Azi sunt melancolică

Acum un an nu aș fii spus asta, dar mi-e dor de școală. Să fie clar, de școală ca instituție și ce reprezintă ea, nu de colegi. Mi-e dor să fiu în „zona de siguranță” iar, să știu că mai am 10, 5, 2 ani până „o să cresc mare”. Când eram mică, credeam că dacă atingi o anumită vârstă, lucrurile se așează de la sine-faci facultate, practici meseria pentru care ai învățat, îți găsești un băiat frumos, te măriți, faci un copil și trăiești fericită până la adânci bătrâneți.

Acum am ajuns la o vârstă la care mă gândesc că o sa fiu fericită dacă ajung să practic meseria pentru care studiez, în țara mea. Știu că sună pesimist, dar vă rog, dacă vreunul dintre cititorii mei inventează mașina timpului, vă rog să mă duceți și pe mine cu vreo 15 ani înapoi, să-mi mai trăiesc o dată copilăria. Știu că fiecare vârstă are farmecul ei, dar aia a fost singura perioada fericită din viața mea, mă bucuram pentru o cutie de Finetti, cum mă bucur acum că a venit ziua de salariu.

Mi-e dor să fiu copil, să nu-mi pese că a venit factura la lumină, că trebuie să plătesc netul sau să-mi cumpăr haine noi. Mi-e dor să stau în mijlocul drumului cu un codru de pâine în mână, să aștept să mă cheme mama la masă și să râd, să fiu veselă fără motiv. Nu mai râd. Mi-e dor…doar atât.

Ceainăria 5

Plângem un alt weekend care e pe sfârșite și cu inimioarele cât un purice ne gândim la următorul care va veni, care va fi mai frumos, mai plin de aventura/leneveală și care momentat e la 1000 de ani lumină de azi. Concluzia e că mâine e luni și o alta shitty week începe :D, doar până vineri la cinci, că atunci ne scoatem capul dintre dosare, cărămizi și borcane și ne pregătim sufletește și trupește pentru berile ce vor veni.

Că tot am adus vorba de weekend, de cinci și de bere, ieri a fost ziua unei amice și ne-a scos la o cană de ….ceai :D. Am fost într-un locșor tare drăguț, pe undeva pe la 11 Iunie și după ce am umblat  bezmetică pe străzi, l-am găsit. La o primă vedere e o simplă casă, care are atârnată la poartă o reclamă pe care scrie „Casa ceaiului”. Când intri în curte, te vor întâmpina 3 pufoșenii și mămica lor, Dharma, copaci, un hamac, un foișor cu perne și covoare colorate și o stare de liniște și pace, de parcă nici nu ai fii în București.

Am băut un ceai foarte bun, muzica a fost minunată, biscuiții super delicioși, numai pisica nu a vrut să ne iubească. Mi-a plăcut foarte mult atmosfera de la ceainărie, o să-mi scot și eu fetele la un ceai până nu fuge vara de tot în Țările calde, împreună cu cocorii și rândunelele. Vă invit să le faceți o vizită, măcar pentru liniștea de acolo dacă nu pentru ceaiul bun.

 

 

Prezentul perfect

Lucrurile impuse de soartă/ Univers/ destin (cum vreți voi să-i spuneți) nu stau niciodată să le analizez prea mult, mă mulțumesc cu ceea ce-mi oferă, spun sărutmâna și plec mai departe. V-am spus că m-am mutat (de 5 ori probabil:D) dar nu am dat detalii prea multe despre noul cartier. Sunt câteva aspecte care nu-mi plac, dar la momentul respectiv nu am stat să mă gândesc foarte mult la asta, cu speranța că nu o să mor sufocată de căldură în casă, am căutat repede prin vreo 400 de garsoniere iar cea în care locuiesc acum mi-a plăcut ca preț/aspect.

Unul dintre lucrurile care nu îmi plac este că blocul este murdar. De fapt, nu blocul este murdar, ci locatarii foarte nesimțiți-am coborât vineri seară pe scări, undeva pe la etajul 5 era o pungă cu coji de pepene aruncată fix pe scară, la 2 metri de ghenă, am urcat duminică seară pe scări, aceeași pungă, în același loc. O altă surpriză a fost șobolanul care mi-a trecut pe lângă picioare într-o dimineață, după ce  l-a trezit din somn femeia de serviciu și l-a aruncat din tomberon. Nu știam că avem animale de companie. Astă seară mi-am dus fundul pufos la alergat și mi-am făcut un obicei din a nu mai folosi liftul decât în situații de urgență (lene crasă, oboseală crâncenă) și am tot așteptat să iasă de la ghenă o bestie (combinație între iepure și șobolan, nu știu de ce, nu întrebați:D) să mă atace și am fost atât de concentrată, încât atunci când am ajuns la ușă, m-am speriat de reflexia mea în geam :D.

Alte aspecte care nu-mi plac: e destul de departe de muncă și trebuie să mă trezesc mai devreme, vecinii mei ascultă manele la volum maxim, nu i-am văzut decât în fața blocului pe unii dintre ei (mă întreb cu ce trăiesc, dacă nu muncesc), piața e mai departe, e mai scumpă și mai săracă decât piața Rahova și nu am decât 2 magazine lânga mine de unde poți cumpăra strictul necesar-o pâine, o bere, o conservă de  fasole etc., e departe de centru.

Îmi place în schimb că am copaci la fereastră, e răcoare, am două mall-uri aproape, o bibliotecă Metropolitană, o stație de metrou, un parc și câteva anticariate (dar destul de scumpe). Mă bucur că e liniște în fiecare zi a săptămânii (mai puțin când petrec vecinii) și nu am câini comunitari. Nu intenționez să rămân o viață aici, pentru prezent e mai mult decât perfect.

S-a sfârșit

S-a sfârșit pseudo-vacanța mea, mâine mă duc la muncă. Abia aștept, sper că se simte entuziasmul în glasul (tastatura) meu. Mă bucur că aproape am terminat de văzut Dr. House, mai am 2 episoade pe care probabil o să le văd în seara asta, cu speranța că mă voi trezi mâine la 6.

Totuși astea câteva zile nu au fost un timp pierdut, am avut suficient timp la dispoziție pentru a mă gândi la mine profund, la ceea ce ar trebui să fac pentru a încerca măcar să fiu fericită, iar fericirea nu o să o găsesc stând în pat și vegetând ca o legumă (nu știu de ce, dar de fiecare dată când spun astă, îmi imaginez o vânată :D). Am avut curaj să spun unei singure persoane ceea ce mă frământă, pentru că am încredere în ea și pentru că știe mult prea puține lucruri despre mine :D. Îi mulțumesc pentru răbdare și pentru sfaturi, unele dintre ele chiar le-am pus în aplicare.

De foarte mult timp îmi tot spun că vreau să învăț rusa :D. Și am învățat jumătate din alfabet, am reușit să citesc câteva cuvinte din dicționar și mi-am scris numele (nu știu cât de corect, dar am măzgălit ceva) și am lucrat la ceva ce se numește eșarfă, fular sau pătură, încă nu-mi dau seama ce o să iasă :D. Și cel mai important dintre toate, A VENIT TOAMNA. Yeeey.

Sper că Septembrie o să fie bun și mai sper ca grijile să-mi cadă din sufletul meu precum frunzele ruginite din copaci (câtă poezie zace în mine). Vă doresc o toamnă frumoasă, răcoroasă, plină de dragoste și culori minunate care să vă umble inimioarele de bucurie.