Secretul frumusetii?

Crema de zi, crema de noapte, masca hidratanta, masca pt pori…fetele stiu despre ce vorbesc. Traim intr-un mediu in care suntem stresate, muncim mult si nu avem suficient timp de odihna, motiv pentru care trebuie sa apelam la tot felul de mici `artificii` care sa ne ajute sa ne mentinem tinere si frumoase. Din nefericire, aceste mici artificii nu sunt ieftine deloc, mai ales daca vrei un produs bun.

De cand am inceput jobul asta, am inceput sa fiu mult mai atenta la ceea ce consum in materie de cosmetice si skin care si sincer va spun, nu as plati niciodata 70 de euro pe o crema de zi sau un exfoliant, atata timp cat am alternative naturale ieftine si direct la mine in bucatarie. Produsele cu care lucrez sunt bune, dar sunt foarte scumpe si din fericire pentru mine, femeile sunt foarte naive aici si cred cam tot ce le spun 😀 si cumpara. Probabil daca as avea si eu un sot bogat si un salariu de 3 sau 4 cifre, as cumpara si eu.

De ceva timp am inceput sa folosesc ulei de cocos pentru tenul meu. 6 zile din 7 port make up si simt nevoia sa-mi ingrijesc mai bine tenul decat am facut-o pana acum. Si-am zis ca e mai bine sa aleg produse naturale, fara chimicale. Pielea mea se simte foarte bine, nu am avut nici o reactie de la el,pete sau cosuri. O sa merg in continuare cu uleiul de cocos, chiar daca simt nevoia de mai multa hidratare, probabil trebuie sa beau mai multa apa.

20131103_222817[1] 20131103_222836[1]

Aveti aici un link catre un site de unde puteti cumpara ulei de cocos. Pe langa hidratare, este necesar ca o data pe saptamana sa exfoliem pielea. Aici este si mai simplu pentru ca tot ce ai nevoie gasesti in bucatarie. Obisnuiam sa folosesc pentru corp malai si ulei de masline si am trecut la zahar, miere si putin lapte. Ambele sunt fantastice si lasa pielea foarte fina. Zaharul se topeste pur si simplu, plus ca te face dulce. Yumm yumm :D.

Asa ca fetelor, nu dati foarte multi bani pe cosmetice pe care puteti sa le creati chiar voi, cu putina imaginatie. Un singur search pe Google si gasesti raspuns la orice intrebare. Vreau sa mai incerc cateva uleiuri naturale, uleiul de migdale care este la fel de bun ca cel de cocos, are proprieteti hidratante si anti imbatranire, cel de muguri de grau care tonifiaza si hidrateaza si cel de avocado care, se spune, face minuni cu ridurile de sub ochi si cearcalene pe care nici un corector nu le ascunde.  Aici gasiti informatii despre ele.

O sa incerc sa fac review-uri produselor pe care le folosesc si astept pareri legate de produsele cosmetice pe care le folositi.

 

Galway/Cork/Dublin

“Nu stiu daca e karma sau  Universul a decis sa-mi treaca cu vederea rautatile si sa lase soarele sa straluceasca putin si pe strada mea. V-am spus acum muuult timp ca m-am mutat din Dublin in Galway. Pentru prima data dupa foarte, foarte mult timp pot sa spun ca sunt fericita. “

Mdaaa, bucata aia de articol a fost scrisa acum aproape o luna cand eram inca in Galway. M-am mutat iar, in Cork de asta data. Ma simt iar precum un nomad. Sper sa-mi fac mai mult timp sa scriu. De fapt, am nevoie de energie, nu de timp. Aici totul se rezuma la munca si intors acasa. Acum sefa m-a pus supervisor la standul la care lucrez eu…deci ceva mai multe responzabilitati si ceva mai mult cascaval :D. S-au intamplat atat de multe lucruri de cand nu am mai scris…dar asta va urma. Voi, cum o mai duceti?

P.S. Winter is coming!

Frunze

Toamna-și adună frunzele. Nu-i vânt. Cad singure. Destin.

Pe subt stele au trecut aripi cu glasuri călătoare.

Cad stele pe tot cerul, lung, în noapte.

Lumina lunii pline și-a adus Craciunul la ferestre. Scârție greierii ca un omăt de ger, călca mărunt de copilași cu Steaua. Urechile și-au pierdut tăcerea. Pleoapele și-au pierdut noaptea. Sufletul și-a pierdut somnul.

Trupul nu-și mai găsește locul în culcuș. Tâmplele caută odihna, când pe-o parte, când pe alta. Fruntea se încrețește. O mână acoperă ochii. Dar luna plină a nesomnului străfulgeră în suflet ca și-n noapte.

Miroase a frunză veche.

Gândul pornește ca un câne bolnav să-și caute iarba de leac a somnului cel bun.

Ionel Teodoreanu-În casa bunicilor

 

Relații interumane

Știu că de ceva vreme nu am mai scris, dar nu am avut tocmai inspirația necesară pentru articole lungi despre toamna cea frumoasa de afară, bunătățile din bucătărie (deși cred că trebuie să-mi fac un folder special pentru pozele cu bucate), ceai cald și cărți bune. Pot spune că am fost într-un loc puțin blue, doar puțin de tot. Lucruri minunate s-au întâmplat, care m-au făcut să zâmbesc cu gura până la urechi și mi-au făcut inima să crească precum un cozonac, a dat puțin și pe lângă dar și mai puțin plăcute.

Cred că cel care trebuie menționat primul este întâlnirea cu Kadia și Margot, 2 fete absolut minunate cu care am stat la povești până ne-au dat afară din cafenea și sincer, abia aștept să le revăd. Apoi am primit o mică atenție în semn de mulțumire din partea unui nene, l-am ajutat să vândă câteva cărți la firma unde lucrez, am avut timp să mă întâlnesc cu prietenii pe care nu-i mai văzusem de foarte mult timp, am stat la povești, am băut vin fiert, ne-am cherchelit puțin (unii dintre noi:D) și în decurs de 2 ore mi s-a spus de 2 ori că sunt fascinantă și mi s-a sărutat mâna de 3 ori (nu am acordat multă atenție gestului, dar mă bucur că localul nu era foarte bine luminat și nu a observat că m-am înroșit până în vârful urechilor).

Lucrurile mai puțin plăcut le umbresc pe celelalte, dar există în fiecare zi un moment de bucurie care le șterge pentru câteva momente din memorie. Am vrut să donez sânge dar nu am putut, ceva legat de hemoglobină parcă mi-a zis nenea doctorul, am plecat puțin supărată dar măcar am încercat. Ce m-a întristat cel mai mult este faptul că sunt persoane au decis să iasă din viața mea definitiv, fără explicații. Poate că sunt o persoană oribilă, o prietenă groaznică….cine știe. Sau poate că Universul are alte planuri pentru noi..

Pentru colegele mele de facultate am numai cuvinte de laudă…muieri mai rele ca alea nu mi-a fost dat încă să vad 😀 sau poate că da, cine știe…noroc ca mai avem și domni dispuși să te ajute fără să strâmbe din nas.

 

 

 

 

Meşteru’ lu’ peşte

Nu știu alții cum sunt când se mută, dar eu m’am săturat până peste cap să văd scule, şurubelniţe, cutii pline de şuruburi, ciocane şi alte astfel de minunate ustensile folosite de acei meşteri ”de ocazie” care ne bat la uşă din când în când pentru că s’a înfundat iar chiuveta din bucătărie. Nu v’am spus, dar m’am mutat, pentru a 100 oară şi de data asta într’un loc care îmi place, e linişte, am copaci, leagăn…o să vă arat poze într-o zi. Acum pot să-mi pun liniștită deoparte bocceluța de nomad, nu mai plec.

Când am venit aici, nenea meșterul a trebuit să vină de vreo 2 ori, o data pentru a-mi desfunda scurgerea de la duș, care era plina cu mortar, operațiune ce a necesitat demontarea cabinei de duș, și o dată să-mi pună chiuveta în bucătărie. Mâine vine iar, curge apă în baie. Ăsta a fost unul dintre meseriași, a mai fost unul care mi-a montat mobila la bucătărie și unul care mi-a reparat centrala, nu aveam apă calda. Sper că până  la sfârșitul anului să nu-i mai văd, că m-am săturat de ei până peste cap.

„Băiatul bun la toate” se pare că nu e așa bun. Am cam început să înțeleg de ce trebuie să fii bun într-un singur domeniu, este important să faci un singur lucru, dar să-l faci bine, nu 100 și toate cârpite.

P.S. Nu, nu-i asta meșterul meu, dacă era, sunt sigură că se strica mereu câte ceva 😀

 

TU ești vinovat

Sunt momente în viață când ești suficient de mare pentru a vedea lucrurile cu proprii ochi, nimeni nu te mai poate influența cu nimic dacă tu crezi cu tărie că ai dreptate. Așa am crezut și eu în tine, o viață întreaga nu a putut nimeni să-mi schimbe părerea, indiferent de ceea ce au spus și câte dovezi mi-au adus. Am crezut în tine mereu, dar acum m-ai dezamăgit cumplit. Nu te urăsc, nu știu să urăsc, dar cu siguranță detest faptul că eu am fost întotdeauna cea care te-a căutat, ce căreia i-a păsat de viața ta. Am ajuns la vârsta la care pot să-mi dau seama că nu ești deloc așa cum te-am văzut eu de-a lungul timpului. Și te-am iubit, Doamne cât te-am iubit.

Vreau să nu mă gândesc la tine pentru că-mi aduc aminte de tot ce ai făcut, sau mai bine spus, tot ce nu ai făcut și trebuia să faci fără ca eu să ți-o cer. TU ești vinovat pentru că am ales să plec și să nu mă mai uit înapoi, TU cu EA. Ai preferat să o păstrezi pe ea aproape de inima ta, și nu pe mine, tot avutul tău. Sunt probabil cel mai bun lucru care ți s-a întâmplat în viață și sunt sigură că la un moment dat mă vei face să mă simt vinovată și mă voi întoarce la tine. Urăsc faptul că nu pot să mă rup de tine pe vecie, urăsc faptul că-mi reproșezi că am plecat de lângă tine, urăsc că cei ce nu știu îți iau ție apărarea iar pe mine mă tratează precum o răzvrătită. Nu pot să uit că mi-ai spus acele cuvinte, că m-ai făcut să mă simt vinovată când TU și numai TU ești vinovat că am plecat. TU ai refuzat să te întorci la mine de frica ei, deși știai la fel de bine că aveai datoria de a nu pleca niciodată. Urăsc că nu pot să te urăsc, că nu pot să plecă, că sunt parte din tine.

Sâmbătă de octombrie

– Azi am primit o carte gratis, de la un vânzător de la Universitate după ce i-am spus că aș cumpăra cu plăcere cărți de la el, dar mi-am dat ultimii bani pe o pereche de cercei. M-a lăsat să-mi aleg ce carte am vrut, am luat Șatra de Zaharia Stancu.

– Am fost la „Angajatori de top”.

– M-am plimbat, pentru prima dată singură prin parc.

– Mi-am cumpărat cercei cu mâțe.

– Am gătit pui cu gust de omletă :D.

 

O duminică cu dovleac și ciuperci

Cațiva știu că mi s-a topit tastatura cu o zi înainte să plec la țară. Abia astăzi mi-am cumpărat una nouă și nu îmi place, fratele lui ă lipsește și nu știu unde să-l mai caut. Asta este, o se încercăm să ne descurcăm fără el. Pentru superblog nu am mai scris din 2 motive: 1-mi s-a topit tastatura și 2-am plecat la țară pentru o săptămână. Poate că cineva mult mai talentat decât mine va câștiga concursul.

Astăzi, după ce mi-am achiziționat noua tastatură, am trecut prin piață după bunătăți. Mi-am cumpărat minunate ciuperci, delicioase portocale și foarte arătos și la fel de gustos dovleac, numai bun pentru plăcintă. Așa că azi am gătit ciuperci umplute cu brânză și mărar și plăcintă cu dovleac, prima și minunata mea plăcintă cu dovleac

Drăguța de Kadia propune un concurs cu dovleci, gustos sau artistic, depinde cât de talentat ești în bucătărie sau la sculptat. Eu am ales să îl gătesc, cu toate că atunci când l-am cumpărat m-a întrebat tanti de la piață ”Îl vrei să-l scobești? Nu mamaie, să-l mănânc.”:D. Este prima mea plăcintă cu dovleac și este absolut delicioasă (și pentru că nu are cine să mă laude, mă laud singură :D). Am prăjit dovleacul, i-am pus scorțișoară, o mână de nuci, zahăr și puțină coajă de portocale. Aluatul tot eu l-am făcut, din 2 ouă, zahăr,ulei și făină cât cuprinde. Nu prea am fost mulțumită de aluat, dar rezultatul final e demențial.

Și pentru că în unele situații o fată de la țară se descurcă mai bine decât una de la oraș, mi-am plantat o rădăcină de pătrunjel și una de țelină, pentru a nu mai cumpăra de fiecare dată când am nevoie 😀

This slideshow requires JavaScript.

 

La bine și la greu, din 1999

Era o zi de sâmbătă, puțin cam mohorâtă dar m-am hotărât totuși să ies cu un amic la un pahar de bere. Trecuse deja o perioadă destul de lungă de când ieșisem de la recondiționat și încă eram puțin supărat pentru că au trebuit să-mi înlocuiască placa de bază cu cea a unui laptop mult mai tânăr și mi-au îndepărtat câteva taste din cauza unui pahar de suc vărsat pe ele. Preietenii mei au încercat să mă încurajeze, să-mi ridice moralul dar cum un laptop nu trăiește 100 de ani, mi-am propus să merg la cel mai luxos local din oraș. Oktal.
Pentru prima dată de la recondiționare, am vrut să nu-mi mai fie rușine de ceea ce sunt: un laptop vechi, cu unele piese lipsă, cu unele înlocuite, dar cu poftă de viață, de ascultat muzică, de văzut filme. Dar printre atâtea noutăți din magazinul online Oktal, e puțin cam greu să te simți tânăr și înfloritor.
Când eu și amicul meu, un telefon fără Bluetooth cameră foto și cu 2 taste lipsă am intrat la Oktal, toți s-au oprit din ce făceau și s-au uitat surprinși la noi. Mai puțin ea. Ne-am așezat la masă, eu încă cu ochii la ea, o frumoasă tabletă cu ecranul lucios, cu un titlu de carte în priviri și Wi-Fi-ul pornit. Discuta cu o prietenă când am intrat și probabil a fost singura din mulțime care mi-a zâmbit mie, un laptop trecut de prima generație. Emoționat, mi-am întors privirea de la ea roșind ca un adolescent proaspăt îndrăgostit. Adolescent nu eram, dar cu siguranță îndrăgostit până peste cap, da!
A doua seară am revenit la Oktal, pentru a vedea tableta cea zâmbitoare, mereu la aceeași masă, mereu cu ochii la mine. După o săptămână de flirt continuu, mi-am luat acumulatorul în dinți și m-am dus la ea să o invit la o cafea a doua zi. A spus da, mi-a zâmbit și eu am plecat cu acumulatorul încins de emoție.
Și iată-ne 2 ani mai târziu, în același magazin online Oktal în care ne-am întâlnit pentru prima dată, pentru a-i promite că voi fi acolo lângă ea, la bine și la rău, iar copiii noștri vor rămâne fideli clienților lor așa cum și noi am fost o viață întreagă. Promisiunea am făcut-o în 1999 și o respect și azi cu sfințenie, pentru că ea este tot ce am mai scump pe lume. Magazinul online încă există, pentru că și el își respectă promisiunile față de clienții săi. La bine și la greu, din 1999.

Sursă imagine

Super Blog 2012, etapa nr. 3

 

Povestea unei rochii

După cum titlul povestii mele spune, sunt o rochie. O rochie simplă, modestă, într-o culoare arămie precum frunzele copacilor în mijloc de octombrie și la fel de ușoară ca briza răcoroasă a vântului. Sunt moale la atingere și mă mulez perfect pe corp, asta datorită combinației de materiale din care sunt făcută- 60% bumbac, 40% polyester. Sunt ușor de purtat, pentru că vin într-o varietate de forme și culori. Așa cum frunzele nu seamănă una cu alta și eu sunt diferită.
A fi diferit este motto-ul familiei mele. Poate că ar fi bine să vă spun mai multe despre mine, să vă las să-mi pătrundeți tainele fibrelor textile.
M-am născut sub blazonul Desiner/s, marcă proprie a hypermarketului Real. Suntem o familie ciudată, ne completăm unul pe celălalt, de fapt, nu putem exista unii fără alții. O rochie are nevoie de un dres frumos care să acopere delicat piciorul, dresul de un pantof elegant, cu toc, care să pună în evidență domnișoara. E normal ca în orice familie numeroasă personajele de sex masculin să nu lipsească. Cineva trebuie să ducă numele nostru mai departe, să susțină brandul și să-l facă faimos și printre bărbații meticuloși, care preferă un pulover chic și călduros unei haine banale, iar Designer/s oferă articole de la cei mici până la cei mari.
Ne place să respectăm calitatea și să îndeplinim toate așteptările clienților noștri în materie de vestimentație. Cam asta ar fi, în mare parte povestea mea și a celor ca mine, ne potrivim oricui, oricând. Cu toți, suntem o familie.

Sursa imagine

Super Blog 2012, etapa nr. 2