Cel mai frumos cadou

Nici nu știu cum să încep articolul ăsta, nu știu ce ar trebui să spun prima dată, dar pot să vă spun că sunt fericită, un sentiment rar întâlnit la mine în suflețel, de cele mai multe ori sunt mulțumită de mine, dar azi am dat apă la șoricei de bucurie.

În viață ai puține oportunități să întâlnești oameni cu suflet mare, care sunt gata să te ajute în orice moment, iar atunci când ele apar, trebuie să ne dăm imediat seama, altfel riscăm să pierdem prieteni buni cu inima cât o varză. Sunt și mai puțini ăia care iți fac cadouri scumpe, pe care tu doar le visezi și cred că încep să dispară ușor ușor oamenii care te fac să vezi viața altfel, energia lor este molipsitoare, chiar dacă sunt la 1000 de km depărtare, iar cu 2 cuvinte reușesc să-ți aducă zâmbetul pe buze.

Atunci când găsești 2 oameni de genul ăsta, poți să nu te gândești că cineva acolo sus te iubește? Ba da, te iubește și prin ei iți dă ocazia să vezi cât de frumoasă este dragoste, cât de mult se pot iubi și respecta 2 oameni și cu cât entuziasm se trezesc dimineața (asta pot doar presupune, dar nu cred că mă înșel), poate dacă îi vezi pe ei, încă sper că dragostea există, că viața este frumoasă și poate este cazul să-ți pui pe bot un zâmbet mare și să pleci cu el prin lume. Atunci când am făcut blogul, l-am făcut pentru că eram într-o stare sufletească foarte proastă și voiam să cunosc persoane, să vorbesc, să uit unele lucruri. Nu regret și nici nu cred că voi regreta că l-am făcut, pentru că am întâlnit niște oameni minunați.

Azi am primit cel mai frumos cadou, de la 2 oameni și mai frumoși. Este cel mai frumos cadou pe care l-am primit vreodată, iar bucuria pe care am avut-o în momentul când am deschis cutia, nu poate fi exprimată în cuvinte. Când eram mică, dormeam cu cadourile în pat (sandale, jucării, etc), acum o să le pun lângă pat, sunt sigură că visele urâte se vor speria și vor fugi înapoi pe fereastră. Vreți să știți ce am primit? O cutie roșie, plină cu magie.

This slideshow requires JavaScript.

Acum ceva timp mi-a spus un prieten ”Ai terminat liceul, cred că ar trebui să scapi de obsesia cu Harry Potter”…amigo, uite mesajul pentru tine 🙂

Speranța moare ultima

Cică speranța e cel mai rău dintre rele, pentru că prelungește chinul, dar eu încă sper că o să răsară soarele și pe strada mea, și o să fie atât de strălucitor încât o să alunge toți norii și o să atragă o ploaie de zâmbete.

3 lucruri îmi doresc până la sfârșitul anului iar la 2 dintre ele lucrez. Nu sunt singură, nu e un capăt de lume dacă nu reușesc, oricând pot să încerc a doua oară. Sunt puțini cei care sunt lângă mine, dar suficient cât să mă facă să zâmbesc atunci când simt că nu mai pot.Mulțumesc!

Un loc pentru sufletul meu

Un loc pentru sufletul meu…sufletul meu nu are un singur loc, sufletul meu lasă o bucată din el în fiecare oraș pe care îl vizitează, fiecare parc cu flori ce-i colorează zâmbetul și fiecare stradă care îi poartă pașii. Sufletul meu e încâlcit precum străzile pe care picioarele lui obosite încă se chinuiesc să pășească fără să pară că e trist, că are lacrimi în ochi sau pur și simplu vrea să renunțe și să meargă acasă.

Am fost adoptată, de București. M-a primit în inima lui gri și rece, plină de fum de țigară, de vânzători ambulanți și de  fantome ale fostelor lui iubiri care încă îl bântuie, iubiri care vor trăi veșnic în sufletul lui, alături de a mea. La început a fost greu, nu prea ne-am înțeles pentru că îmi era teama de el, era-și este- mare și impunător, întortocheat, neînțeles și oarecum pretențios, dar cu răbdare și dragoste, am reușit să ne „conectăm” de minune și să închegăm o „relație” frumoasă și loială.

Piciorușele mele obosite s-au plimbat peste tot, de multe ori s-au rătăcit dar au ajuns întotdeauna la locul potrivit, mai devreme sau mai târziu cu 10 minute. Eu mereu alerg-după autobuz, după metrou, după iubire, iar el a fost mereu aici și m-a primit cu brațele deschise, chiar dacă am întârziat 16 ani. Ne zâmbim drăgăstos printre frunzele din parcul Cișmigiu, ne plimbăm de mână atunci când adie vântul și ne sărutăm când plouă, ne sărutăm cu pasiune pentru că ne iubim și sufletele noastre sunt unul.

Anticariatul meu preferat păstrează poveștile iubirilor pe care le-a cărat și ocrotit în atâția ani de existență, iubiri care nouă ni se par basme pentru ca astăzi totul este atât de volatil și ne scapă printre degete-dragoste, prietenie, viață…Mă fascinează descrierile despre Bucureștiul interbelic și comunist, îmi permit să „văd” cum a fost „iubitul” meu în relația cu alte timpuri-la fel de elegant, de impunător, de plin de iubire și fum de țigară. Lui i-am încredințat secretul dragostei, suferinței și visurilor mele și nu mi-e teamă că le va dezvălui, străzile nu vorbesc, deși spun atât de multe…

Articol pentru concursul aniversar organizat de Kadia.

Britannia Road 22

„Pe atunci Janusz credea din tot sufletul în Dumnezeu. Nu lipsea niciodată de la slujbă și, de câte ori avea ocazia, îi ținea predici Silvanei despre voința Domnului în privința lor, a tuturor.”

„S-a prefăcut furioasă. S-a ridicat și a dat să plece, iar el a sărit în picioare și a alergat după ea. Când nu s-a mai zbătut în brațele lui, a sărutat-o înfocat, strecurându-i o mână pe sub rochie. O apăsa, urmărind curbura sânului, terenul accidentat al coastelor , ca și cum ar fi căutat un mod de a pătrunde înăuntru; ca și cum ar fi vrut să-i găsească inima și s-o ia cu el.”

„Silvana e în baie și își săpunește mâinile îndelung, până le acoperă cu un strat gros de spumă. Simte că trăiește în lux pentru că are o bucată întreagă de săpun numai pentru ea.”

„Singurătatea e o boală de care oricine se poate molipsi. […] Poți să fii singur în cea mai mare dintre mulțimi.”

„În cap îi răsunau cuvintele mamei ei. Să nu-ți iubești copilașul prea mult. Nu știi ce-nseamnă să iubești pe cineva și să-l pierzi. Pentru prima oară, înțelegea. Și o durea sufletul pentru ea. O durea sufletul îngrozitor pentru mama ei.”

„În tot timpul acela, a sperat la vremuri de pace; acum, că e pace, e ca un om scos la lumină după ani întregi petrecuți  sub pământ.”

„Cum o fi să fii unul dintre copiii care locuiesc în aceste case? Să fi avut dintotdeauna o casă în care să locuiești și o familie înghesuită în ea, o familie plină de frați și surori, și mătuși, și unchi?”

„Când îl îmbrățișează pe băiat, totuși, chipul ei slab radiază. Se umflă, devine materială, caldă și vie, iar sentimentele ei sunt la fel de evidente ca ale unui copil.”

„Aurek n-o să-i spună niciodată inamicului că mânca ouăle pe care le găsea în pădure. N-o să-i spună că unele erau pline de sânge sau de niște începuturi de păsări cu pielea albastră. Că pe alea le curăța de coajă și le ducea deasupra unui foc, pe un băț. N-o să-i pomenească de puii pe care-i fura din cuiburi sau coaja de mesteacăn pe care o ronțăia în miez de iarnă. Chiar și un copil știe că e rușinos să vorbești despre o asemenea foame.”

„Viața e un mare mister și habar n-am de ce se-ntâmplă lucrurile care se-ntâmplă. Lumea asta e un adevărat haos, nu crezi?”

„Așa e viața. Amintirile intră la apă. Ca un săpun folosit de multe ori, se deformează, mirosul lor dispare, se subțiază și alunecă printre degete.”

Azi am terminat Britannia Road 22, de Amanda Hodgkinson. Concluzia? Mă bucur enorm că nu am trăit în vreme de război. Ca o cititoare amatoare ce sunt, pot să spun că asta este o carte bună, o carte care m-a surprins prin detaliile legate de război, de modul cum se luptau oamenii să rămână în viață în acele timpuri, trăirile personajelor și zbuciumul sufletesc lăsat în urmă de lupta pentru puterea mondială. Este povestea unei femei din Polonia și a fiului ei, care reușesc să supraviețuiască celui de-al doilea Război Mondial și soțul acesteia, plecat la război. Îmi place cum este scrisă cartea, prezentul alternează cu trecutul, cu amintirile ambelor personaje (în prezent, acțiunea are loc în Marea Britanie). Pe parcurs apar personaje care nu sunt deloc ceea ce par și care influențează relația celor doi. Sincer, cred că subiectul este destul de bun pentru a putea fi transpus pe marele ecran. Romanul tratează teme precum războiul, iubirea, familia, adulterul și sunt sigură că ar ieși ceva bun. Nu vreau să vă spun foarte multe despre carte, pentru că trebuie citită, nu doar de iubitorii de istorie și romane de dragoste, ci de toată lumea. Prin acest roman poți să trăiești o dată cu personajele războiul, foametea și disperarea.

Birannia road 22 este ”unul dintre cele mai bune debuturi literare ale lui 2011 (Waterstones). Cea mai bună carte a lunii aprilie pe Amazon.com„ (copertă). O găsiți la editura Allfa sau la anticariat :D. Lectură plăcută!

Fericirea nu se găsește la colț de stradă

Toți merităm fericire. Pe fiecare altceva ne face fericit-un job nou, un câine, o femeie, sunt multe lucruri de pus pe listă. Eu consider că starea aia de liniște sufletească, când realizezi că viața ți-a oferit tot ce ți-ai dorit și nu îți mai trebuie nimic, e unicul scop în viață. Am avut câteva astfel de momente iar acum lucrez cot la cot cu Universul, poate mai prind unul.

Mai greu e atunci când treci de la o stare mizerabilă, unde totul e întunecat și miroase a mucegai la o stare de liniște deplină, când e atât de multă liniște în jurul tău încât te sperie și ai tendința de a fugi înapoi în cutia ta veche și mucegăită. Ideea de fericire, de stare de bine tinde să dea unora dintre noi o stare de anxietate sufletească, să-i scuture bine la 220 până se sperie și fug.

 

Atunci când treci de la beatitudine la „pământ, 2 metri de rahat și eu” e mult mai bine decât invers, pentru că acum știi că nu mai ai nimic de pierdut și mai jos de atât nu poți să ajungi. Cred că este mult mai ușor să lași timpul să vindece o rană decât să le expui la soare, unde există șansa să se vindece. Este mai greu să fii fericit decât să suferi. Este greu atunci când nu mai există nici o urmă de durere și ști că nu ai altă opțiune decât să faci ceea ce trebuie să faci-să iubești, să te lași iubit și să menții echilibrul.

Părerea ta, irelevantă.

Sunt momente în viață când se întâmplă să judeci o persoană după mutră, să ți se pară antipatică și să nu fie deloc așa, și momente când vezi doar frumusețe, când de fapt în interior e o broască hidoasă. Eu prefer un broscoi mare și urât dar cu un suflet care cântărește de 2 ori greutatea lui în aur decât un prinț plin de smaralde care are sufletul plin de noroi. Nu după criteriul ăsta agăț eu, ci după asta îmi fac prieteni, pe viață.

Atunci când îmi fac un prieten, nu ma uit la aspectul fizic, poate sa fie un trol sau un spiriduș, nu mă interesează. Contează sufletul. Sunt foarte puține persoane pe care le iubesc și care mi-am fost alături atunci când m-a durut pe mine sufletul așa că nu veni tu la mine să-mi spui că ala e urat sau prost că ai dat de dracu cu mine. Am o răbdare mare, poate mult prea mare și tolerez mult prea multe dar atunci când vii și îmi spui că Xulescu, individ pentru care eu bag mâna în foc e așa și pe dincolo, ți-ai dat foc la valiză cu mine. Părerea ta nu mă interesează (punct, și du-te pisici!!!)

Sunt mulți „prieteni” care au făcut gestul ăsta…atunci când tu îmi judeci cel mai bun prieten după faptul că are picioare strâmbe, buze prea mari sau e prea slab, deja nu mai ești prieten cu mine. Nu știu ce părere aveți voi despre persoanele astea, dar mie nu îmi plac deloc.

Bunătăți (girls only)

Deși acum vreo 2 sau 3 ani mi s-a spus că am față de lesbi, ei bine, nu e adevărat. În fiecare zi, câte un domnișor îmi cade cu tronc :D, cel mai des celebrități :). Aseară am avut o discuție în contradictoriu cu o prietena cine e mai hot, Tarkan sau Ian (bampirul).

Eu una, îl aleg pe Tarkan-brunet cu tenul măsliniu și ochii verzi-ce poți să-ți mai dorești altceva? So, voi ce ziceți?

Tarkan (poza e luata de pe pagina lui de Facebook)

…sau Ian?

 

P.S. Băieți, opinia voastră despre acest articol este irelevantă.

Îndrăgostită de un masai

Săptămâna trecută am primit și a doua carte de la Editura ALL, pentru campania vALLuntar. De la o colegă am aflat de cartea ”Îndrăgostită de un masai„ și am văzut pe site-ul editurii ca face parte din colecția de cărți adevărate. Cum nu ai nimic de pierdut când începi o nouă carte, am început să citesc și vă spun sincer, încă îmi pare greu de crezut că este o poveste adevărată.

Acțiunea are loc în Kenya unde Corinne își petrece vacanța împreuna cu iubitul ei, Marco. Corinne are, pot spune, o viață aproape perfectă-la 27 de ani are propria ei afacere, un butic cu haine second-hand si rochii de mireasa în Elveția care merge foarte bine, și cu toate astea ea decide să rămână în Kenya după ce se îndrăgostește la prima vedere de Lketinga, un războinic masai din tribul Samburu. Atunci ea decide să renunțe la viața ei confortabilă din Elveția și să se mute în Kenya. Locuiesc o perioada la Mombasa, apoi el este trimis de bătrânii tribului în Barsaloi, unde locuia mama acestuia. Corinne nu renunță la el, chiar dacă cei de o seamă cu el erau împotriva ei și merge pentru a 3 oară să îl caute. Rămâne in Barsaloi și de aici începe adevărata aventură-mașina, căsătoria, buticul.

Nu vreau să spun prea multe, pentru că este o carte pe care trebuie să o citiți. Încă o dovadă că dragostea te poartă pe căi nebănuite care îți dau putere să înfrunți sărăcie, foamete, boli și câte și mai câte nebunii. Nu oricine cred că are curajul să renunțe la viața civilizată și să se mute în Africa unde a procura mâncare înseamnă o provocare. Numai dragostea îți dă o asemenea putere fizică și psihică. Recomand carte nu doar celor care iubesc poveștile de dragoste, ci celor care vor să vadă cum e viața în Africa, să învețe o lecție de viață de la o femeie puternică. Lectură plăcută!

Dragostea nu moare

Vă spuneam aici despre micile comori pe care le puteți găsi în București dacă știți unde să cautați. Alea au fost ultimele cărți pe care le-am cumpărat, dar am citit doar una pentru ca mi-am amintit ca am de returnat 3 cărți la bibliotecă, așa că am început să le citesc pe acelea. Acum câteva săptămâni am terminat ”Dragostea nu moare„ a lui Oliver La Farge și vreau să vă spun că a avut un final neașteptat. La început m-a plictisit, vorbește despre Flăcău Voios din neamul de indieni Navajo 🙂 și bentița lui cea nouă, roșie și cum străbate el deșertul încins pe armăsarul lui negru ca mura. Dar , începe să devina chiar interesantă după ce el o cunoaște pe Fată Zveltă,  se îndrăgostește de ea și pleacă împreuna unde trăiesc ”visul american„. Ea a fost luată de mică de americani și dusă la școală, obligată să uite cine este și de unde vine, să-și uite rădăcinile și tradițiile. Puterea lor de convingere a fost atât de mare încât ea își dorește acum să devina o femeie puternică și independentă, precum americancele.

După ce se căsătoresc, încep să muncească pentru a strânge cât mai mulți bani pentru a se putea întoarce în trib precum niște oameni bogați dar viața împreună dă naștere în sufletul ei unor sentimente de mult reprimate, de dor și de dragoste față de trib, de dorința de a se întoarce să locuiască cu semenii ei, să găsească ”calea  așternută cu frumusețe„. Alături de el se regăsește pe sine, învață să iubească și descoperă că banii nu înseamnă totul, ca fericirea nu constă în avere, ci în lucrurile mărunte. Ceea ce m-a impresionat a fost dragostea ce Flăcău Voios i-o purta fetei, chiar și după ce a descoperit adevărata fața a ei, și a decis să rămână cu ea, indiferent ce ar spune cei din trib. Finalul este unul neașteptat, de demonstrează ca într-adevăr, dragostea nu moare. Nu vă spun mai multe, doar spor la citit.

Love letters of great man #3

Beethoven

Good morning, on July 7

Though still in bed, my thoughts go out to you, my Immortal Beloved, now and then joyfully, then sadly, waiting to learn whether or not fate will hear us – I can live only wholly with you or not at all – Yes, I am resolved to wander so long away from you until I can fly to your arms and say that I am really at home with you, and can send my soul enwrapped in you into the land of spirits – Yes, unhappily it must be so – You will be the more contained since you know my fidelity to you. No one else can ever possess my heart – never – never – Oh God, why must one be parted from one whom one so loves. And yet my life in V is now a wretched life – Your love makes me at once the happiest and the unhappiest of men – At my age I need a steady, quiet life – can that be so in our connection? My angel, I have just been told that the mailcoach goes every day – therefore I must close at once so that you may receive the letter at once – Be calm, only by a calm consideration of our existence can we achieve our purpose to live together – Be calm – love me – today – yesterday – what tearful longings for you – you – you – my life – my all – farewell. Oh continue to love me – never misjudge the most faithful heart of your beloved.

ever thine
ever mine
ever ours