Minte

De ceva timp încerc să scriu, să-mi las gândurile aici, în acest colț unde puțini știu cine sunt. Dar nu pot, în realitate nici atât. Nu pot să vorbesc, nu pot să mă exprim, nu pot să las gândurile inutile deoparte. Gândesc mult și gândesc prost, mă agăț de situații imposibile. Chiar dacă cunosc adevărul și am o șansă reală la ceva bun, continui să mă uit în urmă. Poate din orgoliu, poate de dor, poate de nebună. Sunt sigură că peste ceva timp o să mă lovesc iar cu palma peste frunte și-o să-mi spun că am fost prostuță că mi-am pierdut timpul prețios cu griji inutile. Sau poate că am văzut o scânteie mică și am crezut că pot crea un foc care să ne consume pe amândoi și mi-am dorit atât de mult încât acum bat câmpii pe blog și scriu tâmpenii pe care nimeni nu le înțelege. Mulți mi-ar spune „get real” dar nu e vorba de ce vreau, ci de ceea ce gândesc. Mintea mea e problema…