Niciodată nu m-am dus la un job cu o dorința mai puternică să fiu dată afara, ca acum. De-a lungul anilor am avut foarte multe joburi, am lucrat în domenii diverse și sunt foarte mulțumită de ceea ce am învățat și mândră de oamenii cu care am lucrat. De fiecare data am reușit să găsesc ceva care să mă motiveze sa continui, fie că erau banii, colegii cu care lucram sau pur și simplu ceea ce făceam îmi oferea plăcere. Șefii și ei, foarte mulți și foarte diferiți. Cu unii stăteam la povești, cu alții la cafea sau ne pupam când ajungeam în unitate. Mi-a plăcut să lucrez cu fiecare dintre ei, fiecare m-a învățat câte ceva. Toți au fost bărbați.
Acum mi se taie din salariu dacă vorbesc la telefon, ajung cu 10 minute mai târziu sau stau la „bârfă” cu colegele. Mi se taie din salariu pentru motivul că lipsesc câteva grame din produsele pe care eu le-am găsit ambalate și la locul lor. Am început să visez că sparg vesela pe care „o plătesc din salariu„…până la urmă, dacă nu-mi convine „pot să plec”, așa mi s-a spus. Ce mai contează că-mi fac treaba conștiincios, că nu a făcut nimeni reclamație că nu i-aș fi servit cum se cuvine sau că le-am vărsat ceaiul în poală? Ce contează că am experiență, că sunt de încredere, responsabilă și-mi place să fiu corectă cu mine, patronul și clientul? ”Dacă nu-ți convine, poți să pleci.” Șeful e femeie.
Mi s-a făcut o favoare că am fost angajată acolo, eu o fată de la țară care nu am băut decât ceai de tei. Sunt o simpla „servitoare” cum aproape că s-a scăpat madame să spună. Cred că este primul loc de muncă unde nu sunt plăcută pentru simplul fapt că sunt inteligentă și descurcăreață, ori de câte ori încerc să spun ceva inteligent sunt privită cu dispreț. Primul loc de muncă unde mi s-a spus „vai, aproape că te invidiez cât de mulți prieteni ai”…
Mă duc stresată, plec stresată. Și totuși, trebuie să rămân pentru că, la naiba, am nevoie de bani. Nu-mi place să lucrez cu oameni care nu-mi acordă respectul cuvenit doar pentru ca sunt „mică”, oameni care nu au încredere că ceea ce fac, fac bine.
All about Giulia ♥ 
Frate, se mai plange omul de locul de munca, dar dupa o prelungita incursiune pe blogul tau, mi-am dat seama ca tu te plangi cel mai mult…de toate! Ti-am mai spus eu: suck it up pana ajungi sa faci ce-ti place.
@ Vladut, unul din motivele pentru care am facut blogul a fost asta: sa am unde ma plange, sa am unde sa-mi varsa nervii. Nu esti obligat sa citesti (.)
Femeile ca sefi sunt mai bitchy asa (asta cred ca se aplica in Romania, pentru ca suntem cam frustrati in general) mi s-a intamplat si mie si in facultate si la un job povestea ca esti prea”mica” sa ai opinii si idei…. dar daca nu ai cum sa pleci trebuie sa iti gasesti rabdarea sa continui, vor trece toate astea la un moment dat …pierderea este a celor care nu stiu sa te aprecieze
@ Ebibliotecaonline, cam asta e problema la noi, trebuie sa taci si sa inghiti pentru ca este dificil sa gasesti un job, mai ales daca esti student fara experienta
Este o mare tampenie cea ce cer angajatori romani : studii superioare si experienta la varsta de 23/24 de ani, (cum sa faci experianta) in conditiile in care nimeni nu te angajeaza fara experianta si studii:)). Avem asa un dar de a copia partial ceea ce se intampla in alte tari(unde adolescenti fac “internship” inca din liceu) …deaceea merg lucrurile “nemaipomenit” in tara asta.
parca sunt toti tampiti. in domeniul pe care il vreau eu, se cere experienta de la un an la trei ani. mi se pare mult mai ok ca firma respectiva sa te formeze asa cum doresc ei si sa te motiveze suficient cat sa nu pleci. daca veci ca ai un om bun, pai tine bine de el, dai cativa bani in plus, aratai ca il apreciezi si o sa fie bine si pentru el si pentru tine
Si eu am avut mai multe experiente placute cu sefi sau colegi barbati decat cu femei. Depinde de fire, cred, eu nu sunt foarte feminista (as spune chiar misogina) si probabil de asta atrag antipatia ”suratelor” mele.