Cum judecam?

Vineri seara am iesit in oras, chiar daca incepuse serios sa ploua, am zis ca putina apa la radacini nu o sa-mi faca rau, poate cu ocazia asta imi racoresc putin sufletul incins de betoanele din Bucuresti. Cum scumpului meu P. ii este teama ca ploaia il topeste, mi-am luat inima in dinti si am traversat tot centru vechi prin ploaia torentiala. Si Doamna, cat de bine a fost sa o simt pe pielea mea incinsa.

Ce-mi place cel mai mult la amicul meu este ca pune foarte multa pasiune in ceea ce face, in ceea ce crede si nimic nu ii zguduie credinta. Imi plac oamenii care cred cu tarie in ceva, si incearca catusi de putin sa schimbe lumea. Tot vineri, am cunoscut o persoana foarte interesanta, putin ciudata, care m-a pus pe ganduri. Nimic nu-i misca din loc convingerile si crede ca totul este propaganda. M-a facut sa ma intreb, atunci cand judecam (sa nu-mi spuneti ca voi nu o faceti, ca nu va cred), cum judecam omul, dupa faptele lui sau dupa credintele lui?

De-a lungul timpului m-am intalnit cu oameni ciudati, care mi-au vorbit de diverse lucruri care m-au pus pe ganduri, dar niciodata nu a contat daca persoana respectiva crede in Dumnezeu sau nu, daca este musulman sau budist, crede in ciocolata sau bere. Pentru mine conteaza cum se comporta cu mine, cum se comporta cu cei din jur si in principal faptele lui.

The ex factor

Atunci când eram mică, mereu îmi spuneam că atunci când o să-mi fac prieten, nu o să mă despart niciodată de el, îmi era imposibil să înțeleg de ce doi oameni decid să renunțe unul la celălalt. Acum am crescut și îmi dau seama că Utopia în care trăiam la 10 ani a început să se  degradeze, oamenii se urăsc, nu se iubesc, se despart, nu trăiesc fericiți până la adânci bătrâneți și nimic nu este ceea ce pare, nici măcar tu.

Când ajungi pe la 20 îți dai seama că sunt multe lucruri și persoane pe care vrei să le uiți, dar chiar și așa, ele poate că încă se gândesc la tine. Dacă tu ai decis să le scoți cu totul din viața ta, trebuie să nu uiți că tu vei face parte în continuare din viața și trecutul lor.

Cred ca acum vreo 2 săptămâni  am primit un telefon de la un fost prieten, doar așa, să mă întrebe de sănătate. Băiete, m-ai mințit, m-am înșelat, acum ce spanac dorești? Eu personal, am preferat să rup orice legătură cu persoanele cu care am amintiri plăcute sau neplăcute. Ce este în trecut, locuiește în trecut și nu are rost să mânjim prezentul cu rahaturile pe care le-am făcut/ trăit/ simțit cu 100 de ani în urmă. În cazul în care ne întâlnim întâmplător pe stradă, ne salutăm, ne punem întrebările protocolare de rigoare ”Ce mai faci?”, ”Ce-ți mai face câinele?”, ”Still an asshole?”….dar niciodată nu povestim la o cafea viața de zi cu zi, povești din vacanță sau minunatele experiente din timpul relației. Pentru că nu, pur și simplu nu.

Există și excepții, când despărțirea are loc de comun acord, decidem să rămânem amici pentru că oricât ne-am da peste cap relația nu o să meargă și chimia nu o să apară în mod magic peste noapte.

Părerea mea…

Am lipsit câteva zile, nu știu dacă i-a fost dor cuiva de mine, mi-au închis netul înainte de salariu :), shit happens. Mă bucur că plouă (hai, aruncați cu pietre) și că este răcoare, teoretic este încă primăvară, pe vremea mea la 1 iunie venea vara, odată cu bomboanele și înghețata. Atunci când nu am net, am tot timpul inspirație, găsesc mereu subiecte bune de dezbătut pe blog iar atunci când mă așez în fața calculatorului și deschid „new post” scriu de 10 ori o frază, șterg de 20 și până la urmă postez un articol de „umplutură” pentru că piticul nu-mi dă voie să-mi pun ideile aici, pe hârtia virtuală.

Ce-am făcut? Am dormit, am mâncat și am muncit iar atunci când o să iau salariul, în 2 ore o să reușesc să-l reduc la jumătate, dacă nu mai bine pentru că na, la tăți nii greu și tătii sunt scumpe. Mi se pare mie sau mâncarea e din ce în ce mai scumpă? Întreb de mâncare, altceva nu mai reușesc să cumpăr :). Eu acum 2 secunde am căutat să vad cât e salariul minim pe economie….este bătaie de joc. În condițiile în care ai apartamentul tău în București, locuiești singur și ai salariul minim pe economie, mori de foame, pentru ca 700 de lei nu-ți ajung nici să plătești întreținerea, să nu mai vorbim de celelalte facturi care vin, mâncare, haine, un pahar de suc la o terasă este deja un lux.  Nu voiam să scriu despre subiectul astă, degetele mele pur și simplu au tastat. Mulți zică că era bine cu Ceaușescu, nu pot să mă pronunț dar pot să spun că cei care au venit după el, și-au bătut joc de tot ce a reușit el să construiască, de munca oamenilor de atunci. Este trist și sincer să vă spun, eu nu văd nici un viitor în țara asta, viitor decent.

Nimănui nu-i mai pasă, iar românul tace și înghite pentru că nu are altă opțiune (poate doar câteva gloanțe). Muncește pe 3 bani iar atunci când pleacă din tară, este huiduit că e român, nimeni nu vede că el nu are ce să dea mâncare copiilor. Eu nu mă pot plânge, de bine de rău am un loc unde să stau, am ce mânca. Nu știu politică, dar știu că încă trebuie să ne luptăm pentru ce-i al nostru, te sute de ani luptăm. Poate nu am dreptate, dar eu mi-am spus doar părerea…

Eu știu ce-i bine pentru tine

Atunci când sunt într-o situație dificilă și nu știu ce să fac, merg întotdeauna pentru sfaturi la my boy bff, chiar dacă nu are 150 de ani și barbă alba (e mai mult ginger) este înțelept. Într-una din zile mi-a spus „ești singură și o să fii întotdeauna singură, chiar dacă eu sunt aici pentru tine”. La început am zis că nu știe despre ce vorbește, nu era exact cuvintele pe care voiam să le aud la momentul respectiv dar acum îmi dau seama că are dreptate.

Cu gândul departe, pierdut între trecut și viitor m-a lovit o idee: este mai ușor să te dezamăgești pe tine însuți și să te simți vinovat față de tine sau să îi dezamăgești pe cei care te iubesc și să te simți vinovat față de ei? Mi-am dat seama că tot ceea ce fac eu este să fac pe cineva mândru de mine și mereu încerc să mă ridic la așteptările lor, nu ale mele. Există mereu un părinte, o soră, un profesor care așteaptă de la tine mai mult decât le poți tu da, iar atunci când nu te ridici la înălțimea așteptărilor apare acel sentiment de vinovăție care îți întunecă viața.

Atunci când refuzi să îi mulțumești te transformi în copilul rebel care nu ascultă de părinți, care, cred unii, își vă rata viața și cariera pentru că nu urmează pas cu pas planul făcut de alții pentru el. La un moment dat trebuie să tăiem cordonul ombilical care ne alimentează cu visele neîmplinite ale părinților și să învățăm să greșim singuri. Poate mă înșel, dar toți am făcut la un moment dat un efort pentru a îi mulțumi un om drag sau a-i arăta că putem, că noi suntem mari și tari.

Top 5

Stau și mă gândesc de ce îmi este cel mai tare frică și am deja o listă  :eșec, nebunie, dragoste, schimbare, moarte și cred că moartea câștigă. Dacă nu reușesc să ajung acolo unde îmi doresc, pot oricând să mai încerc o dată, nu mă oprește nimeni să încerc de 100 de ori, poate doar comentariile răutăcioase și prietenii ”binevoitori„.

Cât despre nebunie, cred ca este doar un bilet către libertate. Atunci ai lumea ta și ceea ce spun ceilalți nu poate ajunge până la tine. Cred că e mai bine sa fii nebun decât să faci totul conform societății. Iar dragostea e tare înfricoșătoare, are multe fețe frumoase dar atunci când devine rece, tristă și distantă te sperie, pe mine cel puțin. Știu ca dragostea e cel mai bun și cel mai pur lucru, dar până nu te lovește bine de tot, rămâne pe lista de lucruri înfricoșătoare.

Schimbarea nu mi-a plăcut niciodată și mi-e frică de ceea ce îmi va aduce viitorul și din el nu pot să scap decât într-un singur fel-prin moarte.

Schimbare

De catva zile ma gandesc la schimbarile ce au loc in viata noastra, cu mai mult sau mai putin efort depus. Nimeni nu poate spune ca a avut o viata fara griji, pentru ca pe drumul fiecaruia mai apare cate o piatra din cand in cand. Patrea buna este ca atunci cand ne impiedicam ajungem intr-un loc mai bun, intotdeauna. Ganditi-va la toate problemele voastre si ceea ce au adus dupa ele. Eu mereu am am gasit lucruri bune atunci cand credeam ca nu mai este nici o speranta. Schimbarile care au loc in viata noastra fara ca noi sa fim constienti de ele cred ca sunt bune, schimbarile care au loc cu voia noastra sunt cele mai bune.

Atunci cand noi incercam sa o facem cu buna stiinta, este foarte greu si daca nu ai vointa suficienta cedezi foarte usor. Important este primul pas, pentru ca apoi totul pare mai usor si pana ce te obisnuiesti deja a devenit un stil de viata. Scrimbarile majore cer timp, rabdare si sustinere din partea celor apropiati. Nu te poti astepta sa te lasi de fumat peste noapte, nu poti sa slabesti intr-o saptamana si nu poti sa ajungi sus daca nu te straduiesti si nu te mai impiedici din cand in cand. Satisfactia este mare atunci cand iti dai seama ca ai realizat ce ti-ai propus si iti creste inima in piept cat o varza de mare. Schimbarea incepe prin a avea incredere in noi, prin a avea credinta, curaj si perseverenta. Este important sa o facem pentru noi si nu pentru a demonstra asta cuiva, si daca din cand in cand mai avem mici scapari si revenim la vechile si proastele obiceiuri, nu-mi nimic pentru ca asa invatam, din greseli. Nu incerc sa dau nici un fel de sfat, vorbesc din putina mea experienta aici. O seara placuta!

Neam prost

Nu stiu daca v-am spus, dar nu sunt o mare bautoare de cafea, servesc doar de sarbatori si in cazuri speciale-sunt foarte adormita. Special pentru zile de genul asta mi-am dus la munca jumatate de borcan cu zahar, chiar daca beau destul de rar, am zis sa fie acolo si sa nu merg la cerut zahar pe la vecini. Azi, dupa ce mi-am facut un ceai oribil (menta+capsuni&fragi=not good) deschid sertarul, scot borcanul si stupoare, era aproape gol. Pai bine ma magarule, nu puteai sa iei si tu mai cum bun simt, macar sa nu se observe? Nu ma imbogatesc de la un borcan de zahar, dar gestul in sine m-a deranjat.

Imi place sa-mi ceri sau sa-mi spui ca ai luat ceva de la mine, asa mi se pare normal. Toti suntem oameni, avem pofte, avem nevoi dar spune-mi “Fai proasto, am luat si eu de la tine un biscuit/ lingura de zahar/ crocodil” nu incerca sa ma furi pe la spate, ca aflu cine esti si atunci poti sa mori si nu-ti mai dau. Nu inteleg, e asa de greu sa dea un telefon sa-mi ceara sau sa-mi spuna a doua zi? Poate nu are bani, ii dau de la mine ca si eu am poftit de multe ori la multe lucruri dar mereu am spus ca am luat sau am cerut. Nu fii neam prost. E vorba de bun simt si respect, nu un borcan cu zahar. Voi aveti asa colegi?

 

 

Clasic sau modern?

Nu stiu altii cum sunt, dar mie imi place atunci cand citesc sa am cartea in mana, sa-i simt mirosul, sa dorm cu capul pe ea (la mare e perfect). Am citit si carti in format electronic, scribd. com rulz din punctul asta de vedere, dar pentru mine nu este acelasi lucru cu cartea pe care o pot atinge fizic. Cred ca de o saptamana incerc sa termin Dragostea in vremea holerei ca sa pot vedea filmul. Autorul este putin dificiel ,in mare parte lipseste dialogul si dupa cateva ore de stat cu ochii beliti privind la monitor mi se taie tot cheful si am inceput sa dezvolt un ritual de daydreaming, care incepe cam la aceeasi ora, 15 dupa-amiaza, in special cand sunt la munca.

De obicei pe scribd caut cartile pe care nu mi le permit sa le cumpar, avand preturi minunate. Intr-un timp ma gandisem sa-mi cumpar un Kindle dar mi-am dat seama ca prefer sa cutreier anticariatele, sa imprumut de la biblioteca sau de la prieteni, pentru ca este mult mai frumos sa dai pagina, sa-i simti mirosul, sa le vezi teanc colorat pe masa sau langa pat. Voi preferati clasicele carti sau cele in format electronic?

Cate unii sunt cu vaca..

Eu intotdeauna am incercat sa gasesc binele in oameni si sa nu ii judec de la prima vedere, pentru ca niciodata nu sti ce se ascunde sub o fata draguta. De cele mai multe ori nu ma insel in privinta oamenilor, dar sunt cate unii care pur si simplu ma uimesc. Plecand de la “iti spune unul ca esti beat, nu-i nimic, iti spune si-al doilea, te duci sa te culci” am fost putin trista sa constat ca persoana care mi-a facut o impresie buna la prima vedere era de fapt putin plecata cu vaca pe aratura, desi aproape toti imi spusesera ca e trilulilu dar nu am crezut. De la o femeie de 30 de ani astepti multe.

Cireasa de pe tort a fost cand am auzit-o spunand ca este degradant sa lucrezi ca agent de paza, in conditiile in care si eu si ea avem aceeasi functie, am dat aceleasi examene si pe diplomele noastre scrie acelasi lucru, agent de paza. E frumos sa traiaesti in mica ta Utopie, dar trebuie din cand in cand sa mai casti ochii si la realitatea din jur, altfel nu numai ca o sa vorbeasca gura fara tine, dar nimeni nu o sa te placa si la munca ai nevoie de asta, you can’t just be a bitch.

Nu stiu ce loc de munca, in ziua de azi, mai poate fi considerat degradant. Director nu te pune nimeni doar pentru ca te cheama Xulescu si atata timp cat iti castigi painea cinstit nu vad de ce ar fi degradant. Fata de ce anume poate fi consierat asa? Madam oare are impresia ca suntem iar in secolul XVIII? Din nefericire, timpul merge inainte si nu se opresite nici o secunda sa-si arunce privirea inapoi. Cate unii sunt cu vaca, zau de nu…Voi ce credeti? Ce munca poate fi considerata degradanta?

Viata e grea, dar trece

Spunea cineva ca  “Viata e grea, dar trece”. Nu a promis niciodata ca o sa fie usor, aici noi trebuie sa invatam sa ne croim drum, mai printre flori, mai printre spini. Inca nu m-am hotarat daca imprevizibilitatea este un lucru bun sau un lucru rau. Nu mi-au placut niciodata schimbarile mari, dar am fost nevoita sa le accept.  Nu imi place atunci cand lucrurile se schimba si sunt o persoana care se plictiseste destul de repede.

Cand m-am mutat in Bucuresti eram foarte bucuroasa ca o sa  las totul in urma si sa incep de la 0 si la naiba, a fost greu. Dar am facut-o si pe asta, acum sunt multumita cu ceea ce am realizat si ceea ce am, atat de multumita ca am obosit pana am ajuns aici si ma bate de ceva timp gandul sa imi iau iarasi zborul, poate spre tari mai calde. Momentan,  ramane pe lunga lista cu vise pentru ca sunt altele mult mai importante decat zborul.

Deci cum v-am spus, nu imi plac schimbarile. Nu imi place atunci cand oamenii pe care ii stiu de o viata imi apar straini in fata ochilor, cand totul este mult prea mare fata de cum stiam eu totul, cand timpul se scurge parca prea repede in momentele importante si trece ca un melc atunci cand simtim ca o luam razna. Si totusi, am nevoie de o schimbare pe care habar n-am cum sa o fac, de unde sa incep si cu cine. Si nimeni nu poate sa ma ajute…