Cât de importantă este facultatea?

În drum sper casă astăzi mă gândeam că poate nu toți putem face aceleași lucruri, nu toți avem aceleași talente și chiar dacă ne place o activitate foarte mult, o urmărim la TV, în viața reala noi nu avem nici în clin, nici în mânecă cu ea. Spre exemplu, mie îmi place să ma uit la hockey, dar asta nu înseamnă că pot să joc, nici măcar nu mă pot da pe role, ultima dată era să-mi rup picioarele.

Venind de la facultate astăzi mă gândeam că am foarte multe cunoștințe care cu toate că au făcut o facultate, poate 2, cu niște joburi comune, nu sunt nici directori de bancă, nici mari profesori universitari și nici piloți de avion. Cât de importantă este facultatea în România, în condițiile în care după ce o termini riști să lucrezi precum ospătar sau ca viitorul job să nu aibă nici o legătură cu ce ai studiat tu, adică nici o legătură? Poți la fel de bine să faci un curs de calificare și cu ceva experiență adunată în CV cred că iți poți găsi un job bunicel.

Uneori am impresia că gândesc mult prea mult, mai ales atunci când sunt singură și sunt singura 95% din timp. Azi eram în 123 și citeam „Poveștile unei inimi” și m-a lovit-dacă eu nu sunt făcută pentru ceea ce-mi doresc să practic în viitor, ca job? Atunci ce fac? Renunț? Mă sperii și mă închid în casă sau pur și simplu o iau pe un drum mai ușor, îmi văd de viață ca și până acum și bifez următorul vis pe listă? Vreau să eu un sfat, o părere because I am freaking out here!