Observaţii

Atunci când locuieşti într’o casă mare cu mulţi oameni, ai ocazia perfectă să ‘studiezi’ caracterul omului de lângă tine. Tot ce trebuie să faci e să’ţi iei o cană de ceai şi să te aşezi pe canapea, eventual într’un colţ mai întunecat şi să asculţi. Nu toţi oamenii sunt la fel de uşor de citit, doar aceia care sunt framântaţi de griji mai mari decât ei, pe care nu le pot controla.

Foarte uşor recunoşti o persoană îndrăgostită şi la fel de uşor o recunoşti o persoană care trăieşte cu teamă în suflet. Atunci când cele două merg mână în mână, pacea ta sufletească s’a dus pe apa sâmbetei. Există loc de frică într’o relaţie în care te declari fericit? Declari lumii întregi că îl iubeşti, că ţi’e bine lângă el şi cu toate astea, atunci când îl vezi vorbind cu altă femeie ţi se aprind lumini ciudate în ochi, care spun ‘that bitch must die’ :D. Cât de mult valorează o iubire pe care trebuie să o păzeşti? Oare cel păzit este întotdeauna vinovat sau paranoia ta deformează realitatea?

Femeile tind să fie cicălitoare, mai mult decât este nevoie atunci când au siguranţa unei relaţii de lungă durată, pentru că ştiu că ‘spală dracu’ farfuria aia, de câte ori ţi’am spus’ nu e motiv de despărţire, dar până când? În teorie relaţiile sunt frumoase şi merg întotdeauna ca pe roate, dar realitate nu e făcută după manual şi de caracterul tău nu se potriveşte cu al lui, dacă glumele lui te ofensează şi doar îţi este frică de singurătate, de ce atât efort pentru o relaţie care ştii că are un sfârşit? Eu doar observ şi trag concluzii.

Advertisements

Second chances?

De câte ori ai acordat a doua șansă unei persoane care ți-a greșit și de câte ori ai regretat? A doua șansă doar prelungește chinul și te face să speri mai mult, să speri ca prostul care te-a dezamăgit o să să trezească la realitate și o să-și dea seama cât de mult ți-a greșit, o să se căiască și o să clădească o biserică în numele dreptății și adevărului. Pe naiba!

De fiecare dată am fost dezamăgită, pentru că lucrurile nu se schimbă decât pentru o perioadă scurtă de timp, după care totul revine la normal, numai dezamăgirea mea crește. Și cu cât ți-e mai dragă persoana respectivă, cu atât de mult crezi că totul o să fie numai panseluțe și prăjiturele fermecate. Probabil nici eu nu sunt capabilă să mă schimb și este posibil să rămân toată viața aceeași femeie încăpățânată care crede că poate cucerii lumea și care se plictisește după prima bătălie. Să duc un război la bun sfârșit, trebuie să însemne al naibii de mult pentru mine. În final, singurii pe care îi putem învinovății suntem tot noi, pentru că am pornit la drum cu speranțe mari, deși în adâncul sufletului știam că este greșit.

The ex factor

Atunci când eram mică, mereu îmi spuneam că atunci când o să-mi fac prieten, nu o să mă despart niciodată de el, îmi era imposibil să înțeleg de ce doi oameni decid să renunțe unul la celălalt. Acum am crescut și îmi dau seama că Utopia în care trăiam la 10 ani a început să se  degradeze, oamenii se urăsc, nu se iubesc, se despart, nu trăiesc fericiți până la adânci bătrâneți și nimic nu este ceea ce pare, nici măcar tu.

Când ajungi pe la 20 îți dai seama că sunt multe lucruri și persoane pe care vrei să le uiți, dar chiar și așa, ele poate că încă se gândesc la tine. Dacă tu ai decis să le scoți cu totul din viața ta, trebuie să nu uiți că tu vei face parte în continuare din viața și trecutul lor.

Cred ca acum vreo 2 săptămâni  am primit un telefon de la un fost prieten, doar așa, să mă întrebe de sănătate. Băiete, m-ai mințit, m-am înșelat, acum ce spanac dorești? Eu personal, am preferat să rup orice legătură cu persoanele cu care am amintiri plăcute sau neplăcute. Ce este în trecut, locuiește în trecut și nu are rost să mânjim prezentul cu rahaturile pe care le-am făcut/ trăit/ simțit cu 100 de ani în urmă. În cazul în care ne întâlnim întâmplător pe stradă, ne salutăm, ne punem întrebările protocolare de rigoare ”Ce mai faci?”, ”Ce-ți mai face câinele?”, ”Still an asshole?”….dar niciodată nu povestim la o cafea viața de zi cu zi, povești din vacanță sau minunatele experiente din timpul relației. Pentru că nu, pur și simplu nu.

Există și excepții, când despărțirea are loc de comun acord, decidem să rămânem amici pentru că oricât ne-am da peste cap relația nu o să meargă și chimia nu o să apară în mod magic peste noapte.

Dăm din casă?

Azi de dimineață, umblam din blog în blog, în speranța că o să găsesc ceva interesant. Nu m-am considerat niciodată o bloggeriță de succes, una bună sau nici măcar bloggeriță, eu vin aici doar ca să îmi vărs offff-ul. Sunt sigură că de-aș deschide acum un caiet frumos, în care să încep să-mi scriu gândurile și ideile, l-aș mâzgăli cu măiestrie, doar sunt o talentată :).

Din curiozitate, am intrat pe blogul unei gagici, pe care se întâmplă să o cunosc și în viața reală, m-am întâlnit o dată cu ea și 2 ore cât s-a ținut după mine, mi-am dat seama ce fel de poamă e, de obicei citesc destul de repede oamenii (mai ales atunci când ma enervează în primele 10 minute). Eu cred că fiecare om are și o parte bună și una proastă, depinde pe care decide să o dezvolte. Gagica în cauză am observat că și-a făcut fostul prieten cu ou și cu oțet în văzul lumii, pe blog. Unii zic că este curajos ceea ce a făcut ea, mie mi se pare ieftin și de foarte prost gust. A avut un limbaj licențios și nu cred că era necesar să-l jignească în halul ăla pe bietul om, indiferent ce i-a făcut, a recurs la cea mai joasă și jignitoare remarcă pe care o poate folosi o femeie împotriva unui bărbat…:)

Nu am dat și nici nu dau sfaturi despre relații, nu știu ce aș putea zice eu și nu e scris deja în Cosmo, dar cred cu tărie că atunci când 2 oameni se despart, chiar dacă nu a fost ok la final, să păstreze întotdeauna și lucrurile bune, dar mai ales lucrurile proaste, pentru ei. Poate că fostul nu a fost perfect, nu a avut mereu bani să te scoată la restaurant sau nu ți-a luat cadouri scumpe dar detaliile intime nu trebuie să iasă pe ușa dormitorului. Poate doar dacă îl lauzi…Nu știu alții cum sunt, dar mie îmi place să las loc de „bună ziua” mai ales dacă avem o istorie împreună.

Un loc pentru sufletul meu

Un loc pentru sufletul meu…sufletul meu nu are un singur loc, sufletul meu lasă o bucată din el în fiecare oraș pe care îl vizitează, fiecare parc cu flori ce-i colorează zâmbetul și fiecare stradă care îi poartă pașii. Sufletul meu e încâlcit precum străzile pe care picioarele lui obosite încă se chinuiesc să pășească fără să pară că e trist, că are lacrimi în ochi sau pur și simplu vrea să renunțe și să meargă acasă.

Am fost adoptată, de București. M-a primit în inima lui gri și rece, plină de fum de țigară, de vânzători ambulanți și de  fantome ale fostelor lui iubiri care încă îl bântuie, iubiri care vor trăi veșnic în sufletul lui, alături de a mea. La început a fost greu, nu prea ne-am înțeles pentru că îmi era teama de el, era-și este- mare și impunător, întortocheat, neînțeles și oarecum pretențios, dar cu răbdare și dragoste, am reușit să ne „conectăm” de minune și să închegăm o „relație” frumoasă și loială.

Piciorușele mele obosite s-au plimbat peste tot, de multe ori s-au rătăcit dar au ajuns întotdeauna la locul potrivit, mai devreme sau mai târziu cu 10 minute. Eu mereu alerg-după autobuz, după metrou, după iubire, iar el a fost mereu aici și m-a primit cu brațele deschise, chiar dacă am întârziat 16 ani. Ne zâmbim drăgăstos printre frunzele din parcul Cișmigiu, ne plimbăm de mână atunci când adie vântul și ne sărutăm când plouă, ne sărutăm cu pasiune pentru că ne iubim și sufletele noastre sunt unul.

Anticariatul meu preferat păstrează poveștile iubirilor pe care le-a cărat și ocrotit în atâția ani de existență, iubiri care nouă ni se par basme pentru ca astăzi totul este atât de volatil și ne scapă printre degete-dragoste, prietenie, viață…Mă fascinează descrierile despre Bucureștiul interbelic și comunist, îmi permit să „văd” cum a fost „iubitul” meu în relația cu alte timpuri-la fel de elegant, de impunător, de plin de iubire și fum de țigară. Lui i-am încredințat secretul dragostei, suferinței și visurilor mele și nu mi-e teamă că le va dezvălui, străzile nu vorbesc, deși spun atât de multe…

Articol pentru concursul aniversar organizat de Kadia.

Gelozie sau paranoia?

Zilele trecute am avut neplăcerea să iau parte la o scenă de gelozie, foarte neplăcută. Sunt persoane pe care nu pot să le înțeleg, oricât de mult aș vrea. Cei doi  locuiesc împreună de câteva luni, se înțeleg destul de bine și el a făcut crize din cauza unui apel telefonic. Atunci când locuiește cu tine, merge cu tine peste tot, nu pleacă aproape niciodată de acasă, nu înțeleg, de ce faci astfel de scene? Ești gelos atunci când femeia iese, merge la serviciu, se întâlnește cu alte persoane dar nu când e 24/24 cu tine. Pentru mine asta deja înseamnă paranoia.

Mai cunosc un caz, un amic de-al meu, un fel de vedeta pe la noi prin România, cu formație, cu emisiuni etc etc și implicit, gagică. Individa, ori de câte ori încercam să port o discuție cu el, venea repede și i se agăța de gât, chiar am crezut că o să mă pleznească la un moment dat pentru că îi făcusem cunoștință cu o prietenă (fiind un viaipi individul, cunoaște o grămadă de gagici). Și poze pe facebook, și după el la concerte și în sufletul lui non stop. Femeie, lasă-l și pe el să respire.

Cunosc tot mai des cupluri care se suspectează de infidelitate, fac crize de gelozie și ajung într-un final să se despartă, de cele mai multe ori pentru ca ea e draguță și are mulți prieteni sau invers. Este normal atunci când ești într-o relație să fii gelos/geloasă, pentru că persoana cu care ești nu-ți este indiferentă și nimănui nu-i place să-i fie înșelată încrederea, dar atunci când ți se dedică ție, cu suflețel și trupușor, de ce trebuie să o iei razna? Nu poți să-ți exprimi aceste sentimente într-un mod haios, fără ca ele să rănească?

Și eu sunt geloasă și nu îmi place să arăt chestia asta. Prefer să țin sentimentele acestea pentru mine până sunt singură de ele.Nu înțeleg de ce după o săptămână de reție să te duci la el/ea și îl/o iei la rost că a ieșit cu prietenii. Fiecare are nevoie de libertate și aer, atunci când relația devine serioasă ai dreptul să întrebi de ce nu a venit acasă la 10 și unde a fost, până atunci comportă-te frumos.