Dilemă

Mă gândesc să închid blogul…

Napoleon-Cântecul de plecare

Popoare lașe, popoare neghioabe, de vreme ce continua opresiune nu vă stârnește la luptă, de vreme ce preferați să vă plângeți în tăcere, deși ați putea să vă cereți drepturile urlând, de vreme ce sunteți milioane, dar suferiți din pricina unei duzini de copii înarmați cu mici bâte, care vă conduc după bunul plac, supune-ți-vă! Vedeți-vă de drum fără să ne deranjați cu nemulțumirile voastre și deprindeți-vă măcar să fiți nefericiți, dacă nu știți să fiți liberi.

 

Acesta este unul din citatele pe care le-am extras din cartea pe care am primit-o de la editura ALL, pentru campania vALLuntariat, aveți aici mai multe detalii. Cei care mă cunosc se așteptau probabil să-mi aleg un roman siropos, de dragoste. Uneori, prea multă iubire -în cărți-dăunează grav psihicului persoanei singure, in cazul asta eu ). Am ales un roman istoric, despre Napoleon Bonaparte. Istoria mi-a plăcut în mod deosebit la scoală și cu toate că limba franceză nu mi-a fost prietenă și nu am reușit să o învăț niciodată, literatura și istoria lor mă atrag.

Am ales Napoleon pentru că prin 2002 am văzut un film la TV și am rămas profund impresionată de actorul care l-a jucat pe împăratul francez. Eu până nu am citit carta nu am știut că el era de origine italian și nu francez, era corsican. Cartea începe prin a prezenta sosirea acestuia la Școala Militară Regală din Brienne, la 15 mai 1779. Faptul că el era corsican și ajunsese la Școala Militară Regală datorită unchiului său arhidiacon și tatălui său care a reușit să obțină burse pentru el și fratele lui mai mare Joseph, Corsica ocupată de francezi face ca el să fie persecutat de colegi, fapt care i-a sporit și mai mult ambiția de a deveni o personalitate importantă, care să schimbe istoria. Este temperamental, ambițios și nici o secundă nu renunță la visele lui, chiar dacă foarte mulți spuneau ca este un simplu ”matematician și visător„.

Acel copil străin, singuratic, cu tenul măsliniu și privire pătrunzătoare va devenii generalul Bonaparte, pentru care războiul era  ”sângele ce-i curgea prin vene„. Napoleon va rămâne dovada că atunci când toată lumea este împotriva ta, nimeni nu te ascultă și nu iți rămân  decât visele, poți să ajungi împărat.

Cartea este ușor de citit, Max Gallo știind cum să te facă să rămâi lipit de carte de la început până la sfârșit. Recomand cartea nu doar pasionaților de istorie, ci și celor care vor să aducă ceva noi în meniu. Lectură plăcută!

De prin cărți adunate #12

Minții îi plac, după cum știți, aleile dosnice și capcanele.

F. Nietzsche

 

Versiunea mea de Rai

Despre religie s-au spus atâtea, atâția mii de ani și nu cred ca un om mic și neînsemnat ca mine va face diferența în lume dacă spune ceva înțelept aici. Dar nu despre înțelepciunea mea vreau să vorbesc aici și nici despre religie. Astăzi vreau să va spun cum arată versiunea mea de Rai. Cred ca toți ne-am gândit cum arată Paradisul, cel puțin o dată în viață.  Iadul au avut grijă să ni-l descrie profesorii de religie ).

Nu este prima dată când mă gândesc la asta, dar de curând am găsit  poza din articol și m-am gândit să vă spun și vouă, în speranța că veți face la fel. Cred că Raiul este viața perfectă pe care nu o ai niciodată pe Pământ, unde de când ești mic ești un copil fericit, cu părinți total non paranoici, cu note de 10 la școală, colegi care întotdeauna îți sunt prieteni, căsătorie cu prima persoană de care te-ai îndrăgostit ș.a.m.d. Voi v-ați gândit vreodată la cum arată Raiul? Dacă da, cum?

Dragostea nu moare

Vă spuneam aici despre micile comori pe care le puteți găsi în București dacă știți unde să cautați. Alea au fost ultimele cărți pe care le-am cumpărat, dar am citit doar una pentru ca mi-am amintit ca am de returnat 3 cărți la bibliotecă, așa că am început să le citesc pe acelea. Acum câteva săptămâni am terminat ”Dragostea nu moare„ a lui Oliver La Farge și vreau să vă spun că a avut un final neașteptat. La început m-a plictisit, vorbește despre Flăcău Voios din neamul de indieni Navajo și bentița lui cea nouă, roșie și cum străbate el deșertul încins pe armăsarul lui negru ca mura. Dar , începe să devina chiar interesantă după ce el o cunoaște pe Fată Zveltă,  se îndrăgostește de ea și pleacă împreuna unde trăiesc ”visul american„. Ea a fost luată de mică de americani și dusă la școală, obligată să uite cine este și de unde vine, să-și uite rădăcinile și tradițiile. Puterea lor de convingere a fost atât de mare încât ea își dorește acum să devina o femeie puternică și independentă, precum americancele.

După ce se căsătoresc, încep să muncească pentru a strânge cât mai mulți bani pentru a se putea întoarce în trib precum niște oameni bogați dar viața împreună dă naștere în sufletul ei unor sentimente de mult reprimate, de dor și de dragoste față de trib, de dorința de a se întoarce să locuiască cu semenii ei, să găsească ”calea  așternută cu frumusețe„. Alături de el se regăsește pe sine, învață să iubească și descoperă că banii nu înseamnă totul, ca fericirea nu constă în avere, ci în lucrurile mărunte. Ceea ce m-a impresionat a fost dragostea ce Flăcău Voios i-o purta fetei, chiar și după ce a descoperit adevărata fața a ei, și a decis să rămână cu ea, indiferent ce ar spune cei din trib. Finalul este unul neașteptat, de demonstrează ca într-adevăr, dragostea nu moare. Nu vă spun mai multe, doar spor la citit.

De azi cred in horoscop

Pana acum, nu pot sa spun ca am crezut ce-mi spune horoscopul, doar aspectele generale de genul ”berbecii sunt încăpățânați, orgolioși” și tot așa. Săptămâna trecută am luat de la sor-mea o revistă și zicea la horoscopul meu ca pe data de 8 nu știu ce planete se aliniază, devin super sexy și dau toți bărbații pe spate. Ei bine, azi nu a fost nevoie să îi dau pe toți pe spate, ci doar unul și vă spun că nu am mai avut așa o zi de foarte mult timp. Să nu vă ducă minte pe cine știe ce tărâmuri fanteziste, o să va explic altădată, când sunt 100 % sigura. Poate că trebuie din când în când să dăm și astrelor o șansă să se joace cu destinele noastre, voi ce credeți?

You are full of bullsh*t

Nu știu alții cum sunt, dar pentru mine blogul înseamnă mai mult decât o simplă pagină de internet, unde postez muzica și poze. Blogul este precum un jurnal, pe care tu decizi să il publici, din dorința de a împărtăși gânduri, idei și concepții, unde poți rămâne anonim sau nu. Eu nu mă consider o mare bloggeriță, chiar dacă am ceva experiență în domeniul ăsta (aproape 2 ani), sunt pur și simplu o persoană care găsește o plăcere deosebită în a pune lucrurile ”pe hârtie„.

Perfecționistă nu am fost niciodată, dar îmi place să fiu bună în ceea ce fac, la muncă și acasă. Ca orice ființă egoista, îmi place să fiu lăudată și atunci știu cu siguranță ca sunt bună, dar sunt conștientă ca întotdeauna este loc de mai bine. În blogging, cel care iți spune că ești „bun” este minunatul Zelist, numai că săracul nu te urcă în top datorită calității articolului tău, ci datorită numărului de ping-uri pe care le aduni. Ei bine, nene Zelistule, îmi pare rău să-ți spun că treci cu vederea articole minunate, tocmai pentru ca tu ești cu ochii după ping-uri, nu ți-ar fi rușine…

 

De ceva timp colind prin blogosferă după bloguri care să mă facă să-mi doresc să le citesc si vreau să spun că am găsit persoane minunate, cu bloguri pline de suflet unde mă întorc întotdeuna cu drag. Dar, cum orice pădure are și uscături mă uit, citesc și mă îngrozesc când vad cât de orb este nea Zelist. Bloguri pline de tot felul de prostii, articole de pe urma cărora unii mai deștepți profită de pe urma celor mai puțin deștepți etc. Exemple nu vreau să dau, nu încerc să supăr pe nimeni dar este tristă situația într-un fel. Până la urmă, fiecare scrie despre ce   îi poftește inima, dar câte unii sunt chiar prea de tot. Cred că știți despre ce vorbesc, chiar dacă nu dați o ceapă degerată pe ceea ce spun acum… mna, zic și eu.