Galway/Cork/Dublin

“Nu stiu daca e karma sau  Universul a decis sa-mi treaca cu vederea rautatile si sa lase soarele sa straluceasca putin si pe strada mea. V-am spus acum muuult timp ca m-am mutat din Dublin in Galway. Pentru prima data dupa foarte, foarte mult timp pot sa spun ca sunt fericita. “

Mdaaa, bucata aia de articol a fost scrisa acum aproape o luna cand eram inca in Galway. M-am mutat iar, in Cork de asta data. Ma simt iar precum un nomad. Sper sa-mi fac mai mult timp sa scriu. De fapt, am nevoie de energie, nu de timp. Aici totul se rezuma la munca si intors acasa. Acum sefa m-a pus supervisor la standul la care lucrez eu…deci ceva mai multe responzabilitati si ceva mai mult cascaval :D. S-au intamplat atat de multe lucruri de cand nu am mai scris…dar asta va urma. Voi, cum o mai duceti?

P.S. Winter is coming!

Advertisements

Observaţii

Atunci când locuieşti într’o casă mare cu mulţi oameni, ai ocazia perfectă să ‘studiezi’ caracterul omului de lângă tine. Tot ce trebuie să faci e să’ţi iei o cană de ceai şi să te aşezi pe canapea, eventual într’un colţ mai întunecat şi să asculţi. Nu toţi oamenii sunt la fel de uşor de citit, doar aceia care sunt framântaţi de griji mai mari decât ei, pe care nu le pot controla.

Foarte uşor recunoşti o persoană îndrăgostită şi la fel de uşor o recunoşti o persoană care trăieşte cu teamă în suflet. Atunci când cele două merg mână în mână, pacea ta sufletească s’a dus pe apa sâmbetei. Există loc de frică într’o relaţie în care te declari fericit? Declari lumii întregi că îl iubeşti, că ţi’e bine lângă el şi cu toate astea, atunci când îl vezi vorbind cu altă femeie ţi se aprind lumini ciudate în ochi, care spun ‘that bitch must die’ :D. Cât de mult valorează o iubire pe care trebuie să o păzeşti? Oare cel păzit este întotdeauna vinovat sau paranoia ta deformează realitatea?

Femeile tind să fie cicălitoare, mai mult decât este nevoie atunci când au siguranţa unei relaţii de lungă durată, pentru că ştiu că ‘spală dracu’ farfuria aia, de câte ori ţi’am spus’ nu e motiv de despărţire, dar până când? În teorie relaţiile sunt frumoase şi merg întotdeauna ca pe roate, dar realitate nu e făcută după manual şi de caracterul tău nu se potriveşte cu al lui, dacă glumele lui te ofensează şi doar îţi este frică de singurătate, de ce atât efort pentru o relaţie care ştii că are un sfârşit? Eu doar observ şi trag concluzii.

Scrisori de la scriitori

Scrisoare de la scriitorul american John Steinbeck (1902-1968), catre fiul sau ce mare Thom.

New York
10 noiembrie, 1958

Dragă Thom,

Am primit scrisoarea ta de dimineață. Îți voi răspunde din punctul meu de vedere, iar Elaine îți va spune ce crede ea.

În primul rând – dacă ești îndrăgostit – asta e minunat – e cel mai frumos lucru ce i se poate întâmpla unei ființe. Nu lăsa pe nimeni să minimalizeze treaba asta.

În al doilea rând – sunt mai mult tipuri de iubire. Una dintre ele este iubirea egoistă, acaparatoare, dominatoare și sufocantă de care un om se folosește pentru propriul bine. Genul ăsta de iubire e săracă și infirmă. Celălalt tip de iubire e cea care revarsă tot ce e mai bun din tine – bunătate, considerație și respect – nu vorbesc doar despre respectul ce survine din bunele maniere, ci de respectul ca recunoaștere și conștientizare a unicității și valorii celeilalte persoane. Primul tip de iubire o să te îmbolnăvească și o să facă din tine o ființă măruntă și slabă, dar al doilea tip de iubire poate dezlănțui forța, curajul și mărinimia, chiar și înțelepciunea pe care nu știai că o ai.

Tu-mi spui că ce simți tu nu e o dragoste de licean. Dacă ai sentimente atât de profunde – firește că nu e o îndrăgosteală de copil.

Dar nu cred că te interesează ce părere am eu despre sentimentele tale. Tu știi mai bine ca oricine altcineva. Ce ai tu nevoie este să știi ce trebuie să faci în continuare – iar aici pot să te ajut.

Îmbată-te cu iubire și fii fericit și recunoscător că simți asta.

Obiectul iubirii este întotdeauna cel mai frumos din lume. Trăiește sentimentul ăsta.

Când iubești pe cineva, trebuie să-ți amintești că unii oameni sunt timizi și uneori trebuie să iei și asta în considerare.

Fetele, știu ele ce simți și cât de mult, însă le place să o audă spusă cu voce tare.

Se mai întâmpla uneori să nu ți se răspundă sentimentelor din anumite motive – dar asta nu înseamnă că sentimentele pe care le ai sunt mai puțin importante sau frumoase.

În final, trebuie să spun că știu ce simți pentru că și eu simt la fel și mă bucur pentru tine.

Abia așteptăm să o întâlnim pe Susan. E binevenită. Dar Elaine va fi cea care se va ocupa cu aranjamentele întâlnirii pentru că e aria ei de expertiză și e nerăbdătoare. Și ea știe ce-i aia dragostea și te va ajuta poate mai mult decât pot eu.

Și nu-ți fie teamă de suferință. Dacă trebuie să se întâmple, se va întâmpla – cel mai important lucru e să nu te grăbești. Nimic bun nu iese fără răbdare.

Cu dragoste,

Fa

sursa

 

Beauty advisor

Beauty advisor- aşa se numeşte jobul meu şi spre surprinderea mea, nu-l urăsc :D, aşa cum mi s-a întânplat cu majoritatea. Singurele aspecte negative sunt faptul că stau în picioare foarte mult timp, 8 sau chiar 10 ore şi că în fiecare zi trebuie să mă machiez, şi trebuie să mă machiez întens pentru a atrage atenţia cumpărătoarelor, şi pentru o persoană căreia îi e lene uneori să pună mai mult decât o amărâtă de mascara pe gene, asta e o provocare.

Prima dată am învăţat despre fondul de ten şi blush, am avut un întreg speach de învăţat, nu îl ştiu cuvânt cu cuvânt dar improvizez acolo unde este nevoie. Am învăţat cum să le aplic pe faţă, ce beneficii au şi am încercat să le vând. Nu toate cele care se opresc la stand vor să cumpere, trebuie să fii foarte bun să le convingi. După câteva zile în care am vorbit numai despre fond de ten şi blush, am trecut la fardul de ochi. Sunt destul de scumpe produsele, încep de la 15 euro bucata şi ajung până la 100, 180. Partea bună e că  sunt minerale, sunt mai sănătoase, durează mai mult şi au mai multe întrebuinţări. Spre exemplu, fardul de ochi poate fi transformat în ojă sau ruj.

Peste câteva zile o să plec spre sud, în Cork. Totul mi se pare atât de normal, la locul lui. Îmi place aici, îmi place vreme ploioasă, norii, vântul şi oamenii. Sunt politicoşi zi organizaţi, experţi în sărit garduri şi fani ai usturoiului :D. Când stau acasă nu mă machiez niciodată, e bine dacă ies din pijamale în ziua respectivă. Încă nu îmi place să pun mai mult de 3 produse de make-up pe faţă, dar nu prea am de ales. Îmi place aspectul natural, chiar dacă am 10 cutii cu farduri acasă, probabil o sa le arunc când expiră. Clientelor mele nu le pot spune asta, pentru că lucrez pe comision :D.

Viaţa la comun

Nu am fost niciodată un mare fan al locuitului la comun, cu persoane care nu fac parte din familie, pentru că fiecare are un alt stil de viaţă, fiecare ştie ce e mai bine pentru el şi nu toţi au aceeaşi definiţie a cuvântului curăţenie.

Nu pot spune că sunt genul de persoana obsedată de ordine şi curăţenie, dar îmi place ca lucrurile să fie la locul lor, mai ales atunci când locuieşti cu altcineva. Într-un moment ca ăsta trebuie să existe reguli generale, care se aplică tuturor, femeie sau bărbat. Dar recent am descoperit că sunt unii mai încântaţi de bani decât de o casă fără paianjeni şi dead body in the corner :D.

Compania care m-a recrutat pune la dispoziţia angajaţilor o casă mare în care locuiesc atâtea persoane cât încap. Şi încap multeeee:D. Primul lucru pe care l-am observat când am ajuns aici a fost dezordinea, de peste tot. Baie, bucătărie, camere, hol, scări…partea tristă este că aici locuiesc mai multe fete decât băieţi.

Mama m-a învăţat că este frumos ca atunci când cineva vine în vizită la tine, să fie curat. Atunci când locuieşti într-un cartier unde oamenilor le place să arate cu degetul, e bine să te ştii curat. Şi m-a mai învăţat că acolo unde locuiesc mai mult de doua femei, trebuie să fie mereu curat. Recunosc, când stau singură şi eu sunt dezordonată, foarte. Doar cadavrul din colţ lipseşte, dar când locuieşti la comun regulile jocului se schimbă. Acum nu ştiu, poate sunt eu pretenţioasă şi cu nasul pe sus…dar mi.am propus să fiu zen atâta timp cât stau aici, nu vreau să-mi stric buna dispoziţie pentru simplu fapt că unii sunt prost crescuţi şi nu ştiu să-şi spele farfuria după ce au mâncat. Mai multe despre Dublin, în curând.

Vikingi, bere si whisky

Dragii moșului, cu sinceritate vă mărturisesc că urăsc vara din tot sufletul meu cel mare :D, dar cu puțin noroc vara asta nu voi fi în București, o să mă îndrept spre locuri mai ploioase și mai răcoroase. Duminică voi pleca în Irlanda.

Vara a venit, sesiunea s-a sfârșit și primul an de facultate s-a dus. Repede, parcă prea repede. Dacă am învățat ceva anul ăsta de facultate, e ca Creangă avea dreptate când spunea „Știu că sunt prost, dar când ma uit în jurul meu, prind curaj.” ,americanul are dreptate când spune „you don.t shit where you eat” și  sarcasmul e priceless. Priceless!!! 😀

Cât despre Dublin, abia aștept să plec. Jobul e în domeniul vânzărilor directe (hărțuit lumea prin mall), dar e foarte bine plătit în comparație cu România, am ocazia să mă plimb, să interacționez cu persoane noi, să învăț. O să mă întorc prin noiembrie acasă, doar pentru a-mi vedea familia și să mai dau și eu pe la facultate din când în când. O să împărtășesc pe blog impresii de pe tărâmul vikingilor, promit :D.

210620131987