Mie un dor nebun de tine si inca nu imi vine sa cred ca nu mai esti, ca nu mai esti deloc. Este vina mea ca nu am avut mai bine grija de tine, ca nu te-am luat cu mine atunci cand am avut ocazia si inima mi s-a strans putin de teama, am crezul ca-i doar de dor. Mi se umple sufletul de o disperare cumplita cand ma gandesc la tine si ochii de lacrimi. Inca nu inteleg, inca ma gandesc ca poate doar ai plecat sa te plimbi si te-ai ratacit in drum spre casa. Si undeva in ratacire ta ai intalnit pe cineva care are grija de tine, te iubeste si nu o sa te lase sa pleci niciodata, asa cum am facut eu.
Am crezut ca daca-ti dau drumul, o sa-ti fie bine. Pentru tine am facut-o si te rog sa ma ierti, pentru ca oamenii mari fac uneori greseli de neiertat. Ai fost un suflet, ai fost sufletul meu si mi te-a luat. La dracu’, la dracu cu tot. La dracu’ cu el, la dracu’ pentru ca el ii este complice. O sa-i putrezeasca sufletul in strafundurile iadului si nu pentru ca eu il blestem, il urasc si acelasi drac se baga in sufletul meu si ma indeamna sa ii fac rau, ci pentru ca are sufletul facut din pucioasa si funingine.
Sufletelul meu drag, te-am iubit si inca te iubesc. Fii un ingeras bun, fii ingerasul meu si ai grija de mine, nu-mi da voie sa ma transform intr-o fiinta cu suflet amar si negru.
Offff… de cate mi-a adus aminte postul asta… 😦