În culisele muzeului

”De ce te-ai preface că ești ceea ce urăști?„

”Îi place cuvântul ”cunoștință„, sună elegant și nu implică pierderea timpului, ca o consecință a prieteniei.„

”Viitorul este ca un dulap plin de lumină și tot ceea ce trebuie să faci e să găsești cheia pre ușă.„

”Dacă germanii le-ar fi folosit pe Bunty și pe Babs în locul mașinii de criptat Enigma, probabil ar fi câștigat războiul.„

”Lumea spiritelor mi se pare că seamănă foarte mult cu a noastră, cu preocupări mărunte, ca sala de așteptare a unui doctor, plină de oameni care încearcă să arate că au probleme mai mari decât ale tuturor celor prezenți.„

”Patricia este cea mai entuziasmată pentru că, după spusele ei, aici și-a încheiat călătoria vasul Dementer, care plecase de la Varna.

-Dementer? a întrebat mătușa Doreen.

-Da, a răspuns Patricia, vasul lui Dracula, care a intrat aici în port, pe o furtună dezlănțuită, iscată din senin, tot echipajul era mort-iar pe acele dealuri, ne arată ea, ca un ghid bine informat, pe acolo a fugit el, deghizat în lup negru. Un câine din iad, adăugă ea plină de încântare, iar eu mă înfior, cu gândul la scările din casa mătușii Babs.„

”Când se ivește ziua și au început să cânte păsările, adun destul curaj ca să reușesc să trag cu ochiul dincolo de perdea. Nu e un vampir, ci papagalul, care stă pe pervaz, cam ciufulit și mai slab decât mi-l aminteam eu. Are aceeași expresie de om bătut de soartă ca și George, de parcă și-ar fi petrecut toată săptămâna căutând și nereușind să găsească America de Sud.„

”Ce voia de la ea? Copilul cel mai mic al lui Nell avea aproape treizeci de ani și, când îl privea, nu vedea în el decât un copil. Ted fusese preferatul ei, dar acum i se părea că o zăpăcește, că o deranjează, îi lăsa impresia că vrea ceva de la ea, dar nu avea nici cea mai vagă idee ce anume dorea. I-a făcut semn cu mâna că poate să plece.„

”Dar cum putea să fie veselă, când el era pe ea cu toată greutatea de plumb, mai greu ca vremea de afară, strivind-o. Oare o să facă asta în fiecare noapte a vieții lor împreună? Nu va mai reuși să scape de pijamaua lui groasă de bumbac, sau de mustața lui înțepătoare, sau de partea aceea a corpului lui, de care își ferea privirea, pentru că se simțea jenată.„

”-Ruby!

Cel care strigă de jos este George, încercând să acopere ploaia care bate tare în geam.

-RUBY!!

De fapt, nu vrea nimic de la mine. Îl cunosc după tonul vocii. Doar ce a intrat în bucătărie , unde a dat peste Bunty care-și joacă rolul de soție-martir (ar fi trebuit să facă din asta o profesie) și e atât de iritat de jocul ei că a început să caute pe cineva pe care să-și verse amarul. Pe mine.„

”Nu se știe niciodată, nu când e vorba de George și Bunty, care au regulile lor nescrise; uneori mă gândesc că și-au înființat propria lor societate secretă de complexitate masonică, deși uneori nu sunt de acord unul cu celălalt-fie și numai ca să le facă viața amară propriilor lor copii. Unele dintre aceste reguli sunt bine cunoscute de toată lumea, altele mai puțin, iar eu  sunt mereu prinsă pe picior greșit, când e vorba de vreuna din regulile misterioase. Acestea îmi sunt revelate la întâmplare-numai ieri am aflat că fetele nu au voie să stea picior peste picior (asta de la George) și ca Partidul Laburist este mai periculos decât Biserica Catolică (asta de la Bunty).„

”Bunty arată de parcă ar fi în stare să-și apere cuțitul de curățat cartofi până la ultima picătură de sânge . Își dă pe spate părul de pe frunte, cu un gest de suferință, pe care l-au făcut și bunica și străbunica ei de-a lungul secolelor. Viața femeii este grea și nu se poate să lase ea pe cineva să o salveze de la acest martiriu. În bucătărie se duce o luptă fantastică între două puteri, luptă în care eu sunt clar un pion nefericit.„

”Dar nu, nu există o cale atât de ușoară pentru Zâna din bucătărie, care se face că gătește cotlete de porc, piure și morcovi, dar, de fapt, scoate flăcări pe nări și scântei din vârful degetelor.„

”Nu tu Moș Crăciun, nu tu Zâna Măseluță, nu tu Zâna cea Bună-nici măcar o zână oarecare. Copilăria noastră s-a terminat, dar noi încă mai așteptăm să înceapă.„

Ai grijă cu cuțitul acela! Ai să-ți scoți ochii cu creionul, dacă nu ești atentă” Tine-te de balustradă! Ia vezi ce faci cu umbrela aia!-așa că lumea mi se pare populată cu o grămadă de obiecte care au intenția de a ne ataca.„

”Patricia intră la mine în dormitor pe seară în ianuarie și-mi spune mândră că urmează să-și „piardă virginitatea”.

-Vrei să te ajut să o găsești? o întreb eu, cu capul în nori, pentru că nu am prea înțeles ce mi-a zis.„

”Uneori aș vrea să plâng. Închid ochii. De ce nu suntem oare astfel făcuți ca să putem închide și urechile? (Probabil pentru că nu le-am mai deschide niciodată). Există vreo modalitate ca să-mi accelerez evoluția și să-mi cresc niște capace pentru urechi?„

”Ne simțim deodată eliberate de tot ceea ce ne încătușa (școala) și parcă am ajuns într-un purgatoriu straniu, unde nu mai avem parte de odihnă.„

”Personalitatea de împrumut a lui Bunty e mult mai drăguță decât fosta ei personalitate. Sinele ei pierdut, care nu era capabil să se bucure de nimic, ar fi fost frustrat de cât de mult timp pierdem în fiecare zi. Am așteptat timp de  patruzeci de ani ca să mă joc cu mama, iar acum stau o după-amiază  însorită după alta jucându-mă de-a extratereștrii de pe planeta Alzheimer.„

Știu că până aici a fost mult de citit, dar am vrut să extrag câteva pasaje din carte pentru că mi-au părut foarte amuzante și interesante. Cartea mi-a plăcut foarte mult și îmi pare rău că s-a terminat. Sincer. A apărut în 1995, primește premiul pentru cel mai bun roman al anului acordat de revista Lire și premiul Withbread. Este scris de Kate Atkinson, autoare din Marea Britanie (fac ce fac, și mă întorc mereu la literatura britanică) și prezintă istoria unei familii din York, punând accentul pe viața de familie, în special femeia-mamă și soție-de la acea vreme. Prezintă 4 generații de femei-Alice, care și-a abandonat copii și a fugit în Franța cu un fotograf ambulant, Nell, fiica lui Alice, care după ce pierde 2 logodnici  se căsătorește cu un bărbat pe care nu îl iubește doar de teama de a nu rămâne singură, Bunty, fiica lui Nell care și ea, la rândul ei, după ce trebuie să supraviețuiască celui de-al Doilea Război Mondial, se căsătorește cu un bărbat pe care nu îl iubește (cred că era deja o tradiție de familie) și Ruby, naratoare omniscientă a romanului, fiica lui Bunty care reușește să rupă „blestemul” căsniciilor nefericite.

Este o carte care merită citită, se poate pune în categoria „lectură ușoară”, pentru că nu o să ieși cu nasul din ea. Lectură plăcută!

3 thoughts on “În culisele muzeului

  1. Big like. In special pentru “De ce nu suntem oare astfel făcuți ca să putem închide și urechile? (Probabil pentru că nu le-am mai deschide niciodată). ”🙂

  2. Nu ştiam care-i faza cu fragmentele astea, dar mi-au plăcut mult🙂 În special primul, care mi-a atras atenţia “”De ce te-ai preface că ești ceea ce urăști?”. Şiiiii… e un exemplar şi la mine la bibliotecă😀

    • @Oana, stiu ca fragmentele nu au nici o legatura intre ele, dar am ales cateva care sa va faca sa va doriti sa cititi cartea. Se pare ca a mers😀

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s