Observaţii

Atunci când locuieşti într’o casă mare cu mulţi oameni, ai ocazia perfectă să ‘studiezi’ caracterul omului de lângă tine. Tot ce trebuie să faci e să’ţi iei o cană de ceai şi să te aşezi pe canapea, eventual într’un colţ mai întunecat şi să asculţi. Nu toţi oamenii sunt la fel de uşor de citit, doar aceia care sunt framântaţi de griji mai mari decât ei, pe care nu le pot controla.

Foarte uşor recunoşti o persoană îndrăgostită şi la fel de uşor o recunoşti o persoană care trăieşte cu teamă în suflet. Atunci când cele două merg mână în mână, pacea ta sufletească s’a dus pe apa sâmbetei. Există loc de frică într’o relaţie în care te declari fericit? Declari lumii întregi că îl iubeşti, că ţi’e bine lângă el şi cu toate astea, atunci când îl vezi vorbind cu altă femeie ţi se aprind lumini ciudate în ochi, care spun ‘that bitch must die’ :D. Cât de mult valorează o iubire pe care trebuie să o păzeşti? Oare cel păzit este întotdeauna vinovat sau paranoia ta deformează realitatea?

Femeile tind să fie cicălitoare, mai mult decât este nevoie atunci când au siguranţa unei relaţii de lungă durată, pentru că ştiu că ‘spală dracu’ farfuria aia, de câte ori ţi’am spus’ nu e motiv de despărţire, dar până când? În teorie relaţiile sunt frumoase şi merg întotdeauna ca pe roate, dar realitate nu e făcută după manual şi de caracterul tău nu se potriveşte cu al lui, dacă glumele lui te ofensează şi doar îţi este frică de singurătate, de ce atât efort pentru o relaţie care ştii că are un sfârşit? Eu doar observ şi trag concluzii.

Advertisements

Second chances?

De câte ori ai acordat a doua șansă unei persoane care ți-a greșit și de câte ori ai regretat? A doua șansă doar prelungește chinul și te face să speri mai mult, să speri ca prostul care te-a dezamăgit o să să trezească la realitate și o să-și dea seama cât de mult ți-a greșit, o să se căiască și o să clădească o biserică în numele dreptății și adevărului. Pe naiba!

De fiecare dată am fost dezamăgită, pentru că lucrurile nu se schimbă decât pentru o perioadă scurtă de timp, după care totul revine la normal, numai dezamăgirea mea crește. Și cu cât ți-e mai dragă persoana respectivă, cu atât de mult crezi că totul o să fie numai panseluțe și prăjiturele fermecate. Probabil nici eu nu sunt capabilă să mă schimb și este posibil să rămân toată viața aceeași femeie încăpățânată care crede că poate cucerii lumea și care se plictisește după prima bătălie. Să duc un război la bun sfârșit, trebuie să însemne al naibii de mult pentru mine. În final, singurii pe care îi putem învinovății suntem tot noi, pentru că am pornit la drum cu speranțe mari, deși în adâncul sufletului știam că este greșit.

To be or not to be..perfect?

Am devenit al dracului de arogantă, nu știu de ce. Am preferat să-mi arăt adevăratele intenții de la început, să păstrez distanța și să-mi văd de ale mele. Nu sunt foarte sociabilă, m-am cam săturat să fiu draguță cu oamenii pe care nu îi plac, oameni cu care nu am nimic îi comun și cu care mi-e imposibil să deschid un subiect interesant de conversație, așa că le dau binețe și-mi văd de drum. Partea proastă este că cercurile în care mă învârt (de nevoie, nu de drag) sunt pline cu astfel de oameni care se holbează la tine în speranța că o să faci o glumă de genul „o telecomandă, două”…no, just no.

Aici toată lumea parcă atunci a ieșit dintr-o cutie de cadou frumos ambalată, cu operațiile estetice la zi și țoale ultimul răgnet. Nu știu de unde vin ei, dar în lumea mea femeile nu arată precum niște păpuși anorexice, nu le este frică de un hamburger și nici nu își rup picioarele pe tocuri de 15 cm, iar bărbații nu poartă nici papion cu teneși și nici nu-și flutură ultimul model de iPad pe la nasul tău. Nu înțeleg ideea asta de „perfecțiune” care deja a început să obsedeze întreaga lume, din Asia până în America. Eu una nu am reușit niciodată să port o rochie decoltată și o pereche de pantofi cu toc într-un loc public, în mijlocul săptămânii, la ora 12. Eu cred în blugi confortabili, ciocolată și o pereche de teneși comozi care să te poarte dincolo de realitatea asta colorată în roz țipător. Nu am reușit niciodată să mă machiez impecabil, cu 5 straturi de fond de ten și 3 de rimel, să-mi port părul ondulat și neciufulit și hainele albe nepătate. În lumea mea oamenii sunt ciufuliți, puțin dezordonați, reali și cu intenții bune la o primă vedere :D.

Și nu perfecțiunea asta fizică a lor mă face sa fiu arogantă și să păstrez distanța ci discrepanța dintre ceea ce afișează, ceea ce scot pe gură și modul în care se poartă. Un iPad sau un iPhone nu te face zeu și nu toți vor gravita în jurul tăi precum muștele în jurul becului, nu devii un om mai bun dacă te îmbraci dintr-un magazin al cărui nume apare pe coperta a 5 reviste și nici femeile nu te vor iubi mai mult. Am devenit atât de obsedați de a arăta altora cât de perfecți suntem la exterior încât am uitat să îngrijim ceea ce avem în interior iar acolo a început să se așeze praful. Vorbeam cu o prietenă aseară și ne întrebam ce e mai bine, să fii urât, dar cu un suflet de aur sau să fii de aur și să ai un suflet care nu strălucește nici măcar în August, când soarele amenință să topească tot ce e viu?

Relații interumane

Știu că de ceva vreme nu am mai scris, dar nu am avut tocmai inspirația necesară pentru articole lungi despre toamna cea frumoasa de afară, bunătățile din bucătărie (deși cred că trebuie să-mi fac un folder special pentru pozele cu bucate), ceai cald și cărți bune. Pot spune că am fost într-un loc puțin blue, doar puțin de tot. Lucruri minunate s-au întâmplat, care m-au făcut să zâmbesc cu gura până la urechi și mi-au făcut inima să crească precum un cozonac, a dat puțin și pe lângă dar și mai puțin plăcute.

Cred că cel care trebuie menționat primul este întâlnirea cu Kadia și Margot, 2 fete absolut minunate cu care am stat la povești până ne-au dat afară din cafenea și sincer, abia aștept să le revăd. Apoi am primit o mică atenție în semn de mulțumire din partea unui nene, l-am ajutat să vândă câteva cărți la firma unde lucrez, am avut timp să mă întâlnesc cu prietenii pe care nu-i mai văzusem de foarte mult timp, am stat la povești, am băut vin fiert, ne-am cherchelit puțin (unii dintre noi:D) și în decurs de 2 ore mi s-a spus de 2 ori că sunt fascinantă și mi s-a sărutat mâna de 3 ori (nu am acordat multă atenție gestului, dar mă bucur că localul nu era foarte bine luminat și nu a observat că m-am înroșit până în vârful urechilor).

Lucrurile mai puțin plăcut le umbresc pe celelalte, dar există în fiecare zi un moment de bucurie care le șterge pentru câteva momente din memorie. Am vrut să donez sânge dar nu am putut, ceva legat de hemoglobină parcă mi-a zis nenea doctorul, am plecat puțin supărată dar măcar am încercat. Ce m-a întristat cel mai mult este faptul că sunt persoane au decis să iasă din viața mea definitiv, fără explicații. Poate că sunt o persoană oribilă, o prietenă groaznică….cine știe. Sau poate că Universul are alte planuri pentru noi..

Pentru colegele mele de facultate am numai cuvinte de laudă…muieri mai rele ca alea nu mi-a fost dat încă să vad 😀 sau poate că da, cine știe…noroc ca mai avem și domni dispuși să te ajute fără să strâmbe din nas.