Dăm din casă?

Azi de dimineață, umblam din blog în blog, în speranța că o să găsesc ceva interesant. Nu m-am considerat niciodată o bloggeriță de succes, una bună sau nici măcar bloggeriță, eu vin aici doar ca să îmi vărs offff-ul. Sunt sigură că de-aș deschide acum un caiet frumos, în care să încep să-mi scriu gândurile și ideile, l-aș mâzgăli cu măiestrie, doar sunt o talentată :).

Din curiozitate, am intrat pe blogul unei gagici, pe care se întâmplă să o cunosc și în viața reală, m-am întâlnit o dată cu ea și 2 ore cât s-a ținut după mine, mi-am dat seama ce fel de poamă e, de obicei citesc destul de repede oamenii (mai ales atunci când ma enervează în primele 10 minute). Eu cred că fiecare om are și o parte bună și una proastă, depinde pe care decide să o dezvolte. Gagica în cauză am observat că și-a făcut fostul prieten cu ou și cu oțet în văzul lumii, pe blog. Unii zic că este curajos ceea ce a făcut ea, mie mi se pare ieftin și de foarte prost gust. A avut un limbaj licențios și nu cred că era necesar să-l jignească în halul ăla pe bietul om, indiferent ce i-a făcut, a recurs la cea mai joasă și jignitoare remarcă pe care o poate folosi o femeie împotriva unui bărbat…:)

Nu am dat și nici nu dau sfaturi despre relații, nu știu ce aș putea zice eu și nu e scris deja în Cosmo, dar cred cu tărie că atunci când 2 oameni se despart, chiar dacă nu a fost ok la final, să păstreze întotdeauna și lucrurile bune, dar mai ales lucrurile proaste, pentru ei. Poate că fostul nu a fost perfect, nu a avut mereu bani să te scoată la restaurant sau nu ți-a luat cadouri scumpe dar detaliile intime nu trebuie să iasă pe ușa dormitorului. Poate doar dacă îl lauzi…Nu știu alții cum sunt, dar mie îmi place să las loc de „bună ziua” mai ales dacă avem o istorie împreună.

10 thoughts on “Dăm din casă?

  1. Am avut ocazia sa aud multi oameni vorbind cu colegii despre relatia sa amoroasa, detalii intime (atat femei cat si barbati). Consider ca acest lucru denota lipsa de educatie si respect (cei 7 ani de acasa).
    Lucrurile intime trebuie sa ramana intime, asa este normal.

  2. Oricat de suparat ai fi, cel mai bine cred ca e sa nu spui lucruri pe care ai putea sa le regreti ulterior. nu sti cum se intoarce roata si unde te duce viata. mai bine, asa cum ai spus si tu Giulia, lasi loc de „buna ziua”! Nimeni nu zice ca e obligtoriu sa ramai bff cu toti fostii, dar la un moment dat supararea trece si orice relatie mai are si parti frumoase. E trist ca atunci cand relatia se termina, oamenii le elimina pur si simplu.

  3. poate ca prietenul ei a si meritat . Sigur ca e de preferat sa spelei lucrurile in familie da uneori atunci cand nu mai ai nervii necesari le speli si in public. 😉

  4. Daca te apuci sa critici anumite defecte sau obiceiuri ale fostului te injosesti pe tine in primul rand. Eu in asemenea situatii intreb mereu:daca era prost, sarac, avea probleme in pat sau mai stiu eu ce si nu iti placea, de ce ai stat cu el? Cum dintr-o data, dupa mult timp, ti-ai dat seama ca nu este destul de bun entru tine?

  5. Pe mine nu ma deranjeaza cand cineva isi imparte detaliile intime ale relatiei cu publicul, atata timp cat nu se asteapta sa-mi dau cu parerea. Pentru ca pur si simplu ma doare in cot de toata situatia, iar cand mi se cere parerea, e ca si cum ma forteaza sa ma implic in ceva care nu ma intereseaza. Si aici incepe sa ma deranjeze.
    Cat despre faptul ca se fac de rusine in public, tot in cot ma doare. E problema lor, nu a mea.

    Insa daca persoana respectiva mi-e prieten, l-as sfatui dinainte sa nu se faca de rusine si atat.

  6. Dincolo de rămasul cu „bună ziua”… dincolo de faptul că o relație ar trebui să rămână între doi oameni nu înșirată pe tarabă în talcioc… dincolo de bunul simț… dincolo de orice comentarii care se pot face despre un asemenea episod… astfel de persoane sunt în mare parte cele care nu conștientizează că au avut și ele o vină în relație. E ușor să adresezi injurii, e ușor să găsești defecte la alții, e ușor să te dai suferind, e mai greu să realizezi că într-o relație totul se împarte, inclusiv vina.

    De regulă un astfel de comportament scoate la iveală și de ce nu a mers. Dacă face așa ceva, probabil că și în relație îi sărea țandăra la nervi și îl făcea în toate felurile, probabil problemele lor tot cu alții le discuta (mai ales cu prietenele) în loc să le discute cu el, poate că atitudinea ei îl determina să nu simtă nevoia să îi ofere vreun cadou, etc. Nu e obligatoriu… poate să fie ceva picătura care umple paharul… dar astfel de comportamente nu apar peste noapte. Sunt acolo în diverse forme.

  7. Fiecare stie mai bine pentru el. Eu sunt de acord cu tine, dar ea poate vede lucrurile altfel, poate e ranita si astfel se descarca. Am vazut fel de fel de persoane si, zic eu, fiecare se manifesta in felul sau.

  8. Chestiile personale si intime trebuie sa ramana “in casa”!!! Asa daca ne-am besteli cu totii in public, ce a-r mai iesi?

  9. intr-adevar e cam urat…
    mie nu-mi plac in general relatiile prea publice… si e aiurea si prost gandit sa iti reversi parerile urate despre cineva (indiferent ca e iubitul sau o prietena) cand v-ati certat proaspat..

  10. nici nu vreau sa ma gandesc cat timp a trait asa, plina de furie, de a ajuns sa rabufneasca si pe blog. Cu atat cat e vorba doar de un boyfriend, nu de o pers. greu de schimbat ( sef, parinte, frate) .
    Nu ne mai iubim, asta e, la revedere.
    Pe de alta parte,si eu am pe ale mele… si vorbitul ma ajuta sa imi ‘usureze’ situatia. Din pacate, doar o usureaza, pt ca situatia ramane la fel, pana nu o rezolv fizic.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s