A început a doua ediție a campaniei vALLuntar, organizată de editura ALL. Am participat și anul trecut, o să particip și la ediția aceasta. Și anul acesta îmbinăm utilul cu foarte-plăcutul, primim cărți, citim, comentăm și plantă o pădure cu siguranță. Anul acesta Romsilva sprijină proiectul, și pentru fiecare 15 comentarii primim câte un copac. Înscrierile se fac până pe 17 februarie, deci mai aveți timp. Regulamentul îl găsiți aici.
Cațiva știu că mi s-a topit tastatura cu o zi înainte să plec la țară. Abia astăzi mi-am cumpărat una nouă și nu îmi place, fratele lui ă lipsește și nu știu unde să-l mai caut. Asta este, o se încercăm să ne descurcăm fără el. Pentru superblog nu am mai scris din 2 motive: 1-mi s-a topit tastatura și 2-am plecat la țară pentru o săptămână. Poate că cineva mult mai talentat decât mine va câștiga concursul.
Astăzi, după ce mi-am achiziționat noua tastatură, am trecut prin piață după bunătăți. Mi-am cumpărat minunate ciuperci, delicioase portocale și foarte arătos și la fel de gustos dovleac, numai bun pentru plăcintă. Așa că azi am gătit ciuperci umplute cu brânză și mărar și plăcintă cu dovleac, prima și minunata mea plăcintă cu dovleac
Drăguța de Kadia propune un concurs cu dovleci, gustos sau artistic, depinde cât de talentat ești în bucătărie sau la sculptat. Eu am ales să îl gătesc, cu toate că atunci când l-am cumpărat m-a întrebat tanti de la piață ”Îl vrei să-l scobești? Nu mamaie, să-l mănânc.”:D. Este prima mea plăcintă cu dovleac și este absolut delicioasă (și pentru că nu are cine să mă laude, mă laud singură :D). Am prăjit dovleacul, i-am pus scorțișoară, o mână de nuci, zahăr și puțină coajă de portocale. Aluatul tot eu l-am făcut, din 2 ouă, zahăr,ulei și făină cât cuprinde. Nu prea am fost mulțumită de aluat, dar rezultatul final e demențial.
Și pentru că în unele situații o fată de la țară se descurcă mai bine decât una de la oraș, mi-am plantat o rădăcină de pătrunjel și una de țelină, pentru a nu mai cumpăra de fiecare dată când am nevoie 😀
Era o zi de sâmbătă, puțin cam mohorâtă dar m-am hotărât totuși să ies cu un amic la un pahar de bere. Trecuse deja o perioadă destul de lungă de când ieșisem de la recondiționat și încă eram puțin supărat pentru că au trebuit să-mi înlocuiască placa de bază cu cea a unui laptop mult mai tânăr și mi-au îndepărtat câteva taste din cauza unui pahar de suc vărsat pe ele. Preietenii mei au încercat să mă încurajeze, să-mi ridice moralul dar cum un laptop nu trăiește 100 de ani, mi-am propus să merg la cel mai luxos local din oraș. Oktal.
Pentru prima dată de la recondiționare, am vrut să nu-mi mai fie rușine de ceea ce sunt: un laptop vechi, cu unele piese lipsă, cu unele înlocuite, dar cu poftă de viață, de ascultat muzică, de văzut filme. Dar printre atâtea noutăți din magazinul online Oktal, e puțin cam greu să te simți tânăr și înfloritor.
Când eu și amicul meu, un telefon fără Bluetooth cameră foto și cu 2 taste lipsă am intrat la Oktal, toți s-au oprit din ce făceau și s-au uitat surprinși la noi. Mai puțin ea. Ne-am așezat la masă, eu încă cu ochii la ea, o frumoasă tabletă cu ecranul lucios, cu un titlu de carte în priviri și Wi-Fi-ul pornit. Discuta cu o prietenă când am intrat și probabil a fost singura din mulțime care mi-a zâmbit mie, un laptop trecut de prima generație. Emoționat, mi-am întors privirea de la ea roșind ca un adolescent proaspăt îndrăgostit. Adolescent nu eram, dar cu siguranță îndrăgostit până peste cap, da!
A doua seară am revenit la Oktal, pentru a vedea tableta cea zâmbitoare, mereu la aceeași masă, mereu cu ochii la mine. După o săptămână de flirt continuu, mi-am luat acumulatorul în dinți și m-am dus la ea să o invit la o cafea a doua zi. A spus da, mi-a zâmbit și eu am plecat cu acumulatorul încins de emoție.
Și iată-ne 2 ani mai târziu, în același magazin online Oktal în care ne-am întâlnit pentru prima dată, pentru a-i promite că voi fi acolo lângă ea, la bine și la rău, iar copiii noștri vor rămâne fideli clienților lor așa cum și noi am fost o viață întreagă. Promisiunea am făcut-o în 1999 și o respect și azi cu sfințenie, pentru că ea este tot ce am mai scump pe lume. Magazinul online încă există, pentru că și el își respectă promisiunile față de clienții săi. La bine și la greu, din 1999.
Super Blog 2012, etapa nr. 3
După cum titlul povestii mele spune, sunt o rochie. O rochie simplă, modestă, într-o culoare arămie precum frunzele copacilor în mijloc de octombrie și la fel de ușoară ca briza răcoroasă a vântului. Sunt moale la atingere și mă mulez perfect pe corp, asta datorită combinației de materiale din care sunt făcută- 60% bumbac, 40% polyester. Sunt ușor de purtat, pentru că vin într-o varietate de forme și culori. Așa cum frunzele nu seamănă una cu alta și eu sunt diferită.
A fi diferit este motto-ul familiei mele. Poate că ar fi bine să vă spun mai multe despre mine, să vă las să-mi pătrundeți tainele fibrelor textile.
M-am născut sub blazonul Desiner/s, marcă proprie a hypermarketului Real. Suntem o familie ciudată, ne completăm unul pe celălalt, de fapt, nu putem exista unii fără alții. O rochie are nevoie de un dres frumos care să acopere delicat piciorul, dresul de un pantof elegant, cu toc, care să pună în evidență domnișoara. E normal ca în orice familie numeroasă personajele de sex masculin să nu lipsească. Cineva trebuie să ducă numele nostru mai departe, să susțină brandul și să-l facă faimos și printre bărbații meticuloși, care preferă un pulover chic și călduros unei haine banale, iar Designer/s oferă articole de la cei mici până la cei mari.
Ne place să respectăm calitatea și să îndeplinim toate așteptările clienților noștri în materie de vestimentație. Cam asta ar fi, în mare parte povestea mea și a celor ca mine, ne potrivim oricui, oricând. Cu toți, suntem o familie.
Super Blog 2012, etapa nr. 2
A fost o dată ca niciodată, că de n-ar fi nu s-ar povesti, într-un regat îndepărtat și puțin cam poluat, un falnic prinț cu plete blonde și ochi precum cerul dimineților de mai, înalt ca un brad verde și mai mândru decât un curcan într-un cârd de curci. Acest prinț al nostru, pe numele lui de flăcău Costel nu era foarte luminat la minte, noroc mare avea cu ta-su, care era mare împărat mare, peste 9 regate, 9 mări și 9 oceane, păduri întinse și câmpii roditoare, iazuri pline cu pește și mall-uri pline cu haine de firmă, avea supuși loiali și spre că s-a înțeles, suficienți bani pentru a îi consuma la micul dejun, prânz și cină. Marea dezamăgire a acestui împărat era fiului lui, Costel (a.k.a. Costy), care pe cât de frumos era, pe atât prost.
Flăcăul nostru nu era tocmai un erudit, tot ce citea el erau statusurile de Facebook ale prințeselor de prin vecini și din când în când câte o revistă FHM, GQ sau Playboy. Cum în paginile tabloidelor nu erau trecute luptele istorice cu trolii, poemele celui mai tare scriitor de la curte și nici mișcările de luptă cu sabia, împăratul și-a pus toate speranțele în meditatorii de la curte, poate poate îl vor ajuta să ia Bac-ul.
Văzând că meditațiile nu dau roade și prințul e tot cu mintea-n colțuri, l-a amenințat că-l spânzură în piață, că-l trimite să lucreze în mina de diamante cot la cot cu spiridușii, dar flăcăul nostru umbla din tavernă în tavernă, cu domnițele după el. Bătrânul bufon de la curte, văzându-și stăpânul tot mai amărât pe zi ce trece, îi spune așa ”Măria ta, știu că fecioru-tu e o mare dezamăgire pentru tine, că e un ceas greu și că Bac-ul bate la ușă, dar cred că știu o modalitate cum l-ai putea face să învețe. De câteva luni mă tot bate la cap și-mi povestește despre o nouă mașină ce urmează să iasă pe piață, poate dacă l-ai mitui puțin, s-ar pune cu burta pe carte.” Ca prin minune, împăratul se lumină la față și puse imediat să fie chemat fecioru-su.
-Tată, ce tot atâta grabă, s-a întâmplat ceva?
-Fiule, vreau să-ți propun un târg. Dacă iei Bac-ul, îți promit că o să-ți cumpăr tot ce-ți poftește ție sufletul. Cum altă modalitate de a te face să înveți nu este și știu că îți dorești noua Toyota Avensis foarte mult, m-am gândit să ti-o ofer ca premiu.
-Dar tată, cum? Îmi promiți tu că de voi lua examenul cu notă mare, o să am cea mai tare mașina din regat?
-DA!
-Noua Toyota Avensis îmbunătățită, cu un design complet nou, atât la exterior cât și la interior, cutie de viteze manuală în 6 trepte și o cutie opțională, automată tot cu 6 trepte?
Costy deveni dintr-o dată agitat, mergea dintr-un colț în altul al camerei și vorbea mai mult pentru el decât pentru împărat.
-Motor diesel D-4D de 2.0 litri, 124 cai putere, motor Valvematic pe benzina ce produce 148 cai putere, sistem multimedia Touch, Touch&Go și Touch and Go Plus, toate cu un ecran de 6.1 inci, conectivitate Bluetooth, GPS, sistem de scanare a drumului, consum mai redus de combustibil și reducerea emisiei de dioxid de carbon cu 15 %. Dintr-o dată chipul flăcăului se lumină și plecă din cameră ca vântul.
Și uite așa, al nostru prinț Costel și-a tras mașină nouă și diplomă de Bacalaureat. Acum merge la McDrive cu Toyota, nu cu trăsura cum făcea cu 6 luni în urmă. Mintea lui tot în colțuri a rămas, frecventează aceleași taverne și ta-su așteaptă apariția noului iPhone 6, poate îl convinge să-și ia o slujbă.
Și-am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea așa, și exceptând ce-a spus despre Avensis, v-am spus oameni buni, o mare minciună.
Notă de subsol-la câteva luni după ce Costy a luat Bac-ul, naratorul a primit una cadou de la împărat pentru că, nu-i narator mai tare-n tot regatul și merita din plin, după tot efortul depus. Iar acum, dragul de el se plimbă de pe un tărâm pe altul, împreună cu soția-și-au dat demisia, au Toyota acum.
Sursă imagine Toyota
SuperBlog 2012, etapa nr. 1
Domnule, m-ai supărat groaznic, așa că îți declar război. Hai să vedem care-i mai bun (deși cred ca amândoi știm :D). Să ne batem în (super) bloguri, în verbe să ne tăiem și cu perscurtări să ne
scoatem ochii, pe câmpul de luptă Superblog.
Un loc pentru sufletul meu…sufletul meu nu are un singur loc, sufletul meu lasă o bucată din el în fiecare oraș pe care îl vizitează, fiecare parc cu flori ce-i colorează zâmbetul și fiecare stradă care îi poartă pașii. Sufletul meu e încâlcit precum străzile pe care picioarele lui obosite încă se chinuiesc să pășească fără să pară că e trist, că are lacrimi în ochi sau pur și simplu vrea să renunțe și să meargă acasă.
Am fost adoptată, de București. M-a primit în inima lui gri și rece, plină de fum de țigară, de vânzători ambulanți și de fantome ale fostelor lui iubiri care încă îl bântuie, iubiri care vor trăi veșnic în sufletul lui, alături de a mea. La început a fost greu, nu prea ne-am înțeles pentru că îmi era teama de el, era-și este- mare și impunător, întortocheat, neînțeles și oarecum pretențios, dar cu răbdare și dragoste, am reușit să ne „conectăm” de minune și să închegăm o „relație” frumoasă și loială.
Piciorușele mele obosite s-au plimbat peste tot, de multe ori s-au rătăcit dar au ajuns întotdeauna la locul potrivit, mai devreme sau mai târziu cu 10 minute. Eu mereu alerg-după autobuz, după metrou, după iubire, iar el a fost mereu aici și m-a primit cu brațele deschise, chiar dacă am întârziat 16 ani. Ne zâmbim drăgăstos printre frunzele din parcul Cișmigiu, ne plimbăm de mână atunci când adie vântul și ne sărutăm când plouă, ne sărutăm cu pasiune pentru că ne iubim și sufletele noastre sunt unul.
Anticariatul meu preferat păstrează poveștile iubirilor pe care le-a cărat și ocrotit în atâția ani de existență, iubiri care nouă ni se par basme pentru ca astăzi totul este atât de volatil și ne scapă printre degete-dragoste, prietenie, viață…Mă fascinează descrierile despre Bucureștiul interbelic și comunist, îmi permit să „văd” cum a fost „iubitul” meu în relația cu alte timpuri-la fel de elegant, de impunător, de plin de iubire și fum de țigară. Lui i-am încredințat secretul dragostei, suferinței și visurilor mele și nu mi-e teamă că le va dezvălui, străzile nu vorbesc, deși spun atât de multe…
Articol pentru concursul aniversar organizat de Kadia.
Cand eram prin liceu, mi-am gasit un nou hobby-jocurile pe calculator. Am jucat atunci cateva luni bune, era singurul lucru pe care il facea, inainte sa plec la scoala si dupa ce veneam de la scoala. Imi place sa ma joc, ma ajuta sa uit lucruri mai putin placute. Nu imi place daca sunt foarte complicate, precum cele de strategie ci imi plac cele simple, care reusesc sa te tina legat de ele ore in sir.
Chiar daca acum sunt mai ocupata ca acum 2 ani, tot imi gasesc cateva ore pe saptamana pentru acest hobby. Cu un simplu search pe Google “Play Games Online, Jocuri Online” nu vei sti de unde sa alegi. Un joc ce da dependenta si pe care il stiu de la Filip este este Bloxorz. Nu am trecut niciodata mai departe de nivelul 3, dar incerc in continuare. Copilul din noi nu moare niciodata si chiar de nu ne mai urcam in copaci si nu ne mai ascundem, ne vom jucam toata viata.
Nu imi dau seama daca eu imbatranesc sau copii din ziua de azi se “iubesc” tot mai devreme, din frageda pruncie? Oriunde merg, ma lovesc de indragostiti pupaciosi si lipiciosi, unii de-ti vine sa-i bati altii sa-i iei acasa si sa ii torturezi pana dezvaluie secretele relatiei lor perfecte. Imi place sa fiu inconjurata de iubire, pana la urma “love is in the air”.
Nu ii inteleg pe cei care spun ca se plictisesc cand sunt atat de multe lucruri de facut in 2. Cu putina imaginatie, gasesti cate un lucru de facut in fiecare saptamana (presupunem ca au job si se vad in weekend:P)-puteti gati impreuna (sau tu gatesti si el sta langa tine), puteti urmari un film acasa cu un castron de popcorn langa, plimbari prin parc, nopti nebune impreuna unde imagiantia este ingredientul principal. Cred ca sarea si piperul intr-un astfel de moment este lenjeria intima-sexy, provocator dar oarecum cuminte.
Mie mereu mi-au placut barbatii in uniforma-marinarii, jandarmii, pompierii iar daca ai suficient de mult curaj ai putea incerca cateva costume sexy care cu siguranta or sa aprinda cateva artificii pe tavanul vostru. Lenjeria sexy este mereu cea mai buna idee de a alunga plictiseala sau chiar si atunci cand vrei sa te simti bine in pielea ta. Nu trebuie sa ai partener sa iti pui o pereche de chilotei super sexy, important este ca iti da un plus de incredere.
Sunt atat de talentata incat daca s-ar face un concurs “Cine o da in bara mai tare” as castiga detasat. Atunci cand sunt toate bune si frumoase piticii sar din cutie si incep sa ma traga de urechi.
P.S. Azi cred ca mi s-a oprit inima pentru cateva secunde
All about Giulia ♥ 