Observaţii

Atunci când locuieşti într’o casă mare cu mulţi oameni, ai ocazia perfectă să ‘studiezi’ caracterul omului de lângă tine. Tot ce trebuie să faci e să’ţi iei o cană de ceai şi să te aşezi pe canapea, eventual într’un colţ mai întunecat şi să asculţi. Nu toţi oamenii sunt la fel de uşor de citit, doar aceia care sunt framântaţi de griji mai mari decât ei, pe care nu le pot controla.

Foarte uşor recunoşti o persoană îndrăgostită şi la fel de uşor o recunoşti o persoană care trăieşte cu teamă în suflet. Atunci când cele două merg mână în mână, pacea ta sufletească s’a dus pe apa sâmbetei. Există loc de frică într’o relaţie în care te declari fericit? Declari lumii întregi că îl iubeşti, că ţi’e bine lângă el şi cu toate astea, atunci când îl vezi vorbind cu altă femeie ţi se aprind lumini ciudate în ochi, care spun ‘that bitch must die’ :D. Cât de mult valorează o iubire pe care trebuie să o păzeşti? Oare cel păzit este întotdeauna vinovat sau paranoia ta deformează realitatea?

Femeile tind să fie cicălitoare, mai mult decât este nevoie atunci când au siguranţa unei relaţii de lungă durată, pentru că ştiu că ‘spală dracu’ farfuria aia, de câte ori ţi’am spus’ nu e motiv de despărţire, dar până când? În teorie relaţiile sunt frumoase şi merg întotdeauna ca pe roate, dar realitate nu e făcută după manual şi de caracterul tău nu se potriveşte cu al lui, dacă glumele lui te ofensează şi doar îţi este frică de singurătate, de ce atât efort pentru o relaţie care ştii că are un sfârşit? Eu doar observ şi trag concluzii.

Advertisements

Viaţa la comun

Nu am fost niciodată un mare fan al locuitului la comun, cu persoane care nu fac parte din familie, pentru că fiecare are un alt stil de viaţă, fiecare ştie ce e mai bine pentru el şi nu toţi au aceeaşi definiţie a cuvântului curăţenie.

Nu pot spune că sunt genul de persoana obsedată de ordine şi curăţenie, dar îmi place ca lucrurile să fie la locul lor, mai ales atunci când locuieşti cu altcineva. Într-un moment ca ăsta trebuie să existe reguli generale, care se aplică tuturor, femeie sau bărbat. Dar recent am descoperit că sunt unii mai încântaţi de bani decât de o casă fără paianjeni şi dead body in the corner :D.

Compania care m-a recrutat pune la dispoziţia angajaţilor o casă mare în care locuiesc atâtea persoane cât încap. Şi încap multeeee:D. Primul lucru pe care l-am observat când am ajuns aici a fost dezordinea, de peste tot. Baie, bucătărie, camere, hol, scări…partea tristă este că aici locuiesc mai multe fete decât băieţi.

Mama m-a învăţat că este frumos ca atunci când cineva vine în vizită la tine, să fie curat. Atunci când locuieşti într-un cartier unde oamenilor le place să arate cu degetul, e bine să te ştii curat. Şi m-a mai învăţat că acolo unde locuiesc mai mult de doua femei, trebuie să fie mereu curat. Recunosc, când stau singură şi eu sunt dezordonată, foarte. Doar cadavrul din colţ lipseşte, dar când locuieşti la comun regulile jocului se schimbă. Acum nu ştiu, poate sunt eu pretenţioasă şi cu nasul pe sus…dar mi.am propus să fiu zen atâta timp cât stau aici, nu vreau să-mi stric buna dispoziţie pentru simplu fapt că unii sunt prost crescuţi şi nu ştiu să-şi spele farfuria după ce au mâncat. Mai multe despre Dublin, în curând.

Second chances?

De câte ori ai acordat a doua șansă unei persoane care ți-a greșit și de câte ori ai regretat? A doua șansă doar prelungește chinul și te face să speri mai mult, să speri ca prostul care te-a dezamăgit o să să trezească la realitate și o să-și dea seama cât de mult ți-a greșit, o să se căiască și o să clădească o biserică în numele dreptății și adevărului. Pe naiba!

De fiecare dată am fost dezamăgită, pentru că lucrurile nu se schimbă decât pentru o perioadă scurtă de timp, după care totul revine la normal, numai dezamăgirea mea crește. Și cu cât ți-e mai dragă persoana respectivă, cu atât de mult crezi că totul o să fie numai panseluțe și prăjiturele fermecate. Probabil nici eu nu sunt capabilă să mă schimb și este posibil să rămân toată viața aceeași femeie încăpățânată care crede că poate cucerii lumea și care se plictisește după prima bătălie. Să duc un război la bun sfârșit, trebuie să însemne al naibii de mult pentru mine. În final, singurii pe care îi putem învinovății suntem tot noi, pentru că am pornit la drum cu speranțe mari, deși în adâncul sufletului știam că este greșit.

I.m back

Știu, știu, nu am mai scris de aproape o lună. Partea bună e că am ieșit relativ din starea aia de cacao despre care v-am povestit în ultimul articol, probabil pentru că am intrat într-una și mai adâncă. Viața e nasoală mai ales când ești student, sesiunea bate la ușa, n-ai loc de muncă, n-ai cu ce să plătești chiria și mai ai 30 de lei în portofel, la care ții ca la cea mai mare comoară.

Am fost nevoită să-mi dau demisia, aparent fosta mea șefă nu mi-a apreciat calitățile minunate și mi-a dat de ales, pleci tu acum sau te dau eu afară peste 2 zile. Am preferat să plec, nu am vrut să-i dau satisfacția să mă concedieze. Și evident că după demisie vine depresia, lacrimi, draci, una alta. În prezent nu am loc de muncă și mă străduiesc să-mi găsesc ceva care se pupă cu programul meu de la facultate. A fost o perioadă dark and in that place they don.t have cookies, IT.S A LIE. Nici să citesc nu am putut, mi-a tot zburat mintea la tot felul de rahaturi și nu am putut să mă concentrez. În toată perioada asta dark am reușit totuși să creez ceva frumos. Partea bună e că sunt optimistă și știu că o să-mi găsesc de muncă, o să fie bine și toți o să trăim fericiți până la adânci bătrâneți.

Minte

De ceva timp încerc să scriu, să-mi las gândurile aici, în acest colț unde puțini știu cine sunt. Dar nu pot, în realitate nici atât. Nu pot să vorbesc, nu pot să mă exprim, nu pot să las gândurile inutile deoparte. Gândesc mult și gândesc prost, mă agăț de situații imposibile. Chiar dacă cunosc adevărul și am o șansă reală la ceva bun, continui să mă uit în urmă. Poate din orgoliu, poate de dor, poate de nebună. Sunt sigură că peste ceva timp o să mă lovesc iar cu palma peste frunte și-o să-mi spun că am fost prostuță că mi-am pierdut timpul prețios cu griji inutile. Sau poate că am văzut o scânteie mică și am crezut că pot crea un foc care să ne consume pe amândoi și mi-am dorit atât de mult încât acum bat câmpii pe blog și scriu tâmpenii pe care nimeni nu le înțelege. Mulți mi-ar spune „get real” dar nu e vorba de ce vreau, ci de ceea ce gândesc. Mintea mea e problema…

 

Când se duse anul?

A trecut un an. Un an întreg în care nu cred că am făcut mare lucru. Și uite că acum am 21. Nu-mi doresc decât să fiu sănătoasă și fericită. La fericire lucrez fără să o urmăresc cu plasa de fluturi, mergem mână în mână și sper să nu ne despărțim pentru că abia ne-am regăsit. Și este un început de relație frumos și sănătos.

Vreau să mulțumesc celor care au rupt câteva minute din timpul lor prețios să mă sune sau să-mi lase un mesaj de „La mulți ani” pe facebook, promit că astă seară o să beau și pentru ei.

 

S-a abolit sclavia?

Niciodată nu m-am dus la un job cu o dorința mai puternică să fiu dată afara, ca acum. De-a lungul anilor am avut foarte multe joburi, am lucrat în domenii diverse și sunt foarte mulțumită de ceea ce am învățat și mândră de oamenii cu care am lucrat. De fiecare data am reușit să găsesc ceva care să mă motiveze sa continui, fie că erau banii, colegii cu care lucram sau pur și simplu ceea ce făceam îmi oferea plăcere. Șefii și ei, foarte mulți și foarte diferiți. Cu unii stăteam la povești, cu alții la cafea sau ne pupam când ajungeam în unitate. Mi-a plăcut să lucrez cu fiecare dintre ei, fiecare m-a învățat câte ceva. Toți au fost bărbați.

Acum mi se taie din salariu dacă vorbesc la telefon, ajung cu 10 minute mai târziu sau stau la „bârfă” cu colegele. Mi se taie din salariu pentru motivul că lipsesc câteva grame din produsele pe care eu le-am găsit ambalate și la locul lor. Am început să visez că sparg vesela pe care „o plătesc din salariu„…până la urmă, dacă nu-mi convine „pot să plec”, așa mi s-a spus. Ce mai contează că-mi fac treaba conștiincios, că nu a făcut nimeni reclamație că nu i-aș fi servit cum se cuvine sau că le-am vărsat ceaiul în poală? Ce contează că am experiență, că sunt de încredere, responsabilă și-mi place să fiu corectă cu mine, patronul și clientul? ”Dacă nu-ți convine, poți să pleci.” Șeful e femeie.

Mi s-a făcut o favoare că am fost angajată acolo, eu o fată de la țară  care nu am băut decât ceai de tei. Sunt o simpla „servitoare” cum aproape că s-a scăpat madame să spună. Cred că este primul loc de muncă unde nu sunt plăcută pentru simplul fapt că sunt inteligentă și descurcăreață, ori de câte ori încerc să spun ceva inteligent sunt privită cu dispreț. Primul loc de muncă unde mi s-a spus „vai, aproape că te invidiez cât de mulți prieteni ai”…

Mă duc stresată, plec stresată. Și totuși, trebuie să rămân pentru că, la naiba, am nevoie de bani. Nu-mi place să lucrez cu oameni care nu-mi acordă respectul cuvenit doar pentru ca sunt „mică”, oameni care nu au încredere că ceea ce fac, fac bine.

Bunătăți de la ALL

De dimineață m-a trezit curierul să-mi spună că are un pachet pentru mine de la editura ALL. Eram foarte adormită, i-am explicat unde trebuie să ajungă, m-am ridicat din pat extrem de ciufulită și am ieșit la poartă să-l aștept, cu gândul că iau repede pachetul și mă bag repede înapoi în pat, dar a ratat reperul pe care i l-am dat și m-a ținut vreo 5 minute în frig, suficient cât să-mi fugă somnul. M-am așezat înapoi în pat, dar cu o carte pe care am luat-o de la bibliotecă săptămâna trecută și pe care trebuie să o înapoiez. O să vă spun despre ea când o termin. Cărțile sunt pentru campania vALLuntar.

150220131873 150220131876

O pădure de zâmbete

A început a doua ediție a campaniei vALLuntar, organizată de editura ALL. Am participat și anul trecut, o să particip și la ediția aceasta. Și anul acesta îmbinăm utilul cu foarte-plăcutul, primim cărți, citim, comentăm și plantă o pădure cu siguranță. Anul acesta Romsilva sprijină proiectul, și pentru fiecare 15 comentarii primim câte un copac. Înscrierile se fac până pe 17 februarie, deci mai aveți timp. Regulamentul îl găsiți aici.

 

Și care e problema ta?

Prin natura job-ului meu, dau peste tot felul de oameni, unii plăcuți, alții nesimțiți care țin neapărat să-și exprime o opinie personala despre persoana ta. De câteva zile m-am angajat ca ospătăriță la o ceainărie și sper să rămân acolo, pentru că m-am săturat să ma tot plimb ca un nomad prin tot Bucureștiul. Cum eu sunt fată conștiincioasă, în fiecare zi ajung cu câteva minute mai devreme, iar zilele trecute când a plouat am întrat într-o cofetărie să-mi aștept colega și cum nu am rezistat tentației, am cumpărat o prăjiturică.

Din nefericire, mai avem un coleg, pe care nu l-am plăcut de la început și sunt absolut sigură ca sentimentul este reciproc :D, are ceva anume care nu-mi place. Coleg care a ținut să-mi precizeze în ziua cu prăjitura că „trebuie să fiu foarte atentă la ce mănânc pentru că oamenii țin cont foarte mult la felul în care arăți, mai ales la noi, în România.” M-am uitat la el foarte senină și i-am spus că eu sunt foarte mulțumită de felul în care arăt, sunt minunată. A mai bombănit ceva dar nu am mai ascultat ce a spus pentru că nu am vrut să-mi stric ziua.

Este adevărat, nu sunt o păpușică subțirică, cu bolovani în buzunare atunci când vântul bate puțin mai tare dar atâta timp cat eu sunt mulțumită de mine, care este problema lui? Nu înțeleg, sincer. Nu încerc să ajung în showbiz, nici pe podium, ci vreau pur și simplu să-mi văd liniștită de viața mea , cum am făcut-o și până acum, fără opiniile răutăcioase ale nimănui. Sunt o persoana al naibii de minunată, prietenul meu imaginar vă poate confirma asta :D.