Un loc pentru sufletul meu

Un loc pentru sufletul meu…sufletul meu nu are un singur loc, sufletul meu lasă o bucată din el în fiecare oraș pe care îl vizitează, fiecare parc cu flori ce-i colorează zâmbetul și fiecare stradă care îi poartă pașii. Sufletul meu e încâlcit precum străzile pe care picioarele lui obosite încă se chinuiesc să pășească fără să pară că e trist, că are lacrimi în ochi sau pur și simplu vrea să renunțe și să meargă acasă.

Am fost adoptată, de București. M-a primit în inima lui gri și rece, plină de fum de țigară, de vânzători ambulanți și de  fantome ale fostelor lui iubiri care încă îl bântuie, iubiri care vor trăi veșnic în sufletul lui, alături de a mea. La început a fost greu, nu prea ne-am înțeles pentru că îmi era teama de el, era-și este- mare și impunător, întortocheat, neînțeles și oarecum pretențios, dar cu răbdare și dragoste, am reușit să ne „conectăm” de minune și să închegăm o „relație” frumoasă și loială.

Piciorușele mele obosite s-au plimbat peste tot, de multe ori s-au rătăcit dar au ajuns întotdeauna la locul potrivit, mai devreme sau mai târziu cu 10 minute. Eu mereu alerg-după autobuz, după metrou, după iubire, iar el a fost mereu aici și m-a primit cu brațele deschise, chiar dacă am întârziat 16 ani. Ne zâmbim drăgăstos printre frunzele din parcul Cișmigiu, ne plimbăm de mână atunci când adie vântul și ne sărutăm când plouă, ne sărutăm cu pasiune pentru că ne iubim și sufletele noastre sunt unul.

Anticariatul meu preferat păstrează poveștile iubirilor pe care le-a cărat și ocrotit în atâția ani de existență, iubiri care nouă ni se par basme pentru ca astăzi totul este atât de volatil și ne scapă printre degete-dragoste, prietenie, viață…Mă fascinează descrierile despre Bucureștiul interbelic și comunist, îmi permit să „văd” cum a fost „iubitul” meu în relația cu alte timpuri-la fel de elegant, de impunător, de plin de iubire și fum de țigară. Lui i-am încredințat secretul dragostei, suferinței și visurilor mele și nu mi-e teamă că le va dezvălui, străzile nu vorbesc, deși spun atât de multe…

Articol pentru concursul aniversar organizat de Kadia.

Părerea mea…

Am lipsit câteva zile, nu știu dacă i-a fost dor cuiva de mine, mi-au închis netul înainte de salariu :), shit happens. Mă bucur că plouă (hai, aruncați cu pietre) și că este răcoare, teoretic este încă primăvară, pe vremea mea la 1 iunie venea vara, odată cu bomboanele și înghețata. Atunci când nu am net, am tot timpul inspirație, găsesc mereu subiecte bune de dezbătut pe blog iar atunci când mă așez în fața calculatorului și deschid „new post” scriu de 10 ori o frază, șterg de 20 și până la urmă postez un articol de „umplutură” pentru că piticul nu-mi dă voie să-mi pun ideile aici, pe hârtia virtuală.

Ce-am făcut? Am dormit, am mâncat și am muncit iar atunci când o să iau salariul, în 2 ore o să reușesc să-l reduc la jumătate, dacă nu mai bine pentru că na, la tăți nii greu și tătii sunt scumpe. Mi se pare mie sau mâncarea e din ce în ce mai scumpă? Întreb de mâncare, altceva nu mai reușesc să cumpăr :). Eu acum 2 secunde am căutat să vad cât e salariul minim pe economie….este bătaie de joc. În condițiile în care ai apartamentul tău în București, locuiești singur și ai salariul minim pe economie, mori de foame, pentru ca 700 de lei nu-ți ajung nici să plătești întreținerea, să nu mai vorbim de celelalte facturi care vin, mâncare, haine, un pahar de suc la o terasă este deja un lux.  Nu voiam să scriu despre subiectul astă, degetele mele pur și simplu au tastat. Mulți zică că era bine cu Ceaușescu, nu pot să mă pronunț dar pot să spun că cei care au venit după el, și-au bătut joc de tot ce a reușit el să construiască, de munca oamenilor de atunci. Este trist și sincer să vă spun, eu nu văd nici un viitor în țara asta, viitor decent.

Nimănui nu-i mai pasă, iar românul tace și înghite pentru că nu are altă opțiune (poate doar câteva gloanțe). Muncește pe 3 bani iar atunci când pleacă din tară, este huiduit că e român, nimeni nu vede că el nu are ce să dea mâncare copiilor. Eu nu mă pot plânge, de bine de rău am un loc unde să stau, am ce mânca. Nu știu politică, dar știu că încă trebuie să ne luptăm pentru ce-i al nostru, te sute de ani luptăm. Poate nu am dreptate, dar eu mi-am spus doar părerea…

Eu știu ce-i bine pentru tine

Atunci când sunt într-o situație dificilă și nu știu ce să fac, merg întotdeauna pentru sfaturi la my boy bff, chiar dacă nu are 150 de ani și barbă alba (e mai mult ginger) este înțelept. Într-una din zile mi-a spus „ești singură și o să fii întotdeauna singură, chiar dacă eu sunt aici pentru tine”. La început am zis că nu știe despre ce vorbește, nu era exact cuvintele pe care voiam să le aud la momentul respectiv dar acum îmi dau seama că are dreptate.

Cu gândul departe, pierdut între trecut și viitor m-a lovit o idee: este mai ușor să te dezamăgești pe tine însuți și să te simți vinovat față de tine sau să îi dezamăgești pe cei care te iubesc și să te simți vinovat față de ei? Mi-am dat seama că tot ceea ce fac eu este să fac pe cineva mândru de mine și mereu încerc să mă ridic la așteptările lor, nu ale mele. Există mereu un părinte, o soră, un profesor care așteaptă de la tine mai mult decât le poți tu da, iar atunci când nu te ridici la înălțimea așteptărilor apare acel sentiment de vinovăție care îți întunecă viața.

Atunci când refuzi să îi mulțumești te transformi în copilul rebel care nu ascultă de părinți, care, cred unii, își vă rata viața și cariera pentru că nu urmează pas cu pas planul făcut de alții pentru el. La un moment dat trebuie să tăiem cordonul ombilical care ne alimentează cu visele neîmplinite ale părinților și să învățăm să greșim singuri. Poate mă înșel, dar toți am făcut la un moment dat un efort pentru a îi mulțumi un om drag sau a-i arăta că putem, că noi suntem mari și tari.

Fericirea nu se găsește la colț de stradă

Toți merităm fericire. Pe fiecare altceva ne face fericit-un job nou, un câine, o femeie, sunt multe lucruri de pus pe listă. Eu consider că starea aia de liniște sufletească, când realizezi că viața ți-a oferit tot ce ți-ai dorit și nu îți mai trebuie nimic, e unicul scop în viață. Am avut câteva astfel de momente iar acum lucrez cot la cot cu Universul, poate mai prind unul.

Mai greu e atunci când treci de la o stare mizerabilă, unde totul e întunecat și miroase a mucegai la o stare de liniște deplină, când e atât de multă liniște în jurul tău încât te sperie și ai tendința de a fugi înapoi în cutia ta veche și mucegăită. Ideea de fericire, de stare de bine tinde să dea unora dintre noi o stare de anxietate sufletească, să-i scuture bine la 220 până se sperie și fug.

 

Atunci când treci de la beatitudine la „pământ, 2 metri de rahat și eu” e mult mai bine decât invers, pentru că acum știi că nu mai ai nimic de pierdut și mai jos de atât nu poți să ajungi. Cred că este mult mai ușor să lași timpul să vindece o rană decât să le expui la soare, unde există șansa să se vindece. Este mai greu să fii fericit decât să suferi. Este greu atunci când nu mai există nici o urmă de durere și ști că nu ai altă opțiune decât să faci ceea ce trebuie să faci-să iubești, să te lași iubit și să menții echilibrul.

Made in Romania #1

Cozonac, fasole cu ciolan, drob și dintr-o dată te bucuri și mai mult că ești român. Dacă v-am făcut poftă, îmi pare rău pentru că acum nu vreau să vorbesc despre mâncare (deși tare bună ar fi o bucată de cozonac cald cu multă muuultă nucă) ci despre produsele cosmetice pe care eu le folosesc, majoritatea made in Romania. Atunci când vine vorba de îngrijire corporală, prefer să cumpăr creme făcute de firmele din țară pentru ca 1) sunt făcute în România, 2) îmi plac mult și îmi sunt foarte bune, 3) au un preț accesibil mie.

Azi vreau să vă povestesc despre crema pe care o folosesc zilnic și care îmi place muuult de tot, sunt la  a 2a cutie :D. Este o cremă hidratantă de zi, cu miere și cimbrișor de la Bioten (Elmiplant). Este pentru ten normal/mixt, eu având o combinație de ten gras (frunte și nas) și uscat (obraji). Nu știu dacă pielea mea nu este suficient de hidratată (deși beau apa ca o rață și folosesc o dată la 2 săptămâni ulei de porumb și vitamina E) dar este o combinație ciudată. Îmi place crema asta pentru că intra imediat în piele, are un miros foarte proaspăt și nu mai am senzația de piele uscată după ce folosesc diverse măști.

Sunt foarte mulțumită de ea, am încredere în produsele fabricate în România (creme, pantofi, ciocolata…yuum) și o să continui să o folosesc produsele celor de la Elmiplant. Aici aveți siteul celor de la Bioten. Cât despre preț, cred ca oricine își permite să plătească 11 lei pe lună pentru puțin răsfăț frumos parfumat și catifelat. Voi, cu ce vă răsfățați?

Ceva frumos pentru voi deoarece primăvara bate insistent la ușă și pentru că Tudor Gheorghe este minunat!