Substance abuse?

Nu am depășit încă perioada aia în care deschid pagina de wordpress, îmi las gândurile să facă bătături de atâta alergat prin capul meu și tot să nu reușesc să le fac să treacă de tastatură. Ultima lună a fost una de rahat, din mai multe puncte de vedere, am alergat de la un job la altul, motanul mi-a fost omorât, vizite de la părinți, facturi etc. etc.

Atunci când sunt într-o stare depresivă stau toată ziua în pat, plâng, mă uit la seriale și nu deschid draperiile, stau în colțul meu întunecat până trece😀. Când sentimentele astea în diverse culori închise dispar, se instalează liniștea, o liniște care încă ascunde semnele furtunii în spatele ei.

Atunci când sunt supărată și am 20 de lei în buzunar pe care îi pot cheltuii așa cum îmi poftește suflețelul, mă duc să-mi cumpăr cărți de la anticariat. Îmi place la nebunie să fiu printre cei care răscolesc teancurile de cărți, majoritatea sunt bătrâni și îmi place să-i văd cum le mângâie, cum le pipăie precum niște orbi, cum încearcă să le descopere. Îmi place mirosul de carte veche, îmi amintește de copilărie. Acasă am avut întotdeauna cărți vechi, ale unchilor mei, ale soră-mii și cred că asta e motivul pentru care mirosul lor îmi place atât de mult, e legat de o amintire foarte dragă.

171120121841

Am foarte multe cărți semnate, cu dedicație, și îmi place să-mi imaginez oamenii care le- au cumpărat și le-au făcut cadoul unei persoane dragi, gândindu-se că respectiva carte poate însemna ceva mai mult pentru ei decât un simplu obiect. Șatra, pe care am primit-o cadou de la un vânzător de la Universitate, e semnat 18 februarie 1986, în Numele trandafirului ”Gothe se temea că lumea modernă s-ar putea transforma într-un spital. O lume în care fiecare cetățean e un bolnav (nu e vorba de vreo reclamă la o anume meserie) și care dovedește că dezordinea s-a instalat pe pământ ca să dăinuie. Încercări de salvare!? Pasiunile purificate renasc sub formă sublimată”, 23 octombrie 1992, Marile speranțe ale lui Dickens sunt semnate 14 noiembrie 1969. Și astea sunt doar cele prin care am răsfoit acum, sunt multe pe care le-am dus acasă, pentru că nu mai aveam spațiu pentru ele. Am mai multe cărți decât citesc, îmi place să le cumpără, să le car prin orașul prin care probabil au mai fost purtate de o mie de ori, să le respir aerul vechi și înțelept, să le citesc.

Așa cum unii colecționează timbre și cărți poștale, eu colecționez cărți semnate, vechi, care au fost oferite unui prieten, unei iubite, unui părinte. Ultima dată când am ieșit în oraș mi-am cumpărat 6 cărți, am cheltuit 20 de lei. Cumpăr, cumpăr mereu cărți parfumate și recitite și reiubite pentru a-mi face sufletul să râdă, chiar dacă grămada se face mare și eu nu o să mai am timp pentru dragele mele.

090620131979

 

 

4 thoughts on “Substance abuse?

  1. Pingback: Viata e un cantec-Life is a song – Cris Mary

  2. ohhhh! Sentimentul ala cand rascolesti carti! Mama si ce carti bune! Am si eu un anticariat in oras si il vizitez destul de des sa vad ce mai e ,, nou” pe-acolo. Nu-i asa ca iti place sa citesti?😀

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s