Galway/Cork/Dublin

“Nu stiu daca e karma sau  Universul a decis sa-mi treaca cu vederea rautatile si sa lase soarele sa straluceasca putin si pe strada mea. V-am spus acum muuult timp ca m-am mutat din Dublin in Galway. Pentru prima data dupa foarte, foarte mult timp pot sa spun ca sunt fericita. “

Mdaaa, bucata aia de articol a fost scrisa acum aproape o luna cand eram inca in Galway. M-am mutat iar, in Cork de asta data. Ma simt iar precum un nomad. Sper sa-mi fac mai mult timp sa scriu. De fapt, am nevoie de energie, nu de timp. Aici totul se rezuma la munca si intors acasa. Acum sefa m-a pus supervisor la standul la care lucrez eu…deci ceva mai multe responzabilitati si ceva mai mult cascaval :D. S-au intamplat atat de multe lucruri de cand nu am mai scris…dar asta va urma. Voi, cum o mai duceti?

P.S. Winter is coming!

Advertisements

Viaţa la comun

Nu am fost niciodată un mare fan al locuitului la comun, cu persoane care nu fac parte din familie, pentru că fiecare are un alt stil de viaţă, fiecare ştie ce e mai bine pentru el şi nu toţi au aceeaşi definiţie a cuvântului curăţenie.

Nu pot spune că sunt genul de persoana obsedată de ordine şi curăţenie, dar îmi place ca lucrurile să fie la locul lor, mai ales atunci când locuieşti cu altcineva. Într-un moment ca ăsta trebuie să existe reguli generale, care se aplică tuturor, femeie sau bărbat. Dar recent am descoperit că sunt unii mai încântaţi de bani decât de o casă fără paianjeni şi dead body in the corner :D.

Compania care m-a recrutat pune la dispoziţia angajaţilor o casă mare în care locuiesc atâtea persoane cât încap. Şi încap multeeee:D. Primul lucru pe care l-am observat când am ajuns aici a fost dezordinea, de peste tot. Baie, bucătărie, camere, hol, scări…partea tristă este că aici locuiesc mai multe fete decât băieţi.

Mama m-a învăţat că este frumos ca atunci când cineva vine în vizită la tine, să fie curat. Atunci când locuieşti într-un cartier unde oamenilor le place să arate cu degetul, e bine să te ştii curat. Şi m-a mai învăţat că acolo unde locuiesc mai mult de doua femei, trebuie să fie mereu curat. Recunosc, când stau singură şi eu sunt dezordonată, foarte. Doar cadavrul din colţ lipseşte, dar când locuieşti la comun regulile jocului se schimbă. Acum nu ştiu, poate sunt eu pretenţioasă şi cu nasul pe sus…dar mi.am propus să fiu zen atâta timp cât stau aici, nu vreau să-mi stric buna dispoziţie pentru simplu fapt că unii sunt prost crescuţi şi nu ştiu să-şi spele farfuria după ce au mâncat. Mai multe despre Dublin, în curând.

Ploaia

Sunetul ploii e o muzică atât de frumoasă pentru urechile mele și mirosul de pământ ud și  frunze verzi îmi inundă plămânii. Nici măcar tunetele nu mă mai sperie. Au fost zile când am așteptat cu mare nerăbdare puțină ploaie, pentru a ne răcorii sufletele încinse de ură, de invidie, de teamă. Avem nevoie din când în când să ne spălăm sufletul și trupul cu apă de ploaie, să plângem și noi o dată cu cerul.

Nu știu ce fac, un știu încotro mă îndrept, dacă ceea ce fac e corect sau nu, dar trebuie sa profităm de fiecare oportunitate pe care viața ne-o da, nu? M-am pierdut undeva pe drum, în nenumăratele zâmbete false pe care le-am oferit oamenilor, în foarte numeroasele rahaturi de care m-am tot împiedicat, reale sau imaginare, mintea mea nu a făcut diferența. Acum încerc să supraviețuiesc, să-mi plătesc chiria și să scap de sesiune. Am cerut o schimbare și am primit șansa să fac una majoră în viața mea, așa că peste vreo 20 de zile plec din țară pentru vreo 4 luni, pentru muncă. Sper.

Și am aflat secretul unei minț liniștite-nu mai gândești și lași lucrurile să meargă de la sine, fără dramă, fără „de ce”-uri. Deși uneori merită să faci o situație disperată dintr-una liniștită și să lupți, să lupți chiar cu riscul de a rămâne permanent cu cicatrici pentru că nu o faci doar pentru tine, ci pentru sufletele de lângă tine.

Sărbători fericite

Azi am avut o zi proastă, a început de dimineață de la 6. Bunica mea spune că dacă începi cu stângul ziua de luni o să-ți meargă rău toată săptămâna și sper din suflet să nu fie așa, deși bate o apocalipsă la ușă :D. Azi am mers la muncă doar pentru a mă întoarce acasă pentru ca idioții  de la firmă au trimis pe altcineva în locul meu, mi-au stricat toată ziua iar apoi cei de la ratb mi-au dat amendă pentru că nu am avut abonament, amendă plătită din banii de facturi ai soră-mii:). Ziua încă nu s-a sfârșit, mă aștept să-mi cadă un asteroid în cap sau să mă omoare vreun orc în vis (pentru că de când citesc Stăpânul inelelor visez numai elfi, goblini și alte creaturi minunate).

Azi e ultima zi în care am net, vineri plec acasă și aș vrea să vă urez acum Sărbători Fericite și să vă aducă moșul tot ce vă poftește suflețelul. Eu vreau de la el doar liniște, sănătate, nițică dragoste și curaj pentru anul ce vine, sper că o sa fie mai bun decât astă ce se sfârșește. Pentru mine 2012 nu a fost un an bun, a fost un an sec, tot ce-am făcut a fost să muncesc și din când în când să-mi înjur șeful :D. Am încredere că anul viitor o să fie unul minunat, pentru că trebuie să fie iar până atunci nu pot decât să am încredere în mine că voi supraviețui apocalipsei 😀 și nu mă voi îngrășa după masa de Crăciun și cozonacii bunicii. Sărbători fericite dragii…babei, gânduri bune să aveți și pace în suflet.

Ohh, and I love her

Prin pădure pe cărare..

În weekend am fost la țară. Am fost la pădure după ciuperci, am găsit 10 și le-am fript la bunica pe plită. Am mâncat mămăligă cu lapte prins și am pierdut câinele- care a venit acasă pe la 10 :). M-a suit în cireș, am mâncat până am crezut că o să crăp, iar apoi  am trecut la zmeură și vișine. Am ajuns în București mai obosită decât am plecat de aici, dar a meritat. Voi cum ați petrecut în weekend?

This slideshow requires JavaScript.

Greșim ca să trăim sau trăim ca să greșim?

Poate că este o întrebare stupidă, dar nu există om care să nu fi greșit cel puțin de 100 de până acum. Sunt greșeli bune și greșeli mai puțin bune, pe care le regretăm tot restul vieții, dar atunci când ai de ales între două dintre acestea și nu știi care e bună și care e rea, ce faci?( O greșeală este percepută ca o situație neplăcută și inconfortabilă, dar în final te poate duce spre ceva foarte bun-greșeală cu happy ending.)

Sunt două situații care pot în aceeași măsura să fie bune și proaste, spre exemplu, vrei să părăsești Bucureștiul însorit pentru un loc și mai însorit, dar unde există riscul să plouă. Poate că acolo o să fie soare tot timpul, asta nu ai de unde să știi și în loc să mergi în vacanță, de teama ploii ai rămas între betoane. Îți să-ți asumi riscul oricum și-ți iei zborul său rămâi între cutiile gri doar pentru că ști că te poți feri de ploaie? Poate că vacanța o să fie minunată, de 100 de ori mai minunată decât zilele pe care ai ales să le petreci în oraș și să te sufoci doar pentru că e sigur și uscat. Trebuie să ne asumăm riscul, nu? Să mergem să dansăm în ploaie. Sper că m-am făcut înțeleasă…

Și o melodie care nu are nici o legătură cu articolul, dar îmi place mult, am ascultat-o toată ziua…prenditi cura di me amore.:)

 

Un loc pentru sufletul meu

Un loc pentru sufletul meu…sufletul meu nu are un singur loc, sufletul meu lasă o bucată din el în fiecare oraș pe care îl vizitează, fiecare parc cu flori ce-i colorează zâmbetul și fiecare stradă care îi poartă pașii. Sufletul meu e încâlcit precum străzile pe care picioarele lui obosite încă se chinuiesc să pășească fără să pară că e trist, că are lacrimi în ochi sau pur și simplu vrea să renunțe și să meargă acasă.

Am fost adoptată, de București. M-a primit în inima lui gri și rece, plină de fum de țigară, de vânzători ambulanți și de  fantome ale fostelor lui iubiri care încă îl bântuie, iubiri care vor trăi veșnic în sufletul lui, alături de a mea. La început a fost greu, nu prea ne-am înțeles pentru că îmi era teama de el, era-și este- mare și impunător, întortocheat, neînțeles și oarecum pretențios, dar cu răbdare și dragoste, am reușit să ne „conectăm” de minune și să închegăm o „relație” frumoasă și loială.

Piciorușele mele obosite s-au plimbat peste tot, de multe ori s-au rătăcit dar au ajuns întotdeauna la locul potrivit, mai devreme sau mai târziu cu 10 minute. Eu mereu alerg-după autobuz, după metrou, după iubire, iar el a fost mereu aici și m-a primit cu brațele deschise, chiar dacă am întârziat 16 ani. Ne zâmbim drăgăstos printre frunzele din parcul Cișmigiu, ne plimbăm de mână atunci când adie vântul și ne sărutăm când plouă, ne sărutăm cu pasiune pentru că ne iubim și sufletele noastre sunt unul.

Anticariatul meu preferat păstrează poveștile iubirilor pe care le-a cărat și ocrotit în atâția ani de existență, iubiri care nouă ni se par basme pentru ca astăzi totul este atât de volatil și ne scapă printre degete-dragoste, prietenie, viață…Mă fascinează descrierile despre Bucureștiul interbelic și comunist, îmi permit să „văd” cum a fost „iubitul” meu în relația cu alte timpuri-la fel de elegant, de impunător, de plin de iubire și fum de țigară. Lui i-am încredințat secretul dragostei, suferinței și visurilor mele și nu mi-e teamă că le va dezvălui, străzile nu vorbesc, deși spun atât de multe…

Articol pentru concursul aniversar organizat de Kadia.

Hristos a înviat!

Hristos a înviat! Ce vorba Sfânta!
Îți simți de lacrimi calde ochii uzi
Și-n suflet parca serafimii-ți cânta
De câte ori creștine o auzi.

Hristos a Înviat în firul ierbii,
A înviat Hristos în Adevăr;
În poienița-n care zburda cerbii,
În florile de piersec și de mar.

În stupii de albina fără greș,
În vântul care sufla mângâios
În ramura-nflorită de cireș
Dar vai, în suflet ți-nviat Hristos?

Ai cântărit cu mintea ta creștine
Cât bine ai făcut sub cer umblând,
Te simți măcar acum pornit spre bine
Măcar acum te simți mai bun, mai blând?

Simți tu topita-n suflet vechea ura?
Mai vrei pieirea celui plin de Har?
Ți-ai pus zăvor pe bârfitoarea-ți gura?
Iubirea pentru semeni o simți jar?

O, dacă-aceste legi de-a pururi sfinte
În aur măcar azi te-au îmbrăcat
Cu serafimii-n suflet imn fierbinte
Ai drept sa cânți: Hristos a Înviat!

Vasile Militaru – Hristos a înviat !

P.S. Știu că  este puțin cam târziu pentru astfel de urări, dar am fost plecată din București și nu am avut internet.

Drumurile noastre toate

Citeam aici despre drumuri și am început să mă gândesc și eu la ale mele. Se spune că trebuie să te bucuri de călătorie fără să te gândești la destinație, să nu faci planuri, să nu te gândești la viitor prea mult și să lași viața să de ducă pe cărări nebănuite. Eu nu pot.

Am plănuit călătoria de mult timp și să abandonez totul acum ar însemna să mă abandonez pe mine, să fug de mine. Mie îmi place să îmi plănuiesc ”călătoriile„, să știu exact încotro mă îndrept. Îmi place siguranța, dar nu stabilitatea. Dacă rămân într-un loc prea mult timp încep să mă plictisesc și vrea să o iau iar la drum, să văd, să cunosc. Uneori îmi doresc atât de mult să plec iar, să încep o altă viață, să cunosc oameni noi, să mă îndrăgostesc, să am alt loc de muncă…dar nu pot să abandonez totul fără măcar să fi văzut cum este, fără să fi încercat cel puțin o dată.

Toată lumea are regrete, toți am făcut la un moment dat lucruri care acum ni se par atât de stupide și ne gândim ”Doamne, cum?„. Eu prefer să regret ce am făcut, și nu ce nu am făcut. Dacă ”drumul„ nu va fi așa cum m-am așteptat, tot voi fii mândra de mine pentru că am avut curajul să plec în ”călătorie„ și a doua oară. Prefer să știu încotro mă îndrept, viața oricum ne face surprize-plăcute sau neplăcute. Dacă sunt persoane care îndrăznesc  să o ia la drum fără să știe încotro se îndreaptă, ei bine, bravo!!, eu nu am atât de mult curaj. Călătorie plăcută!