Ceva bun

Nu cred că am spus niciodată pe blog-îmi place să gătesc. Nu vă gândiți că fac mâncare în cantități industriale, ci doar așa din când în când îmi las imaginația să zburde și îmi ies diverse…de obicei, comestibile. Săptămâna trecută, treceam prin piață (e la 200 de metri de casă) și am găsit vinete ieftine (3 lei kilu), mi-am amintit că sor-mea a zis că vrea vinete.

După o rețetă din Italia (acolo am mâncat prima dată) am început să gătesc. Este extrem de simplu și rapid, dar vei mânca ca și cum nu ar fi mâine. Dacă ați mâncat bureți (ciuperci) prăjite, cu mujdei de usturoi…să știți că au gusturi asemănătoare.

Ai nevoie de :vinete (cât de multe vrei tu), puțină sare, pătrunjel (la fel, după plăcerea fiecăruia), usturoi și ulei de măsline. Eu când fac mâncare, nu fac niciodată ”după rețetă„, așa că niciodată nu știu cantitățile, pun cum mă taie pe mine capul :D.

Speli vinetele, le tai rondele și se pun pe gril (dacă aveți grătar cu cărbuni, e bun și așa).

După ce s-au copt se așează în ce vreți voi (eu le-am pus într-o caserolă) după cum urmează: un strat de vinete coapte, sare (puțin de tot), pătrunjel, usturoi pisat, ulei de măsline și tot așa până rămâneți fără vinete.

Se acoperă cu -ziar, hârtie de copt, folie de aluminiu sau ce aveți voi prin casă- și se pun la frigider pentru câteva ore-eu le-am făcut joi și am uitat de ele, abia aseară am mâncat :D. Sper să vă placă, eu mă duc  să cumpăr iar vinete azi :)). Poftă buna!

14 thoughts on “Ceva bun

  1. Haaa, interesant! 😀 Imi plac mult vinetele. Cred ca m-as baga sa pun si un pic de otet balsamic de Modena. Nu mult. Dar asa, un pic, sa fie nitel acrisoare :).

      • @ Vladen, si mie imi plac. Am mancat undeva prajite si nu sunt asa bune, te inteapau la limba…dar nu erau bune in sensul ca spuneai ”eehh, nu-i cine stie ce„, si tot mancai :))

  2. Mmmm. Vinete. Me likey! 🙂
    Le-am gatit si eu odata pe gratar, dar nu au iesit bune pentru ca nu am pus usturoi (mi se pareau mie cam seci asa, le-am mancat ca garnitura la o fripturica 😀 ).
    Mi-ai facut pofta!!!!!!!
    P.S. : Nu mi-au iesit bune mancarurile dupa reteta. Acum gatesc atunci cand am chef si pun dupa capul meu, si nu primesc decat laude. Cred ca amandoua suntem pe drumul cel bun. 😉

  3. N-am mancat niciodata vinete cu usturoi, dar in ultimul timp tot vad asocierea asta de ingrediente pe blogurile culinare. Trebuie sa incerc si eu. Reteta ta e usor de facut, deci sigur o s-o incerc.

  4. Acuma 30 de minute am nenorocit doua vinete superbe pe care am dat 10 lei/kg! Nu puteam sa intru si eu inainte sa ma uit… Offffffffff! Super bine suna reteta asta.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s