Toamna-și adună frunzele. Nu-i vânt. Cad singure. Destin.
Pe subt stele au trecut aripi cu glasuri călătoare.
Cad stele pe tot cerul, lung, în noapte.
Lumina lunii pline și-a adus Craciunul la ferestre. Scârție greierii ca un omăt de ger, călca mărunt de copilași cu Steaua. Urechile și-au pierdut tăcerea. Pleoapele și-au pierdut noaptea. Sufletul și-a pierdut somnul.
Trupul nu-și mai găsește locul în culcuș. Tâmplele caută odihna, când pe-o parte, când pe alta. Fruntea se încrețește. O mână acoperă ochii. Dar luna plină a nesomnului străfulgeră în suflet ca și-n noapte.
Miroase a frunză veche.
Gândul pornește ca un câne bolnav să-și caute iarba de leac a somnului cel bun.
Ionel Teodoreanu-În casa bunicilor
All about Giulia ♥
“I'm looking for love. Real love. Ridiculous, inconvenient, consuming, can't-live-without-each-other love.”
All about Giulia ♥ 
Ce frumos spus: miroase a frunză veche.
Superb fragment! La fel şi noul look al blogului tău.
@quatalin, mersi. E putin roz, dar imi place la nebunie
Nu ştiu de ce, dar nu percep rozul. Mie mi se pare undeva între orange închis şi maro deschis. Cred că un rol important în percepţia cromatică îl are şi fundalul, care nu e alb, ci un fel de crem foarte deschis. Anyway, mumos tare! Foarte…tomnatic.
Nici nu se putea o comparatie mai buna cu ceea ce se intampla afara…toamna tarzie, frunze din ce in ce mai putine, pasarelele s-au imputinat, numai zapada nu-si mai face aparitia…