Mesaje de la Univers

De cateva zile stau si ma gandesc si cred ca Universul incearca sa-mi trimita mesaje, care nu sunt deloc codate. Daca imi spuneai prin aprilie ca o sa-mi petrec vara in Irlanda, probabil aruncam cu oua (de Paste) in tine. Despre job v-am mai vorbit, vand produse de make-up si skin care si cifrele arata ca sunt foarte buna la ceea ce fac. Mi-am perfectionat tehnicile de aplicat eye shadow, eye liner, combinat culori si multe alte chestii legate de machiaj. Tutorialele au avut o contributie substantiala 😀

Astazi am avut putin timp liber si m-am plimbat prin oras, dar nu am facut poze. In schimb mi-am primit jumatate din cadoul de Sf. Maria, jumatate o sa vina probabil prin februarie, nu e nimic sigur, doar o promisiune.

Spuneam ca Universul imi trimite mesaje, cum ProTv-ul iti trimite `stiri` in inbox. Mi-am dorit sa lucrez in turism, sa ma plimb, va vad macar o parte din Europa dar uite ca m-a trimis intr-o directie total opusa. Pentru prima data pot sa spun ca-mi place jobul meu si sunt multumita de el, lucrez intr-un magazin high class si am ajuns sa am un venit mult mai bun decat in Romania. Si am ocazia sa invat si sa ma perfectionez, femeile vor folosi intotdeauna make-up, indiferent cat de frumoase sunt, daca nu in fiecare zi, la o petrecere sau o nunta cu siguranta.

 

Si mi se da oportunitatea sa invat sau macar sa observ cum se face un make-up profesionist, cel folosit in filme. Viitorul suna promitator. Si Universul incearca sa-mi spuna sa-mi vad de treaba in continuare, pentru ca ceea ce fac, fac bine. Intr-o zi o sa va arat ceva poze cu make overe facute de mine. Si asta e jumatate din cadoul de ziua mea, jumatatea cealalta vine la primavara :D.

 

Scrisori de la scriitori

Scrisoare de la scriitorul american John Steinbeck (1902-1968), catre fiul sau ce mare Thom.

New York
10 noiembrie, 1958

Dragă Thom,

Am primit scrisoarea ta de dimineață. Îți voi răspunde din punctul meu de vedere, iar Elaine îți va spune ce crede ea.

În primul rând – dacă ești îndrăgostit – asta e minunat – e cel mai frumos lucru ce i se poate întâmpla unei ființe. Nu lăsa pe nimeni să minimalizeze treaba asta.

În al doilea rând – sunt mai mult tipuri de iubire. Una dintre ele este iubirea egoistă, acaparatoare, dominatoare și sufocantă de care un om se folosește pentru propriul bine. Genul ăsta de iubire e săracă și infirmă. Celălalt tip de iubire e cea care revarsă tot ce e mai bun din tine – bunătate, considerație și respect – nu vorbesc doar despre respectul ce survine din bunele maniere, ci de respectul ca recunoaștere și conștientizare a unicității și valorii celeilalte persoane. Primul tip de iubire o să te îmbolnăvească și o să facă din tine o ființă măruntă și slabă, dar al doilea tip de iubire poate dezlănțui forța, curajul și mărinimia, chiar și înțelepciunea pe care nu știai că o ai.

Tu-mi spui că ce simți tu nu e o dragoste de licean. Dacă ai sentimente atât de profunde – firește că nu e o îndrăgosteală de copil.

Dar nu cred că te interesează ce părere am eu despre sentimentele tale. Tu știi mai bine ca oricine altcineva. Ce ai tu nevoie este să știi ce trebuie să faci în continuare – iar aici pot să te ajut.

Îmbată-te cu iubire și fii fericit și recunoscător că simți asta.

Obiectul iubirii este întotdeauna cel mai frumos din lume. Trăiește sentimentul ăsta.

Când iubești pe cineva, trebuie să-ți amintești că unii oameni sunt timizi și uneori trebuie să iei și asta în considerare.

Fetele, știu ele ce simți și cât de mult, însă le place să o audă spusă cu voce tare.

Se mai întâmpla uneori să nu ți se răspundă sentimentelor din anumite motive – dar asta nu înseamnă că sentimentele pe care le ai sunt mai puțin importante sau frumoase.

În final, trebuie să spun că știu ce simți pentru că și eu simt la fel și mă bucur pentru tine.

Abia așteptăm să o întâlnim pe Susan. E binevenită. Dar Elaine va fi cea care se va ocupa cu aranjamentele întâlnirii pentru că e aria ei de expertiză și e nerăbdătoare. Și ea știe ce-i aia dragostea și te va ajuta poate mai mult decât pot eu.

Și nu-ți fie teamă de suferință. Dacă trebuie să se întâmple, se va întâmpla – cel mai important lucru e să nu te grăbești. Nimic bun nu iese fără răbdare.

Cu dragoste,

Fa

sursa

 

Substance abuse?

Nu am depășit încă perioada aia în care deschid pagina de wordpress, îmi las gândurile să facă bătături de atâta alergat prin capul meu și tot să nu reușesc să le fac să treacă de tastatură. Ultima lună a fost una de rahat, din mai multe puncte de vedere, am alergat de la un job la altul, motanul mi-a fost omorât, vizite de la părinți, facturi etc. etc.

Atunci când sunt într-o stare depresivă stau toată ziua în pat, plâng, mă uit la seriale și nu deschid draperiile, stau în colțul meu întunecat până trece :D. Când sentimentele astea în diverse culori închise dispar, se instalează liniștea, o liniște care încă ascunde semnele furtunii în spatele ei.

Atunci când sunt supărată și am 20 de lei în buzunar pe care îi pot cheltuii așa cum îmi poftește suflețelul, mă duc să-mi cumpăr cărți de la anticariat. Îmi place la nebunie să fiu printre cei care răscolesc teancurile de cărți, majoritatea sunt bătrâni și îmi place să-i văd cum le mângâie, cum le pipăie precum niște orbi, cum încearcă să le descopere. Îmi place mirosul de carte veche, îmi amintește de copilărie. Acasă am avut întotdeauna cărți vechi, ale unchilor mei, ale soră-mii și cred că asta e motivul pentru care mirosul lor îmi place atât de mult, e legat de o amintire foarte dragă.

Am foarte multe cărți semnate, cu dedicație, și îmi place să-mi imaginez oamenii care le- au cumpărat și le-au făcut cadoul unei persoane dragi, gândindu-se că respectiva carte poate însemna ceva mai mult pentru ei decât un simplu obiect. Șatra, pe care am primit-o cadou de la un vânzător de la Universitate, e semnat 18 februarie 1986, în Numele trandafirului ”Gothe se temea că lumea modernă s-ar putea transforma într-un spital. O lume în care fiecare cetățean e un bolnav (nu e vorba de vreo reclamă la o anume meserie) și care dovedește că dezordinea s-a instalat pe pământ ca să dăinuie. Încercări de salvare!? Pasiunile purificate renasc sub formă sublimată”, 23 octombrie 1992, Marile speranțe ale lui Dickens sunt semnate 14 noiembrie 1969. Și astea sunt doar cele prin care am răsfoit acum, sunt multe pe care le-am dus acasă, pentru că nu mai aveam spațiu pentru ele. Am mai multe cărți decât citesc, îmi place să le cumpără, să le car prin orașul prin care probabil au mai fost purtate de o mie de ori, să le respir aerul vechi și înțelept, să le citesc.

Așa cum unii colecționează timbre și cărți poștale, eu colecționez cărți semnate, vechi, care au fost oferite unui prieten, unei iubite, unui părinte. Ultima dată când am ieșit în oraș mi-am cumpărat 6 cărți, am cheltuit 20 de lei. Cumpăr, cumpăr mereu cărți parfumate și recitite și reiubite pentru a-mi face sufletul să râdă, chiar dacă grămada se face mare și eu nu o să mai am timp pentru dragele mele.

 

 

Domnișoara Einstein

Târziu, dar am terminat și cea de-a doua carte pentru campania vALLuntar. Deja m-am săturat de programul ăsta sucit, dar n-am ce-i face. În ultima perioadă m-am tot lovit de cărți legate de Primul sau Al Doilea Război Mondial, iar descrierile de acolo, oricât de scurte, mereu îmi dau fiori. Când eram mica, îmi plăcea să vizitez un vecin mai în vârstă, care mereu îmi dădea faguri de miere sau bomboane 😀 și de fiecare dată îmi spunea că el a fost în război, și  într-un lagăr de concentrare. Atunci nu știam ce înseamnă, dar acum îmi dau seama cât de norocos a fost că s-a întors acasă și a putut să-și ia viața de la capăt. Sunt sigură că odată cu vârsta și amintirile devin mai profunde, ai mai mult timp de gândire, mai mult timp pentru a retrăi acea bucată de iad, iar și iar.

Nici Philip Sington nu ne scutește de astfel de detalii, ideile oamenilor veniți de pe front, sentimentele lor și imagini vizuale care-ți fac stomacul să se simtă precum o bucată de pământ din savană, pe care aleargă elefanții.

”Sergentul Stoehr respirase duhoarea trupurilor, se târâse printre și luptase peste rămășițe, își umpluse stomacul cu sângele lor putrezit. Carnea lor devenise carnea lui.”

Domnișoara Einstein ne prezintă povestea doctorului Martin Kirsch, un fost chirurg militar, bântuit de amintirea celor pe care i-a trimis înapoi pe front, a celor pe care i-a ajutat să moară. Amintirile nu sunt singurul „suvenir” cu care s-a întors de pe front, din nefericire în timpul unei operații a fost infestat cu sifilis ”Moarte pentru moarte. Quid pro quo”.  Acesta este și principalul motiv pentru care renunță la chirurgie și își îndreaptă atenția către psihiatrie, coșmarurile și boala nu îi mai permit să opereze. Dar ceea ce îl va schimba cu adevărat este o femeie frumoasă, pe care o zărește câteva secunde în reflexia unei vitrine a unui magazin de muzică ”I-a văzut doar chipul în trecere-buze pline, întredeschise, ochi de culoare închisă. […]. Femeia purta  o pălărie cloș simplă, de culoare maro. Arăta ca o fată sărmană de la țară, tocmai coborâtă din tren, venită să lucreze ca menajeră în marele oraș.”

Întâmplarea face că, în timp ce el fugea de somnul tulbure prin cartiere rău famate, o întâlnește într-un bar. Emoționat, o invită la dans și imaginea pielii ei catifelate îi va rămâne în amintire, la fel și mirosul de vanilie al părului și sărutul pe care „îl fură” de la ea, înainte ca o pană de curent să cadă peste oraș și să o piardă.

Acțiunea cărții are loc în Berlin, în perioada în care Adolf Hitler candidează pentru postul de cancelar al Germaniei, moment în care violențele stradale erau tot mai mai multe, victimele tot mai sângeroase. În această perioadă, o femeie este găsită pe malul unui lac, lovită și plină de sânge și tot ceea ce este găsit la locul incidentului este un pliant la una din conferințele lui Albert Einstein, nimic mai mult. Dusă la spital, femeia nu-și amintește nici măcar numele ei. În aceeași zi, Martin Kirsch se aflta în același spital, căuta o asistentă care l-ar fi putut ajută să-și demonstreze nevinovăția în fața directorului spitalului. Când ajunge în salonul indicat, o găsește nu pe sora Ritter, ci pe Elisabeth ”Pielea îi era de ceară, buzele îi erau crăpate și umflate, iar pleoapele tumefiate. Dar ea era-Kirsch nu avea nici o îndoială: fata din Grenadierstrasse. O îmbrăcaseră într-un halat de spital, genul de halat legat cu șireturi la spate, asemenea unei cămăși de forță. Gâtul îi era pătat cu vânătăi negre, difuze.” 

Atunci, Martin cere ca bolnava să fie trecută în custodia lui. Nu poate spune nimănui scurta legătura dintre ei, reputația lui de doctor și de bărbat logodit trebuiau să rămână intacte. Nu vă spun mai multe, sper că v-am trezit interesul și că o veți citi. Este o carte minunata, un roman în care aflăm foarte multe informații despre Albert Einstein și diverși doctori care au revoluționat domeniul psihiatriei. Sington te face să simți durerea lor, violențele și parcă vezi sângele amestecat cu noroiul pe fețele soldaților pentru care „viața” devine un element al trecutului.

Articolul este scris pentru campania vALLuntar, cu sprijinul ROMSILVA şi fiecare 15 comentarii valorează un copac.

Dezghețul-A.D. Miller

Am terminat de ceva timp prima carte primită de la editura ALL pentru campania vALLuntar, dar timpul nu mi-a permis să termin ceea ce am început. Astăzi am prins puțin timp liber și am zis să vă povestesc și vouă despre cartea lui A.D. Miller.

Dezghețul este drama psihologică a unui avocat englez care locuiește la Moscova, un bărbat simplu care trăiește o poveste de dragoste care îi va marca tot restul vieții. Nick Platt povestește în scris unei persoane dragi lui tot ceea ce s-a întâmplat în perioada în care a locuit în Rusia post-comunistă. Începe prin ai povesti de afacerea la care lucra împreună cu colegul lui, Paolo. Cei doi se ocupau de legătura dintre firma care exploata petrolul din oceanul înghețat și băncile care finanțau împrumutul, numai că de data aceasta lucrurile nu au mers așa cum se așteptau cei doi. De fapt, firma care se ocupa cu construcţia conductelor pentru petrol nu exista şi banii au fost pierduţi.

Maşa, roşcata cu ochii verzi care i-a furat inima lui Nick, a fost cea care i-a schimbat viaţa. Facând pe erou cand un hot încerca să’i fure poşeta, ajung să se cunoască mai bine, acesta o cunoaşte pe matuşa lor pe care o ajută cu actele unui transfer de apartamente, din centrul Moscovei, in Butovo, un loc liniştit şi numai bun pentru bătrâneţile obosite ale Tatianei. Dar nici iubirea Maşei nu este ceea ce pare în acea Moscovă îngheţată, şi o dată cu primăvara iese şi adevărul la iveală-ea nu l-a iubit niciodata, i-a usurat contul din banca cu 25.000 de dolari şi Tatiana nu era matuşa lor, era o simplă bătrână pe care, cu ajutorul lui, au păcălit-o, i-au luat apartamentul şi au lăsat-o în stradă. După toate cele întâmplate, nu a mai fost nici una de găsit, nici femeia pe care el o iubea şi cu care spera să-şi întemeieze o familie, nici bătrâna păcălită şi rămasă fără casa. Faptele lui inconştiente îl vor bântui tot restul vieţii.

”Nu-i aşa că sunt ciudate acele prime telefoane, când vorbeşti cu persoana aia nouă, la care te gândeşti tot timpul şi pe care, de fapt, n-o cunoşti deloc? Acele momente ciudate care ar putea însemna o cotitură în viaţa ta, care ar putea însemna totul sau nimic.”

”A acoperit combinaţia optimă de nevoi: nevoia de a salva pe cineva, sau de a crede că poţi să o faci, pe care cred că toţi bărbaţii o simt pe undeva, şi nevoia de a fi salvat.”

‘‘E o ţară bizară Rusia asta, cu păcătoşii ei talentaţi şi cu sfinţii ei de ocazie, sfinţi de bună-credinţă, pe care numai un astfel de loc, de o desăvârşită cruzime, i-ar putea produce, un amestec nebun de mizerie şi glorie.”

Articolul este scris pentru campania vALLuntar, cu sprijinul ROMSILVA şi fiecare 15 comentarii valorează un copac.

 

 

Bunătăți de la ALL

De dimineață m-a trezit curierul să-mi spună că are un pachet pentru mine de la editura ALL. Eram foarte adormită, i-am explicat unde trebuie să ajungă, m-am ridicat din pat extrem de ciufulită și am ieșit la poartă să-l aștept, cu gândul că iau repede pachetul și mă bag repede înapoi în pat, dar a ratat reperul pe care i l-am dat și m-a ținut vreo 5 minute în frig, suficient cât să-mi fugă somnul. M-am așezat înapoi în pat, dar cu o carte pe care am luat-o de la bibliotecă săptămâna trecută și pe care trebuie să o înapoiez. O să vă spun despre ea când o termin. Cărțile sunt pentru campania vALLuntar.

Care este personajul tău prefert?

Nu’mi amintesc exact unde am citit asta, dar suna cam aşa ”A pune un iubitor de cărţi să’şi aleagă cartea preferată e ca şi cum ai pune o mamă să’şi aleagă copilul preferat” , poate că n’am formulat eu tocmai corect, dar aţi prins ideea.Dacă dintre cărţi nu putem alege, să alegem dintre personaje. M’am gândit la o mică provocare pentru bookaholicii din blogrollul meu (mwahahahahaha), vreau să’mi spuneţi care este personajul vostru preferat şi de ce. Eu încă nu ştiu, o să mă gândesc temeinic la asta şi o să vă spun, promit solemn :D.

Kadia, Andra, Anne, Liz, Vlad, Oana, O Oană, Roşcata, Cuddleweather. …inclusiv cititorii mei sunt rugaţi să lase un comentariu.