Simte-te ca acasă

Suntem oameni şi avem nevoie să socializăm, dar de multe ori mersul la terasă sau bar nu este atât de încântător aşa că în loc să încercăm să convingem oamenii să iasă în oraş, mai bine îi invităm la noi acasă, la o cafea.

Când eram mică mama obişnuia să mă ia peste tot cu ea, la vecini, la rude pentru că îmi plăcea să mă plimb. Acum nu mai merg, nu mai am timp şi nu îmi mai face plăcere să le ascult poveştile.

Întoteauna când mergi la cineva acasă îţi spune ”simte-te ca acasă”, dar oare asta vrea cu adevărat, să ne simţim ca acasă? Dacă este aşa, data viitoare o sa-mi iau pijamalele sau halatul de baie cu mine şi atunci cu adevărat mă voi simţi ca acasă. Ar fi ciudat să-i spui cuiva asta şi el/ea în momentul următor să-şi arunce hainele într-un colţ, făcându-se confortabil.

Poate sunt eu rea, dar nu îmi place când oamenii se simt ca la ei acasă la mine acasă. Casa mea, e casa mea şi are nişte reguli. Nu îmi place când cineva îşi lasa hainele aruncate peste tot, nici când fumează în bucătărie sau îşi înşiră diverse obiecte la mine în baie. Deja devine lipsă de bun simţ. Nu îmi place nici când se stă ca la biserică, dar să nu se treacă în extreme.

Contează şi cine este persoana respectivă, prieten bun, rudă sau o simplă cunoştinţă, dar tot consider că la mine acasă trebuie să te simţi ca la mine, nu ca la tine pentru că de aceea mă vizitezi altfel rămâneai acasă, nu?

Voi ce părere aveţi? Să ne simţim ca acasă când mergem în vizită sau nu?

11 thoughts on “Simte-te ca acasă

  1. Hmm… când spui cuiva “simte-te ca acasă” ar trebui să nu fii surprins dacă persoana respectivă nu va avea nicio jenă în a-şi exprima “emoţiile” anale, fiindcă a mâncat prea multă varză în ziua respectivă. 😛 So, tind să cred că “simte-te ca acasă” e doar o expresie pentru “nu fi stingherit şi jenat”, cum e “plouă cu găleată” pentru “plouă foarte tare”. 😛

  2. cafeaua bauta acasa e cea mai misto! la noi mereu e casa plina, e misto ca vin musafiri, dar mult mai misto e daca pleaca in maxim 2 ore.

  3. Mmm… Personal n-am zis niciodata cuiva sa se simta ca acasa atunci cand a venit la mine. Tocmai pentru ca n-as vrea sa se simta la mine acasa ca la el/ea acasa. =)) Oricum parerea mea e ca treaba asta cu simtitu’ ca acasa e mai mult asa… o politete. Nu trebuie luata mot-a-mot. 😀

  4. In fiecare an, de Craciun si de Paste, merg la nasii mei care au vreo 4 perechi de finii ( eu si parintii mei suntem doar una dintre perechi ). De fiecare data ne spun sa ne simtim ca acasa, trag de noi sa stam cat mai mult. Cu greu ne lasa sa plecam dupa cateva ore. Ceilalti fini stau si cate 9 – 10 ore. Si nu glumesc. Daca masa incepe pe la ora 14 si noi plecam pe la 18, ceilalti pleaca mereu dupa ora ora 21…si cred ca asta se numeste nesimtire.

  5. Te simti ca acasa la cineva din familie, gen, unchi, verisori, bunici, persoane apropiate, dar daca mergi la cineva “putin strain” nu cred ca este corect sa te simti ca acasa, chiar daca ti’o spune. Eu, una, nu as putea niciodata in alta parte sa ma simt ca acasa, cum ar fi sa merg la cineva si sa ma apuc sa umblu in frigider, sa ma servesc cu ce vreau, sa ii schimb canalele de la tv pentru ca ma asteapta o telenovela :))=)), pura lipsa de respect!

  6. “Simte-te ca acasă” a devenit o expresie pentru invitatul care ţi-a intrat în casă să-l faci cât mai relaxat, să se ajungă la discuţii lejere etc.

    Dar eu pot să fiu lejer în casa cuiva, dar în nici un caz nu o să mă simt ca acasă.

  7. Dacă mergem undeva unde ne simţim ca acasă, suntem mai relaxaţi şi ne simţim mai bine dar totuşi trebuie să ştim unde să ne oprim:)

  8. :)) bine spus. De obicei eu pe cine invit las sa faca ce vrea la mine. Daca vor sa fumeze unde nu se fumeaza e ok, daca vor sa stea dezbracati n-au decat. Daca vor sa manance pe canapeaua din sufragerie n-au decat.
    Prietenilor adevarati le permit orice pentru ca ei sunt familia mea si-mi ofera suportul deplin. Celorlalti care mai vin din cand in cand in vizita niciodata nu le-am spus simtiti-va ca acasa.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s