Cu toate că nu s-ar părea, știu ce înseamnă să iubești. Sau măcar am impresia că știu, nu-mi pot da seama de diferența dintre cele două-am simțit cu adevărat acel „ceva” sau doar mi s-a părut, sunt încă prea tânără pentru a putea trage concluzii înțelepte în urma unor acțiuni de scurtă durată.
Biblia definește dragostea astfel : „Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată.” La mine nu s-au aplicat toate chiar așa, dar știu că a fost singurul sentiment sincer pe care l-am avut recent și una din puținele perioade în care am vrut ca tu să fii mai fericit decât mine.
Dacă m-aș iubi pe mine în aceeași măsură cum te iubesc pe tine, aș fii foarte fericită. Măcar dacă aș fi depus jumătate din efortul pe care îl depun pentru tine, sunt sigură că acum nu aș mai scrie aici, ci aș fi undeva departe, mulțumită și împăcată cu mine însămi. Sunt sigură că mi-aș fi făcut foarte multe cadouri: parfumuri, cărți, bilete la concerte, la teatru, plimbări la munte și la mare, mi-aș fi făcut abonament la sala de fitness pentru a mă simți mai bine în pielea mea, mai atrăgătoare, pentru tine, mi-as fi dăruit toată răbdarea din lume, mi-aș fi ascultat problemele pe care le am la muncă și acasă, mi-aș fi descărcat sufletul în fața ta și cu siguranță că sentimentul de amorțire, depresie și singurătate nu ar fi existat acum, iar mintea mea nu ar încerca să facă „ceea ce e bine” doar de dragul conștiinței și al societății. Dacă mi-aș acorda la fel de multă atenție sunt sigură că atenția mea nu s-ar fi îndreptat spre tine, ci spre cineva mult mai bun. Dar viata nu ne oferă ceea ce ne dorim, ci ceea ce avem nevoie (iar asta este doar o teorie).
Mi-ar fi plăcut să pot să fac să mă încred în mine la fel de mult. Dragostea pentru noi înșine nu e niciodată direct proporțională cu dragostea pe care o dăruim, pentru că de-ar fi, totul ar fi mult prea simplu și frumos.
All about Giulia ♥ 
Se spune ca mai intai trebuie sa ne iubim pe noi insine ca sa putem iubi cu adevarat pe altcineva.
Anārkalī sunt de acord cu tine, până într-un punct. Până în momentul în care începi să iubești. Începând de atunci, dacă nu ‘uiti de tine’ dăruindu-te complet, definitiv și fără self love, nu cred că iese bine…zic…
Cred ca depinde de fiecare persoana in parte. Pentru mine, iubirea aia neconditionata nu exista. Conditii vor exista mereu, chiar daca nu le constientizam. Exemplu: nu as putea iubi pe cineva care nu ma vrea, nu ma iubeste inapoi, nu ma respecta, nu da doi bani pe mine, ma abuzeaza, etc. Contrariul acestor chestii enumerate, sunt conditii, in opinia mea. Daruirea completa trebuie castigata prin incredere, respect, reciprocitate si stabilitate. Definiv este ceva care nu putem controla. Ne dorim sa fie definitiv, dar nu avem de unde sti ce aduce viitorul. Iar self love este cel mai important lucru. Numai prin self love poti fi o persoana echilibrata, fericita cu tine insuti in primul rand, sanatoasa emotional si mental, astfel incat sa poti sa ai relatii sanatoase cu cei din jur. Cel putin asta e gandirea mea in contextul vietii reale, rupta de notiuni abstracte, literare, poetice. Asa sunt eu, mai pragmatica, realista, cinica. 😆
Anārkalī, spui că “nu aș putea iubi pe cineva care nu mă vrea, nu mă iubește înapoi, nu mă respectă, nu dă doi bani pe mine, mă abuzează, etc.” Perfect de acord, dar nu cred că are legătură cu self love. E doar vorba de reciprocitate. Că doar nu-s masochist să continui relația cu cineva care se încadrează în ce ai spus tu aici.
Numai că eu prefer să fiu singur, decât singur în doi. Adică ‘iubirea’ de care vorbești tu, asta foarte lumească, “ruptă de noțiuni abstracte, literare, poetice”, pare mai degrabă un fel de parteneriat liber consimțit, decât iubire în adevăratul sens al cuvântului (cel puțin așa cum îl înțeleg eu). Decât să am parte de o parteneră de viață, alături de care să împart și bune și rele, care să-mi fie confidentă, prietenă, amantă, umăr de plâns, etc., dar care să nu-mi ofere sentimentul că mă pierd în ea și ea în mine de câte ori trăim momente intime de-o intensitate copleșitoare, atunci mai bine zic pass.
Încrederea, respectul, reciprocitatea și stabilitatea de care vorbești tu, la care aș mai adăuga și admirația, sunt cu siguranță elemente fără de care nu poate exista o relație. Dar atât. O relație! Pentru că dacă în termenul generic de ‘relație’, adaugi cuvântul ‘iubire’, care poate exista independent de restul, dar care poate și coabita la fel de bine, atunci totul se schimbă. Ai prefecta dreptate că forever ăla sună utopic. Dar e ceva care să izvorască din iubire și să nu fie utopic?…
Înțeleg și respect faptul că ești o femeie pragmatică și realistă. Și cu toate că tocmai îmi iau niște șuturi în fund colosale, prefer să rămân la fel de idealist și de ‘cu capul în nori’ ca și până acum, cu orice risc. Singura trăsătură de caracter pe care se pare că o împărtășim în cazul de față, fiind cinismul – unde cu sigurata excelez. 🙂
Ador pasajul acela din Corinteni despre dragoste!