Atunci când eram mică, mereu îmi spuneam că atunci când o să-mi fac prieten, nu o să mă despart niciodată de el, îmi era imposibil să înțeleg de ce doi oameni decid să renunțe unul la celălalt. Acum am crescut și îmi dau seama că Utopia în care trăiam la 10 ani a început să se degradeze, oamenii se urăsc, nu se iubesc, se despart, nu trăiesc fericiți până la adânci bătrâneți și nimic nu este ceea ce pare, nici măcar tu.
Când ajungi pe la 20 îți dai seama că sunt multe lucruri și persoane pe care vrei să le uiți, dar chiar și așa, ele poate că încă se gândesc la tine. Dacă tu ai decis să le scoți cu totul din viața ta, trebuie să nu uiți că tu vei face parte în continuare din viața și trecutul lor.
Cred ca acum vreo 2 săptămâni am primit un telefon de la un fost prieten, doar așa, să mă întrebe de sănătate. Băiete, m-ai mințit, m-am înșelat, acum ce spanac dorești? Eu personal, am preferat să rup orice legătură cu persoanele cu care am amintiri plăcute sau neplăcute. Ce este în trecut, locuiește în trecut și nu are rost să mânjim prezentul cu rahaturile pe care le-am făcut/ trăit/ simțit cu 100 de ani în urmă. În cazul în care ne întâlnim întâmplător pe stradă, ne salutăm, ne punem întrebările protocolare de rigoare ”Ce mai faci?”, ”Ce-ți mai face câinele?”, ”Still an asshole?”….dar niciodată nu povestim la o cafea viața de zi cu zi, povești din vacanță sau minunatele experiente din timpul relației. Pentru că nu, pur și simplu nu.
Există și excepții, când despărțirea are loc de comun acord, decidem să rămânem amici pentru că oricât ne-am da peste cap relația nu o să meargă și chimia nu o să apară în mod magic peste noapte.
All about Giulia ♥ 
Foarte frumos totul, inclusiv poza.
Pe lângă tot ce-ai spus tu, aș mai spune doar atât: Ai dreptate, pentru că totul se subsumează subiectivismului. Iar subiectivismul este doar o formă delicată de descriere a egoismului. Într-o lume în care n-ai timp să respiri, totul decurge ‘ca la 10 ani’, doar dacă cel de lângă tine se nimerește să dorească aceleași lucruri ca și tine. Dacă nu, rămâne varianta cu întrebările protocolare de rigoare…
Pai eu nu pricep :). De ce n-ai mai vorbi cu un fost iubit? Totusi ai un trecut cu tipul ala, care trebuie a fi fost si placut, ca altfel nu stateai, nu? Eu-s mai putin radical in privinta asta. Nu ma costa nimic sa fiu prietenos.
@Vladen, eu nu sunt asa prietenoasa. Omul a mintit, m-am inselat…mi-a tradat increderea. De ce sa vorbesc cu el? Ce sa vorbesc cu el? Nu vad de ce am rascoli trecutul…momentele frumoase o sa le pretuiesc intotdeauna, cele mai putin frumoase ma fac sa stau la distanta de ei 😀
Eu oricat as fi de radicala in unele momente, nu pot zice ca nu am si momente de slabiciune si am ajuns la concluzia că eu prefer sa-mi amintesc lucrurile bune. Relele se duc si nu are rost sa ne amaram cu ele. Da, mi se pare corect daca a fost foarte aiurea ce ne-a facut un om sa nu uitam… da sa ierti nu te costa nimic pana la urma…
@ Andra C, si eu prefer sa imi amintesc lucrurile bune, dar insistand la telefon, imi amintesc ce cretin a fost, asa ca prefer sa nu discut cu el. Cat despre iertat, iert indiferent de situatie…unii imi spun ca e din cauza varstei :))