Mi-e dor de tine

Mie un dor nebun de tine si inca nu imi vine sa cred ca nu mai esti, ca nu mai esti deloc. Este vina mea ca nu am avut mai bine grija de tine, ca nu te-am luat cu mine atunci cand am avut ocazia si inima mi s-a strans putin de teama, am crezul ca-i doar de dor. Mi se umple sufletul de o disperare cumplita cand ma gandesc la tine si ochii de lacrimi. Inca nu inteleg, inca ma gandesc ca poate doar ai plecat sa te plimbi si te-ai ratacit in drum spre casa. Si undeva in ratacire ta ai intalnit pe cineva care are grija de tine, te iubeste si nu o sa te lase sa pleci niciodata, asa cum am facut eu.

Am crezut ca daca-ti dau drumul, o sa-ti fie bine. Pentru tine am facut-o si te rog sa ma ierti, pentru ca oamenii mari fac uneori greseli de neiertat. Ai fost un suflet, ai fost sufletul meu si mi te-a luat. La dracu’, la dracu cu tot. La dracu’ cu el, la dracu’ pentru ca el ii este complice. O sa-i putrezeasca sufletul in strafundurile iadului  si nu pentru ca eu il blestem, il urasc si acelasi drac se baga in sufletul meu si ma indeamna sa ii fac rau, ci pentru ca are sufletul facut din pucioasa si funingine.

Sufletelul meu drag, te-am iubit si inca te iubesc. Fii un ingeras bun, fii ingerasul meu si ai grija de mine, nu-mi da voie sa ma transform intr-o fiinta cu suflet amar si negru.

Jeguri umane

Eu toată viața mea am avut animale, pentru că am copilărit la țară, iar acolo este practic imposibil să nu ai cei puțin un câine, o pisică și o curte de găini. Am avut oi, capre, iepuri, câini  și pisici, multe pisici. Vasilica, Bismarck I, Bismarck II, Zdrovit, Mitzi, Tiganul, Zguby și Mitza, astea sunt toate pisicile de care îmi aduc aminte. Cu toate s-a întâmplat câte ceva, ori mi-au fost furate/ duse de acasă, ori au murit de moarte bună, sau au fost omorâte.

Cred că se face un an de când mi-am dus 2 pisici la țară, am zis că o să le fie mai bine în aer liber, și nu închise în apartament. Duminică mă sună mama să-mi spună că a găsit fulgi în gradină și că Zgubi lipsește de sâmbătă. Vecinul din față are porumbei și mi-a mai omorât un motan pentru ca a vânat un porumbel. E animal, vânează de placere nu de foame. Îți plătesc triplu zburătoarele, dar nu îmi omorâ pisica, pentru că e un biet suflet. De ce ești jeg, de ce nu vorbești cu mine să ajungem la o înțelegere, să-ți plătesc porumbeii, să-mi țin animalul închis? Javră ordinară…meriți să fii bătut cu parul, așa cum ai făcut și tu cu bietul meu animal. Eu tot sper că se întoarce…

040520131930

040520131937

 

I.m back

Știu, știu, nu am mai scris de aproape o lună. Partea bună e că am ieșit relativ din starea aia de cacao despre care v-am povestit în ultimul articol, probabil pentru că am intrat într-una și mai adâncă. Viața e nasoală mai ales când ești student, sesiunea bate la ușa, n-ai loc de muncă, n-ai cu ce să plătești chiria și mai ai 30 de lei în portofel, la care ții ca la cea mai mare comoară.

Am fost nevoită să-mi dau demisia, aparent fosta mea șefă nu mi-a apreciat calitățile minunate și mi-a dat de ales, pleci tu acum sau te dau eu afară peste 2 zile. Am preferat să plec, nu am vrut să-i dau satisfacția să mă concedieze. Și evident că după demisie vine depresia, lacrimi, draci, una alta. În prezent nu am loc de muncă și mă străduiesc să-mi găsesc ceva care se pupă cu programul meu de la facultate. A fost o perioadă dark and in that place they don.t have cookies, IT.S A LIE. Nici să citesc nu am putut, mi-a tot zburat mintea la tot felul de rahaturi și nu am putut să mă concentrez. În toată perioada asta dark am reușit totuși să creez ceva frumos. Partea bună e că sunt optimistă și știu că o să-mi găsesc de muncă, o să fie bine și toți o să trăim fericiți până la adânci bătrâneți.

De ce fugi?

De ce fugi de mine? De ce fugi de sentimentele mele? De ce alegi sa pleci fără să încerci măcar să cunoști puțin gândurile mele, care sunt constant la tine? Inimă oarbă și prostuță…

TU ești vinovat

Sunt momente în viață când ești suficient de mare pentru a vedea lucrurile cu proprii ochi, nimeni nu te mai poate influența cu nimic dacă tu crezi cu tărie că ai dreptate. Așa am crezut și eu în tine, o viață întreaga nu a putut nimeni să-mi schimbe părerea, indiferent de ceea ce au spus și câte dovezi mi-au adus. Am crezut în tine mereu, dar acum m-ai dezamăgit cumplit. Nu te urăsc, nu știu să urăsc, dar cu siguranță detest faptul că eu am fost întotdeauna cea care te-a căutat, ce căreia i-a păsat de viața ta. Am ajuns la vârsta la care pot să-mi dau seama că nu ești deloc așa cum te-am văzut eu de-a lungul timpului. Și te-am iubit, Doamne cât te-am iubit.

Vreau să nu mă gândesc la tine pentru că-mi aduc aminte de tot ce ai făcut, sau mai bine spus, tot ce nu ai făcut și trebuia să faci fără ca eu să ți-o cer. TU ești vinovat pentru că am ales să plec și să nu mă mai uit înapoi, TU cu EA. Ai preferat să o păstrezi pe ea aproape de inima ta, și nu pe mine, tot avutul tău. Sunt probabil cel mai bun lucru care ți s-a întâmplat în viață și sunt sigură că la un moment dat mă vei face să mă simt vinovată și mă voi întoarce la tine. Urăsc faptul că nu pot să mă rup de tine pe vecie, urăsc faptul că-mi reproșezi că am plecat de lângă tine, urăsc că cei ce nu știu îți iau ție apărarea iar pe mine mă tratează precum o răzvrătită. Nu pot să uit că mi-ai spus acele cuvinte, că m-ai făcut să mă simt vinovată când TU și numai TU ești vinovat că am plecat. TU ai refuzat să te întorci la mine de frica ei, deși știai la fel de bine că aveai datoria de a nu pleca niciodată. Urăsc că nu pot să te urăsc, că nu pot să plecă, că sunt parte din tine.

Azi sunt melancolică

Acum un an nu aș fii spus asta, dar mi-e dor de școală. Să fie clar, de școală ca instituție și ce reprezintă ea, nu de colegi. Mi-e dor să fiu în „zona de siguranță” iar, să știu că mai am 10, 5, 2 ani până „o să cresc mare”. Când eram mică, credeam că dacă atingi o anumită vârstă, lucrurile se așează de la sine-faci facultate, practici meseria pentru care ai învățat, îți găsești un băiat frumos, te măriți, faci un copil și trăiești fericită până la adânci bătrâneți.

Acum am ajuns la o vârstă la care mă gândesc că o sa fiu fericită dacă ajung să practic meseria pentru care studiez, în țara mea. Știu că sună pesimist, dar vă rog, dacă vreunul dintre cititorii mei inventează mașina timpului, vă rog să mă duceți și pe mine cu vreo 15 ani înapoi, să-mi mai trăiesc o dată copilăria. Știu că fiecare vârstă are farmecul ei, dar aia a fost singura perioada fericită din viața mea, mă bucuram pentru o cutie de Finetti, cum mă bucur acum că a venit ziua de salariu.

Mi-e dor să fiu copil, să nu-mi pese că a venit factura la lumină, că trebuie să plătesc netul sau să-mi cumpăr haine noi. Mi-e dor să stau în mijlocul drumului cu un codru de pâine în mână, să aștept să mă cheme mama la masă și să râd, să fiu veselă fără motiv. Nu mai râd. Mi-e dor…doar atât.

Somn, mi-e somn

Mi-e somn. În fiecare zi, la fiecare ora și nici cafeaua nu mă mai ajută. Nu am avut timp să mă odihnesc după mica escapadă din weekend, iar acum simt că o să-mi cadă capul pe birou. Nu îi înțeleg pe oamenii care dorm 3 sau 4 ore pe noapte și muncesc toată ziua. Femeile care muncesc  full time,  au copii, fac piața, gătesc și totuși a doua zi reușesc să arate fenomenal…trebuie să primească fiecare câte un trofeu. Și bărbații se plâng când sunt trimiși, o dată pe lună, la piață. Rușinică.

Eu am nevoie de somn, mult somn, eventual pana pe la 9, pentru că atunci reușesc să mă ridic din pat din proprie inițiativă, fără să vreau să dau cu telefonul de perete. Dimineața jumătate de ora trece atât de repete, nu am timp să fac mai nimic-și nu pot să tai din timpul de somn-mă spăl pe față, îmi dau cu cremă, eventual trântesc un rimel pe gene și dacă mai am timp, mănânc ceva. Iar acum evident, mi-e somn….Noapte buna copii!

 

Greșim ca să trăim sau trăim ca să greșim?

Poate că este o întrebare stupidă, dar nu există om care să nu fi greșit cel puțin de 100 de până acum. Sunt greșeli bune și greșeli mai puțin bune, pe care le regretăm tot restul vieții, dar atunci când ai de ales între două dintre acestea și nu știi care e bună și care e rea, ce faci?( O greșeală este percepută ca o situație neplăcută și inconfortabilă, dar în final te poate duce spre ceva foarte bun-greșeală cu happy ending.)

Sunt două situații care pot în aceeași măsura să fie bune și proaste, spre exemplu, vrei să părăsești Bucureștiul însorit pentru un loc și mai însorit, dar unde există riscul să plouă. Poate că acolo o să fie soare tot timpul, asta nu ai de unde să știi și în loc să mergi în vacanță, de teama ploii ai rămas între betoane. Îți să-ți asumi riscul oricum și-ți iei zborul său rămâi între cutiile gri doar pentru că ști că te poți feri de ploaie? Poate că vacanța o să fie minunată, de 100 de ori mai minunată decât zilele pe care ai ales să le petreci în oraș și să te sufoci doar pentru că e sigur și uscat. Trebuie să ne asumăm riscul, nu? Să mergem să dansăm în ploaie. Sper că m-am făcut înțeleasă…

Și o melodie care nu are nici o legătură cu articolul, dar îmi place mult, am ascultat-o toată ziua…prenditi cura di me amore.:)