la firmă. El.

O cană de la sor’mea

Şi eu mi’am făcut cadou următoarele:

Ondulator de păr

şi 4 cărţi

This slideshow requires JavaScript.

Îmi place că sunt capabilă să’mi fac micile plăceri fără să depind de nimeni. Nu’mi place că ele înlocuiesc lucruri mai importante. Mă bucur că în sfârşit sunt împăcată cu ceea ce sunt. Mă bucur că am avut oportunitatea să spun ce simt, chiar dacă nu e în modul în care am sperat că o să se întâmple. Am aflat ce se întâmplă dacă mă enervez şi că nu e bine să o fac, pentru binele meu. Nu sunt perfectă şi nici nu îmi doresc. Puţină linişte pentru sufletul meu este suficientă.