To be or not to be..perfect?

Am devenit al dracului de arogantă, nu știu de ce. Am preferat să-mi arăt adevăratele intenții de la început, să păstrez distanța și să-mi văd de ale mele. Nu sunt foarte sociabilă, m-am cam săturat să fiu draguță cu oamenii pe care nu îi plac, oameni cu care nu am nimic îi comun și cu care mi-e imposibil să deschid un subiect interesant de conversație, așa că le dau binețe și-mi văd de drum. Partea proastă este că cercurile în care mă învârt (de nevoie, nu de drag) sunt pline cu astfel de oameni care se holbează la tine în speranța că o să faci o glumă de genul „o telecomandă, două”…no, just no.

Aici toată lumea parcă atunci a ieșit dintr-o cutie de cadou frumos ambalată, cu operațiile estetice la zi și țoale ultimul răgnet. Nu știu de unde vin ei, dar în lumea mea femeile nu arată precum niște păpuși anorexice, nu le este frică de un hamburger și nici nu își rup picioarele pe tocuri de 15 cm, iar bărbații nu poartă nici papion cu teneși și nici nu-și flutură ultimul model de iPad pe la nasul tău. Nu înțeleg ideea asta de „perfecțiune” care deja a început să obsedeze întreaga lume, din Asia până în America. Eu una nu am reușit niciodată să port o rochie decoltată și o pereche de pantofi cu toc într-un loc public, în mijlocul săptămânii, la ora 12. Eu cred în blugi confortabili, ciocolată și o pereche de teneși comozi care să te poarte dincolo de realitatea asta colorată în roz țipător. Nu am reușit niciodată să mă machiez impecabil, cu 5 straturi de fond de ten și 3 de rimel, să-mi port părul ondulat și neciufulit și hainele albe nepătate. În lumea mea oamenii sunt ciufuliți, puțin dezordonați, reali și cu intenții bune la o primă vedere :D.

Și nu perfecțiunea asta fizică a lor mă face sa fiu arogantă și să păstrez distanța ci discrepanța dintre ceea ce afișează, ceea ce scot pe gură și modul în care se poartă. Un iPad sau un iPhone nu te face zeu și nu toți vor gravita în jurul tăi precum muștele în jurul becului, nu devii un om mai bun dacă te îmbraci dintr-un magazin al cărui nume apare pe coperta a 5 reviste și nici femeile nu te vor iubi mai mult. Am devenit atât de obsedați de a arăta altora cât de perfecți suntem la exterior încât am uitat să îngrijim ceea ce avem în interior iar acolo a început să se așeze praful. Vorbeam cu o prietenă aseară și ne întrebam ce e mai bine, să fii urât, dar cu un suflet de aur sau să fii de aur și să ai un suflet care nu strălucește nici măcar în August, când soarele amenință să topească tot ce e viu?

Întrebare

Credeți că mai există oameni care vor să te ajute doar de dragul de a o face și care nu așteaptă nimic în schimb?

Cum judecam?

Vineri seara am iesit in oras, chiar daca incepuse serios sa ploua, am zis ca putina apa la radacini nu o sa-mi faca rau, poate cu ocazia asta imi racoresc putin sufletul incins de betoanele din Bucuresti. Cum scumpului meu P. ii este teama ca ploaia il topeste, mi-am luat inima in dinti si am traversat tot centru vechi prin ploaia torentiala. Si Doamna, cat de bine a fost sa o simt pe pielea mea incinsa.

Ce-mi place cel mai mult la amicul meu este ca pune foarte multa pasiune in ceea ce face, in ceea ce crede si nimic nu ii zguduie credinta. Imi plac oamenii care cred cu tarie in ceva, si incearca catusi de putin sa schimbe lumea. Tot vineri, am cunoscut o persoana foarte interesanta, putin ciudata, care m-a pus pe ganduri. Nimic nu-i misca din loc convingerile si crede ca totul este propaganda. M-a facut sa ma intreb, atunci cand judecam (sa nu-mi spuneti ca voi nu o faceti, ca nu va cred), cum judecam omul, dupa faptele lui sau dupa credintele lui?

De-a lungul timpului m-am intalnit cu oameni ciudati, care mi-au vorbit de diverse lucruri care m-au pus pe ganduri, dar niciodata nu a contat daca persoana respectiva crede in Dumnezeu sau nu, daca este musulman sau budist, crede in ciocolata sau bere. Pentru mine conteaza cum se comporta cu mine, cum se comporta cu cei din jur si in principal faptele lui.

De ce?

Stau și mă întreb…

-de ce mulțu și nu mulțumesc?

-de ce cu plă și nu cu plăcere?

-de ce I pup you și nu te pup?

De ce? În spanac, aveți 30 de ani…

Greșim ca să trăim sau trăim ca să greșim?

Poate că este o întrebare stupidă, dar nu există om care să nu fi greșit cel puțin de 100 de până acum. Sunt greșeli bune și greșeli mai puțin bune, pe care le regretăm tot restul vieții, dar atunci când ai de ales între două dintre acestea și nu știi care e bună și care e rea, ce faci?( O greșeală este percepută ca o situație neplăcută și inconfortabilă, dar în final te poate duce spre ceva foarte bun-greșeală cu happy ending.)

Sunt două situații care pot în aceeași măsura să fie bune și proaste, spre exemplu, vrei să părăsești Bucureștiul însorit pentru un loc și mai însorit, dar unde există riscul să plouă. Poate că acolo o să fie soare tot timpul, asta nu ai de unde să știi și în loc să mergi în vacanță, de teama ploii ai rămas între betoane. Îți să-ți asumi riscul oricum și-ți iei zborul său rămâi între cutiile gri doar pentru că ști că te poți feri de ploaie? Poate că vacanța o să fie minunată, de 100 de ori mai minunată decât zilele pe care ai ales să le petreci în oraș și să te sufoci doar pentru că e sigur și uscat. Trebuie să ne asumăm riscul, nu? Să mergem să dansăm în ploaie. Sper că m-am făcut înțeleasă…

Și o melodie care nu are nici o legătură cu articolul, dar îmi place mult, am ascultat-o toată ziua…prenditi cura di me amore.:)

 

Dăm din casă?

Azi de dimineață, umblam din blog în blog, în speranța că o să găsesc ceva interesant. Nu m-am considerat niciodată o bloggeriță de succes, una bună sau nici măcar bloggeriță, eu vin aici doar ca să îmi vărs offff-ul. Sunt sigură că de-aș deschide acum un caiet frumos, în care să încep să-mi scriu gândurile și ideile, l-aș mâzgăli cu măiestrie, doar sunt o talentată :).

Din curiozitate, am intrat pe blogul unei gagici, pe care se întâmplă să o cunosc și în viața reală, m-am întâlnit o dată cu ea și 2 ore cât s-a ținut după mine, mi-am dat seama ce fel de poamă e, de obicei citesc destul de repede oamenii (mai ales atunci când ma enervează în primele 10 minute). Eu cred că fiecare om are și o parte bună și una proastă, depinde pe care decide să o dezvolte. Gagica în cauză am observat că și-a făcut fostul prieten cu ou și cu oțet în văzul lumii, pe blog. Unii zic că este curajos ceea ce a făcut ea, mie mi se pare ieftin și de foarte prost gust. A avut un limbaj licențios și nu cred că era necesar să-l jignească în halul ăla pe bietul om, indiferent ce i-a făcut, a recurs la cea mai joasă și jignitoare remarcă pe care o poate folosi o femeie împotriva unui bărbat…:)

Nu am dat și nici nu dau sfaturi despre relații, nu știu ce aș putea zice eu și nu e scris deja în Cosmo, dar cred cu tărie că atunci când 2 oameni se despart, chiar dacă nu a fost ok la final, să păstreze întotdeauna și lucrurile bune, dar mai ales lucrurile proaste, pentru ei. Poate că fostul nu a fost perfect, nu a avut mereu bani să te scoată la restaurant sau nu ți-a luat cadouri scumpe dar detaliile intime nu trebuie să iasă pe ușa dormitorului. Poate doar dacă îl lauzi…Nu știu alții cum sunt, dar mie îmi place să las loc de „bună ziua” mai ales dacă avem o istorie împreună.

Eu știu ce-i bine pentru tine

Atunci când sunt într-o situație dificilă și nu știu ce să fac, merg întotdeauna pentru sfaturi la my boy bff, chiar dacă nu are 150 de ani și barbă alba (e mai mult ginger) este înțelept. Într-una din zile mi-a spus „ești singură și o să fii întotdeauna singură, chiar dacă eu sunt aici pentru tine”. La început am zis că nu știe despre ce vorbește, nu era exact cuvintele pe care voiam să le aud la momentul respectiv dar acum îmi dau seama că are dreptate.

Cu gândul departe, pierdut între trecut și viitor m-a lovit o idee: este mai ușor să te dezamăgești pe tine însuți și să te simți vinovat față de tine sau să îi dezamăgești pe cei care te iubesc și să te simți vinovat față de ei? Mi-am dat seama că tot ceea ce fac eu este să fac pe cineva mândru de mine și mereu încerc să mă ridic la așteptările lor, nu ale mele. Există mereu un părinte, o soră, un profesor care așteaptă de la tine mai mult decât le poți tu da, iar atunci când nu te ridici la înălțimea așteptărilor apare acel sentiment de vinovăție care îți întunecă viața.

Atunci când refuzi să îi mulțumești te transformi în copilul rebel care nu ascultă de părinți, care, cred unii, își vă rata viața și cariera pentru că nu urmează pas cu pas planul făcut de alții pentru el. La un moment dat trebuie să tăiem cordonul ombilical care ne alimentează cu visele neîmplinite ale părinților și să învățăm să greșim singuri. Poate mă înșel, dar toți am făcut la un moment dat un efort pentru a îi mulțumi un om drag sau a-i arăta că putem, că noi suntem mari și tari.

Cât de importantă este facultatea?

În drum sper casă astăzi mă gândeam că poate nu toți putem face aceleași lucruri, nu toți avem aceleași talente și chiar dacă ne place o activitate foarte mult, o urmărim la TV, în viața reala noi nu avem nici în clin, nici în mânecă cu ea. Spre exemplu, mie îmi place să ma uit la hockey, dar asta nu înseamnă că pot să joc, nici măcar nu mă pot da pe role, ultima dată era să-mi rup picioarele.

Venind de la facultate astăzi mă gândeam că am foarte multe cunoștințe care cu toate că au făcut o facultate, poate 2, cu niște joburi comune, nu sunt nici directori de bancă, nici mari profesori universitari și nici piloți de avion. Cât de importantă este facultatea în România, în condițiile în care după ce o termini riști să lucrezi precum ospătar sau ca viitorul job să nu aibă nici o legătură cu ce ai studiat tu, adică nici o legătură? Poți la fel de bine să faci un curs de calificare și cu ceva experiență adunată în CV cred că iți poți găsi un job bunicel.

Uneori am impresia că gândesc mult prea mult, mai ales atunci când sunt singură și sunt singura 95% din timp. Azi eram în 123 și citeam „Poveștile unei inimi” și m-a lovit-dacă eu nu sunt făcută pentru ceea ce-mi doresc să practic în viitor, ca job? Atunci ce fac? Renunț? Mă sperii și mă închid în casă sau pur și simplu o iau pe un drum mai ușor, îmi văd de viață ca și până acum și bifez următorul vis pe listă? Vreau să eu un sfat, o părere because I am freaking out here!

Green tea vs Green tea

Pana acum ceva timp nu am fost o mare fana a ceaiului, dar cum iarna nu are mila, am zis ca e mai bun decat cafeaua dimineata. Am inceput cu ceva usor, ceaiul de fructe de padure si acum parca imi place din ce in ce mai mult. Este bun dimineata, cu putina miere si lamaie, face bine organismului si tine raceala departe. In incercarea mea de a mai pierde cateva kilograme si a manca mai sanatos, am inceput sa beau ceai verde. Nu pot sa spun ca ma omor dupa el, dar este acceptabil.

Acum ceva timp am luat o cutie de ceai verde BIO, de la plafar, pe care am dat o galagie de bani-16 lei, ceea ce mie mi se pare mult. Acum o saptamana am cumparat o cutie din supermarket, ne-BIO si parca e mai bun decat celalalt…aaa, si a costat 2 lei. Nu prea le am eu cu chestiile astea BIO, dar cred ca singura diferenta este pretul. Oricum, avand in vedere salariul, prefer sa mor mai tanara decat sa platesc 16 lei pe o cutie de ceai. Voi, sunteti BIO sau nu?

Neam prost

Nu stiu daca v-am spus, dar nu sunt o mare bautoare de cafea, servesc doar de sarbatori si in cazuri speciale-sunt foarte adormita. Special pentru zile de genul asta mi-am dus la munca jumatate de borcan cu zahar, chiar daca beau destul de rar, am zis sa fie acolo si sa nu merg la cerut zahar pe la vecini. Azi, dupa ce mi-am facut un ceai oribil (menta+capsuni&fragi=not good) deschid sertarul, scot borcanul si stupoare, era aproape gol. Pai bine ma magarule, nu puteai sa iei si tu mai cum bun simt, macar sa nu se observe? Nu ma imbogatesc de la un borcan de zahar, dar gestul in sine m-a deranjat.

Imi place sa-mi ceri sau sa-mi spui ca ai luat ceva de la mine, asa mi se pare normal. Toti suntem oameni, avem pofte, avem nevoi dar spune-mi “Fai proasto, am luat si eu de la tine un biscuit/ lingura de zahar/ crocodil” nu incerca sa ma furi pe la spate, ca aflu cine esti si atunci poti sa mori si nu-ti mai dau. Nu inteleg, e asa de greu sa dea un telefon sa-mi ceara sau sa-mi spuna a doua zi? Poate nu are bani, ii dau de la mine ca si eu am poftit de multe ori la multe lucruri dar mereu am spus ca am luat sau am cerut. Nu fii neam prost. E vorba de bun simt si respect, nu un borcan cu zahar. Voi aveti asa colegi?